Selectați pagina

S-a stins unul din cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. Părintele Iustin, de la Petru Vodă, a murit după o lungă suferinţă

S-a stins unul din cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. Părintele Iustin, de la Petru Vodă, a murit după o lungă suferinţă

pr. Iustin ParvuDupă cele două operaţii suferite la Cluj, părintele arhimandtrit Iustin Pârvu a fost adus la mănăstirea din Neamţ unde credincioşii s-au rugat zi şi noapte pentru sănătatea sa. La 94 de ani, slăbit de o boală chinuitoare, unul din cei mai iubiţi duhovnici ai românilor a trecut la cele veşnice.

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a murit duminică, 16 iunie, la ora 22.40, „după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore”, au anunţat călugării mănăstirii Petru Vodă.

„De la sfîrşitul lunii martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!”, se arată într-un comunicat emis de obştile mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

Sursa: adevarul.ro

2 Comentarii

  1. marele Păcătos

    Sfinte Părinte Iustin, Roagă-Te Lui Hristos Dumnezeu să ne miluiască!

    Răspuns
  2. 24

    S-a dus si el… Doamne fereste….

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *