Cu siguranţă aţi auzit că ţara din care se pleacă cel mai mult, după Siria, este România. Astfel, o singură propoziţie dintr-un raport ONU a făcut înconjurul presei românești, întârind probabil și mai mult părerile negative pe care oricum mulţi dintre noi le au despre România, pe principiul „fraţilor, la fel de bine am trăi în Siria”. Să fie România chiar cea mai rea ţară din Europa, și aproape cea mai rea ţară din lume?

Raportul ONU pe 2015 precizează că România are o doua cea mai mare rată de creștere a diasporei după Siria, cu o medie anuală calculată la 7% pentru perioada 2000-2015. Ceea ce nu înseamnă și că România are cea mai mare diasporă din lume, și nici măcar din Europa. Când vorbim de numere absolute, Ucraina, Polonia, Germania și Marea Britanie sunt toate ţări europene cu diaspore mai mari decât România. Dar acestea sunt ţări și cu populaţii mult mai numeroase decât România, iar asta este ceea ce contează într-un astfel de calcul. De exemplu, cel mai recent studiu Eurostat arată că „în raport cu mărimea populaţiei rezidente… cele mai mari rate de emigrare în 2015 (n.r. pentru statele membre UE) au fost raportate pentru Luxemburg, Cipru și Malta.” Însă acest studiu prezintă rezultate punctuale, pentru anul 2015, pe când realitatea a arătat că în multe cazuri mișcările de migraţie s-au făcut și se fac în valuri determinate de anumite circumstanţe, cum a fost la noi căderea comunismului sau aderarea la UE, de exemplu. De aceea, media calculată de raportul ONU este mai relevantă pentru fenomenul emigrării din România, decât alte rezultate punctuale.

Dar chiar și atunci când vorbim de numere absolute, dacă ne uităm pe raportul ONU pe 2015 și apoi pe raportul ONU din 2017, vom găsi că România figurează în ambele în topul primelor 20 de ţări cu cele mai mari diaspore din lume, cu 3 milioane de emigranţi pentru perioada 2000-2015 și cu 3,6 milioane doar doi ani mai târziu. Un raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migrare (OIM) atrăgea atenţia că în 2016, România avea cel mai mare număr de cetăţeni care trăiau în alte ţări ale UE și ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELB), urmată de Polonia, Italia, Portugalia și Marea Britanie. Să fim însă, atenţi la diferenţe, aici fiind vorba de un clasament făcut în funcţie de ţara de destinaţie. Spre exemplu, deși Marea Britanie avea în 2016 cea mai mare populaţie de emigranţi din Europa în numere absolute – 4,9 milioane, România este clasată mai sus fiindcă mulţi dintre englezi au emigrat în SUA și Australia, nu în UE sau AELB, explică raportul OIM.

În spaţiul UE sau AELB, România-Italia este unul dintre cele mai bătute coridoare europene de migraţie, conform OIM. Și un studiu al Centrului de Cercetare Pew confirmă că peste 3,4 milioane de români s-au strămutat în perioada 1990-2017, majoritatea în Italia, apoi Spania și Germania. Totodată, dintre ţările europene, în Italia s-au acordat cele mai multe cetăţenii, conform raportului Eurostat, în timp ce românii au fost principalul grup de cetăţeni UE care să devină cetăţeni ai altui stat decât cel de origini, adică ai Italiei și Germaniei. Polonezii, în schimb au preferat Germania și Marea Britanie, italienii au preferat Germania și Belgia, portughezii au preferat Franţa și Luxemburg, iar bulgarii Germania și Italia.

La nivel mondial, majoritatea migranţilor provin din ţările cu venituri medii, nu mici, iar în perioada 2000-2015 această categorie a crescut semnificativ, majoritatea mutându-se în ţări cu venituri superioare, arată raportul ONU pe 2015. În 2015, 65% dintre migranţi erau născuţi în ţări cu venituri medii, faţă de doar 10% născuţi în ţări cu venituri mici. Europa (incluzând Rusia) este a doua regiune din lume, după Asia, unde se nasc cei mai mulţi migranţi (61 de milioane), urmată de America Latină și Caraibe (38 de milioane) și Africa (36 de milioane). Iar în Europa, fluxul migrator al ultimelor decenii a fost dinspre sud și est către vest și nord, un trend care s-a accentuat odată cu deschiderea Uniunii Europene către ţările estice în 2004 și 2007 și cu încetinirea dezvoltării economiei rusești, explică raportul OIM. România, alături de Bulgaria, Ucraina și Republica Moldovă, este pe lista ţărilor europene care riscă un declin major al populaţiei până în 2050, se precizează în raport.

De ce emigrează românii?

Contextul economic, social și politic din ţară ar constitui „factorii de push”, care efectiv împing oamenii să plece, dar a fost nevoie și de un „context de pull” în ţări dezvoltate ajunse în criză de forţă de muncă și care au nevoie de migraţie de înlocuire, pentru ca fenomenul emigrării la noi să ia amploare, explică prof. Vasile Gheţău, director al Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, Academia Română.

Având în vedere că a doua cea mai numeroasă categorie a românilor care pleacă sunt ori tineri în curs de formare superioră, ori cadre care au deja o pregătire specializată, putem afirma că se pleacă din cauza piedicilor de ordin social sau cultural, din cauza birocraţiei și a corupţiei care avansează, a lipsurilor majore în sistemul de educaţie și cel sanitar care sunt tot mai acute și periculoase, după cum am văzut în ultimul an, a dificultăţii de a face performanţă și, în general, a absenţei meritocraţiei. Și cu cât ne-am deschis mai mult spre alte civilizaţii, iar timpul ne poartă mai departe de trecutul comunist, cu atât suntem mai conștienţi de unde am vrea să ajungem și cum am putea să ajungem acolo prin forţe proprii. „După ce te obişnuieşti cu viaţa din Occident, cu nivelul de civilizaţie de acolo, vii în vacanţă în România, dar nu ai mai vrea să te mai întorci. Sunt mulţi români care s-au întors în ţară, dar nu s-au mai putut adapta. Au crezut că ţara s-a schimbat şi au realizat că nu este aşa,” apreciază psihologul Mihai Copăcean pentru Adevărul. Pe de altă parte, este vorba și de un efect de „contagiune socială” – apropierea dintre culturi i-a ajutat pe români să se adapteze foarte uşor în ţări precum Italia sau Spania, unde au format comunităţi întregi, pe măsură ce comunităţile de la noi sunt tot mai depopulate – „Unii au luat exemplul altora şi au plecat şi ei. Sunt sate în care au mai rămas doar câţiva bătrâni. Este un fenomen social“, mai spune Copăcean.

Dar cea mai numeroasă categorie a românilor care pleacă este cea a așa-zișilor „căpșunari”, adică a celor mai puţin calificaţi, care pleacă pentru slujbe sezoniere la început, puţin atractive pentru locuitorii ţărilor de destinaţie, și care dacă ar fi rămas în ţară s-ar fi zbătut la limita dintre clasa de jos și cea de mijloc, explică Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică.

În alte cuvinte, majoritatea românilor pleacă din motive financiare. În 2017, după majorarea de la 1 februarie, salariul minim pe economie din România era al doilea cel mai mic din UE – 1.450 de lei – aproximativ 322 de euro. Doar Bulgaria avea salariul mai mic (235 de euro). Salariul minim pe economie a crescut, de la 1 ianuarie 2018, cu 450 de lei și a ajuns la 1.900 de lei, însă salariul net nu a înregistrat o creștere similară. Acest lucru se datorează transferului contribuţiilor la pensii (CAS) și sănătate (CASS) în totalitate în sarcina salariaţilor.

Un salariu de 1.900 lei ar fi însemnat cam 442 euro la un curs de 4,5 lei pentru 1 euro. Însă odată cu majorarea salariilor, moneda comunitară s-a apreciat ajungând pe 16 ianuarie 2018 la cel mai mare nivel înregistrat vreodată în raport cu moneda naţională, 4,6599 lei. La sfârșitul lunii martie, leul nu reușise să scadă sub pragul de 4,6502 euro, iar BNR comunica pe 3 mai un curs de 4,6619 lei pentru 1 euro. „Deprecierea actuală a leului este legată de creşterea deficitului de cont curent şi a scăderilor de intrări de capital fix. Deoarece investiţiile străine directe au ajuns să acopere doar 60% din deficitul de cont curent, iar intrările de fonduri europene sunt ca şi inexistente deoarece investiţiile au fost stopate, rămânem practic la mâna investitorilor de portofoliu”, spunea președintele BCR Pensii, Radu Crăciun la finalul lui 2017. Analiştii financiari certificaţi (Certified Financial Analists – CFA) se aşteaptă ca în acest an cursul să treacă pragul de 4,7 lei/euro.

Nu doar că banii noștri înseamnă mai puţin faţă de moneda europeană, dar și scoatem mai mulţi bani din buzunar pentru aceleași lucruri, de la produse de larg consum și combustibili, la ratele la bănci. Inflaţia a urcat în martie la 5%, înregistrând un record al ultimilor cinci ani, informează Institutul Naţional de Statistică, citat de Mediafax. Creşterile de preţuri sunt de 4,01% la mărfurile alimentare, de 6,57% la mărfuri nealimentare şi de 2,90% la servicii. O rată mai mare a inflaţiei a fost în luna iunie 2013, în plină criză financiară globală, când preţurile de consum au urcat cu 5,37%. În același timp, indicele ROBOR, rata medie a dobânzii la care bancile româneşti se împrumută între ele în lei, stabilit zilnic de BNR, crește pe toate palierele. Indicele ROBOR la 3 luni, folosit la calculul costului creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut la 2,49%, în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut indicatorul era la 0,91%. Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut și el la 2,58%

Astfel că, deşi a înregistrat cea mai mare creştere în ultimii 8 ani, salariul minim în România nu poate garanta un trai decent și rămâne în continuare unul dintre cele mai mici din Europa, doar Lituania și Bulgaria având salarii minime mai reduse. În aceste condiţii, nu putem să ne așteptăm ca fenomenul emigraţiei să încetinească. „În ceea ce priveşte măririle de salarii, acestea nu au încă impact în buzunarul sau în psihologia românilor; există exemple de situaţii în care «cu o mână s-a dat, cu alta s-a luat». În plus, aceste măriri de salarii, necesare, de altfel, nu pot concura încă nivelul salariilor la care emigranţii au acces în ţările mai dezvoltate ale UE”, a explicat și prof. univ. dr. Monica Roman, de la Departamentul de Statistică şi Econometrie din cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti.

Din cauza factorilor enumeraţi mai sus, atât cei externi precizaţi în raportul OIM, cât și a celor interni, cuplaţi cu o rată scăzută de natalitate, România poate ajunge într-o situaţie foarte gravă – 15 miloane de locuitori în anul 2050, dacă numărul mediu de copii pe care îi aduce pe lume o femeie de-a lungul vieţii se menţine la cel din ultimii ani, de 1,4 copii la o femeie, și nu scade mai mult, avertizează prof. Gheţău. Situaţia este atât de drastică încât în orice variantă statistică în care rata natalităţii ar crește de la 1,4 până la 2,1 numărul populaţiei tot ar fi în regres până la mijlocul secolului. De fapt, experţii ONU nici nu cred că mai este posibilă revenirea fertilităţii la nivelul de înlocuire a generaţiilor în ţările în care indicatorul a ajuns la valori apropiate de 1,5 copii la o femeie, însă măcar un nivel de 1,8-1,9, cum e la alte populaţii europene, ar reduce considerabil viteza declinului populaţiei și a depopulării ţării, apreciază Gheţău. Însă, aceasta nu se poate face fără definirea unor programe și strategii demografice, după cum nici revenirea în ţară a celor plecaţi nu se întrevede fără schimbări majore și de durată în plan economic dar și în cel social și politic, conchide Gheţău, ale cărui concluzii nu sunt singulare, ci au fost evidenţiate chiar și în cadul unui evenimentului de la Palatul Cotroceni, „Diaspora românească, vector de dezvoltare”, din februarie 2016.

Autor: Eliza Vlădescu