Selectați pagina

Să ne străduim să fugim de ochii oamenilor, când intenționăm să facem ceva bun

Să ne străduim să fugim de ochii oamenilor, când intenționăm să facem ceva bun

Să iubim din toată inima smerenia lui Hristos. În toate să-L aducem pe Hristos înaintea noastră și să cercetăm ce a făcut Hristos aici, ce a făcut acolo? La fel să fac și eu. Acela fără de păcat, eu om; Acela a pătimit pentru mântuirea mea, însă eu, dacă nu am cunoașterea aceea, ca să le fac pe toate pentru Dumnezeu, peste tot, cel puțin să mă nevoiesc să le fac, ca să-mi mântuiesc sufletul.

Dumnezeu a făcut ascultare de om, în timp ce noi ne îngreuiem să facem ascultare pentru Dumnezeu, chiar și față de părintele duhovnicesc. Iar dacă cineva nu se smerește, nu poate nici să se supună. Căci ascultarea corectă, sinceră, presupune smerenie. Aceasta este singura cale, care îl izbăvește pe creștin de orice greutate demonică.

Fără smerenie nu se mântuiește sărmanul om. Dimpotrivă, mândria l-a aruncat din Cer pe Lucifer și toată tagma sa. Mândria l-a condus pe Adam la neascultare, la grăire-împotrivă, la izgonirea din Rai. Egoismul și mândria se ridică ca un zid, și astfel Dumnezeu nu poate comunica cu noi. Dimpotrivă, smerenia, această virtute preasfântă, îl înmiresmează pe om. Omul smerit este învățat de smerenie cum să se poarte cu fratele său.

Cel smerit niciodată nu scoate un cuvânt greu, care îl amărăște pe aproapele său. Cel smerit, oriunde ar merge, devine foarte cunoscut pentru virtutea sa. De aceea și marii părinți, cei îmbogățiți cu harul smereniei, aveau noblețea duhovnicească, cu care îi cucereau pe toți.

Tot astfel și noi, să ne străduim să fugim de ochii oamenilor, când intenționăm să facem ceva bun. Pe cât putem, să lucrăm în ascuns poruncile lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, Care cunoaște orice lucrare ascunsă a omului, dar și cel mai adânc gând pe care îl are, ca să-și ascundă faptele sale, ca să nu devină cunoscut și să fie slăvit, are planul Său, cum să slăvească acel suflet.

Nicio faptă sau rugăciune ce se face cu smerenie, nu este nimicită de Domnul. Cu cât cineva se smerește, cu atât se înalță. Cu cât fugim de slavă, cu atât slava ne urmărește. Mulți oameni sfinți s-au străduit să-și ascundă virtutea, ca să nu fie slăviți pe pământ. Dar cu cât ei au încercat să fugă de lauda omenească, cu atât Dumnezeu i-a făcut cunoscuți, i-a slăvit, i-a cinstit.[…]

Și spune Sfântul Isaac Sirul, că dacă omul se va smeri înlăuntrul său, în adâncul sufletului său vede și slava lui Dumnezeu.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: