Selectați pagina

Să lăsăm la Dumnezeu perspectiva, pentru eă El vede în perspectivă; noi vedem foarte aproape

Să lăsăm la Dumnezeu perspectiva, pentru eă El vede în perspectivă; noi vedem foarte aproape

Ce trebuie sa faca tinerii care au mai mult de 30 de ani pentru a se casatori?

Să se căsătorească! Cum să aleagă? Cu mai puţine pretenţii. Un om la 30 de ani este foarte lucid, este destul de trecut prin viaţă şi este foarte pretenţios. Bine face că e pretenţios, dar trebuie văzut până unde are pretenţiile acestea. De curând am întâlnit pe cineva care are 43 de ani şi care a zis: ‘Părinte, dacă tot am aşteptat până acum, am făcut atâtea studii, măcar să iau şi eu o fată cu avere.” Atâta gândea el, în momentul acela; cu vreo 3 facultăţi, vreo 4 doctorate, la concluzia aceasta a ajuns. Sigur că e riscant lucrul acesta. Pe lângă avere mai avea şi alte pretenţii: să arate bine, să aibă cultură etc. Eu i-am spus: “Nu te complica, eu am fost la zile onomastice, la recepţii la ambasade, în străinătate, în România; în toate ambianţele posibile am ajuns şi n-am văzut vreodată ca soţia mea să vorbească cu celelalte femei, care erau de o anumită cultură sau ţinută, despre altceva decât despre rochii, mâncare, cum era preparată, de câte ori era fiartă, câte ore se fierbea…”

La ambasada Poloniei ne duceam invitaţi de către un ambasador, care lupta împotriva avortului, si mâncam varză preparată cumva cu cârnaţi, care se fierbea timp de 7 zile, mai multe ore pe zi. Despre asta vorbeau femeile; despre îmbrăcăminte, despre mâncare, despre soţii lor – îi mai cleveteau puţin, şi atât. Nu am văzut nici una care să zică; „în poezia Luceafărul a lui Mihai Emineseu se face afirmaţia cutare, dar de fapt.. .”Nici una nu vorbea despre Toniţa, despre Gaudi etc. N-am avut niciodată ocazia să văd femei care vorbesc despre aşa ceva. Dar nici bărbaţii nu vorbesc. Ei vorbesc despre arme, despre politică, despre altceva; n-au subiectele lor nimic în comun cu pregătirea sau cultura generală. Şi i-am zis: „la, măi, o fată d-asta, care se iveşte, să-ţi placă ţie cum arată, să poată lega ceva cuvinte şi să ştie să se îmbrace. Ce-ţi trebuie mai mult?” N-a vrut. E tot neînsurat şi acum. La 30 de ani nu e o problemă. Nu trebuia să ajungi neînsurat la vârsta asta, dar dacă ai ajuns, vezi, analizează, şi gata.

Pe vremea lui Ceauşescu, un om trecut de 30 de ani lucra la IMGB. Lucra greu, greu de tot; mergea pe la Mănăstirea Antim, avand o problemă sau alta, şi se ruga la Dumnezeu să-l ajute să se insoare. Intr-o noapte a zis că s-a sculat drept, in picioare, şi s-a dus Ia gară. La gară, la 2 noaptea, a întâlnit o fată. S-a aşezat lângă ea şi a întrebat-o: „Unde mergi?” Ea i-a răspuns: la mama.” A mai stat el un timp, nezicând nimic, apoi a întrebat iar: ‘In partea aceea sau in cealaltă?”; pentru că trenuri mergeau amandoua direcţiile. Şi ea a zis: „încolo, în partea aceea merg eu.” A mai stat o vreme, iar apoi a venit trenul ei. El s-a dus cu ea la mama şi la tata, a cerut-o şi s-a căsătorit cu ea. Au născut 3 copii, o fată a făcut seminarul şi teologia, este acum la doctorat, cealaltă a făcut seminarul şi a terminat masteratul, băiatul a făcut seminarul, facultatea de teologie la Iaşi şi acum e la masterat. Ştiţi cum i-a crescut? Inrămând icoane în rame subţiri de tablă. Sub Ceauşeseu nu se găsea tablă şi el o lua de la fabrică, din resturi.

Vedeţi că Dumnezeu le rânduieşte. Când mă întâlnesc cu ei, o pun pe ea să povestească, nu pe el. Ea îmi povesteşte ce mi-a spus el cândva. Pe mine mă amuză, îmi place, şi mă cutremură in acelaşi nrnp, că s-a putut aşa. Nu mereu se poate aşa, dar să ne rugăm ca Dumnezeu să facă într-un fel, la perspectiva pe care El o are. Pentru că noi nu avem perspectivă, noi avem interesul momentului. Lăsăm la Dumnezeu perspectiva, pentru eă El vede în perspectivă; noi vedem foarte aproape. Când ne rugăm aşa, înseamnă că am lăsat la El problema. Şi trebuie să ne rugăm personal, cu o rugăciune personală, în afară de rugăciunile pe care le citim din carte. „Doamne, vezi cum faci bine pentru mine, vremelnic şi veşnic.” Şi aşa te căsătoreşti.

Ce părere aveţi despre doi tineri care vor să primească Taina Cununiei la biserică, dar nu se prezintă la starea civilă?

Acum depinde din ce parte vine, de la el sau de la ea? Dacă vine de la amândoi, amândoi sunt nişte fraieri, adică nu avem de-a face eu nişte oameni hotărâţi. Cine fuge de responsabilitatea civilă, cum o sa-şi ia responsabilitate religioasă? Noi nu dăm dm bani pe ce se întâmplă la primărie; din punct de vedere crestin ortodox, nu e nimic pentru noi. In acelaşi timp insa, Biserica, prin regulamentul ei, spune ca preotul nu trebuie să cunune fără certificatul de cununie civila. De ce? Pentru că această antrenare civilă s-a arătat in mai multe rânduri că a ţinut unitatea familiei, a tinut casnicia. Adică a apărut conflictul şi pană s-a ajuns la pronunţarea divorţului (pe vremea lui Ceauşeseu trebuia un an de gândire, nu se despărţeau ca acum, să fii divorţat in câteva ore dacă n-ai copii sau altceva) cei doi s-au impăcat. Atunci, lucrul acesta înseamnă ceva.

Cred că au trecut vremurile de atunci, când, dacă el avea un apartament, ea avea o casă şi ceva avere, dacă “se combinau” intrau ia ilicit şi le luau o casă. Au trecut acele vremuri. Dacă avem de-a face la ora actuală cu nişte motive, sigur că îi cununăm. Dar care sunt motivele?

In ceea ce mă priv eşte, eu am cununat de două ori aşa, dar apoi s-au despărţit. Şi eu am rămas vinovat, în sensul că dacă ei erau cununaţi civil, eram nevinovat. Dar eu am crezut în ei, i-am întrebat, am studiat, am inteles erau situaţii cu probleme, cu actele, certificat de naştere, buletin etc. Şi ca să nu trăiască necununaţi, i-am cununat, dar mai târziu s-au despărţit. De atunci nu mai fac aşa. Pentru că trebuie să te pui în regulă, să îţi arăţi prin aceasta curajul, bărbăţia, veri boarea, responsabilitatea.

Ce părere aveţi dacă doi oameni se căsătoresc doar prin cununie civilă, deoarece sunt de religii diferite?

Noi nu dăm nici un ban pe căsătoria civilă, după cum am zis. Iar dacă sunt de religii diferite nici n-au cum să se căsătorească religios, pentru că fiecare religie are principiile ei. Este o problemă dacă au ajuns la o asemenea decizie, este problema lor, pe care şi-o asumă: să trăiască necununaţi, să nască copii fără binecuvântarea lui Dumnezeu etc.

E o problemă, o poziţie pe care trebuie s-o exprimăm, din punct de vedere al Bisericii noastre. Există preoţi care fac lucrul acesta, există si episcopi care acceptă, zicând „Bine, bine… Ei, ce să facem…” Păi ce sa facem, ori renunţăm la principii, ori ţinem la principii. Ţinând, rămânem verticali. Tot renunţând, vom ajunge de nepreţuit, adică nu vom mai fi preţuiţi, vom fi dispreţuiţi.

Spre exemplu, scurtând slujbele, oamenilor le place, că pleacă mai repede acasă. Dar ei simt că nu s-a facut ce trebuie şi remarcă acest lucru. Apoi noi, preoţii, fiind foarte populari cu oamenii, dorim sa pătrundem înăuntru, să fim mai aproape de ei, ca sa avem acces. Uneori greşim, pentru că oamenii percep altfel si nu le convine că preotul a fost unde nici el nu trebuia să fie, să zicem intr-o cârciumă, sau la nuntă, sau la restaurant, sau la vreo petrecere, despre care omul zice „Da, eu trebuia să fiu aici, pentru că nu sunt preot, dar preotul parcă n-ar trebui să fie.” Toate astea se zic fară glas, se zic inăuntru, în subconştientul fiecăruia. Vreau să zic că, prin renunţare, prin abdicare de la principii, pierdem. Rămânând, câştigăm. Dacă nu câştigăm pe moment, câştigăm în timp. Câştigând în timp, facem ce trebuie să facem.

Parintele Nicolae Tanase

Fragment din cartea “De la prietenie la iubire. Casatoria – taina iubirii crestine”, Editura Agaton

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *