Selectați pagina

Să ai credinţă că nu este păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu

Să ai credinţă că nu este păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu

Şi a zis Cain către Domnul: pedeapsa mea este mai mare decât as putea-o purta” (Fac. 4, 13). Este, oare, cu putinţă a vorbi astfel înaintea feţei lui Dumnezeu, Care este aspru, fireşte, întru dreptatea Sa, dar şi pururea gata să miluiască pe cel care se pocăieşte cu adevărat?

Zavistia a întunecat gândurile sănătoase, nelegiuirea făcută cu deadinsul a împietrit inima, şi Cain, iată, îi răspunde cu grosolănie lui Dumnezeu însuşi: „Au doară sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Fac. 4, 9). Dumnezeu vrea să înmoaie inima lui de piatră cu ciocanul asprei Sale judecăţi, dar el nu se lasă, ci, închizându-se în grosolănia sa, se aruncă în braţele sorţii pe care şi-a gătit-o singur prin pizmă şi omor.

E de mirare faptul că după aceasta a trăit la fel ca toată lumea: a avut femeie, şi-a întemeiat o familie şi păstra toate legăturile lumeşti; însă pecetea lepădării şi deznădejdii stătea în continuare asupra lui. Trebuie să fie vorba de un fapt lăuntric, care se petrecea în conştiinţă, din conştientizarea poziţiei în care se afla faţă de Dumnezeu, sub influenţa faptelor, patimilor şi obiceiurilor păcătoase care o apăsau.

Mai ales acum ar trebui oamenii să ia aminte la aceasta! Dar să aibă, totodată, credinţa că nu este păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu, chiar dacă pentru înmuierea inimii este nevoie, fireşte, de timp si osteneală, între mântuire şi pieire nu este loc, însă, de ales!

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *