Selectați pagina

Rusia vrea intervenţii pentru preţuri mai mici la alimente la nivel mondial

Rusia vrea intervenţii pentru preţuri mai mici la alimente la nivel mondial

Rusia agită pieţele agricole din nou cu o ameninţare de intervenţie guvernamentală în condiţiile în care preşedintele Vladimir Putin şi premierul său sunt nemulţumiţi cu privire la inflaţia preţurilor alimentelor în una dintre cele mai mari ţări exportatoare de grâu şi ulei de floarea-soarelui din lume, scrie Bloomberg, citat de Expres National.ro

Putin s-a declarat recent surprins de creşterile puternice de preţuri pentru alimente de bază cum ar fi pâinea şi uleiul de floarea-soarelui şi a cerut guvernului să dezvolte un plan de reducere a acestora. Premierul Mihail Mişustin a reacţionat la rândul său, spunând că producătorii, exportatorii şi retailerii de alimente nu ar mai trebui să profite de clienţi.

Oficialii analizează deja o taxă pe exporturile de grâu pe lângă o propunere anterioară de stabilire a unei cote privind livrările de cereale timp de câteva luni anul viitor, potrivit un grup de lobby din sectorul exporturilor.

Nu ar fi pentru prima dată când Rusia perturbă piaţa grâului prin implementarea de restricţii sau taxe. Ţara a impus o taxă pe exporturi în 2007 pentru a combate creşterea preţurilor alimentelor, împingând în acest fel preţurile grâului la un nivel record, cât şi o interdicţie în 2010 după o recoltă slabă, determinând o creştere a preţurilor la maxime pe doi ani.

Rusia intervine deja pe pieţele oleaginaoaselor, premierul stabilind taxe pe exporturi din ianuarie pe materii prime ca seminţele de floarea-soarelui.

Inflaţia produselor alimentare a accelerat la 5,8% în noiembrie, cea mai puternică creştere anuală de la mijlocul anului 2019.

Un indicator ONU al preţurilor la nivel mondial se situează la un maxim pe 6 ani în condiţiile în care cererea solidă de cereale venită din partea Chinei şi oferta în scădere alimentează creşterea preţurilor.

Contractele futures pe grâu au înregistrat creştere în urma comentariilor lui Putin deşi guvernul rus nu a indicat nicio limită privitoare la vânzări. Preţurile pe plan local se situează aproape de un maxim record, iar producătorii locali de panificaţie şi carne au cerut guvernului o taxă pe exporturi luna trecută.

Ministerul agriculturii a propus o cotă de la mijlocul lunii februarie. Deprecierea rublei a contribuit la accelerarea exporturilor de grâu în acest an, făcând livrările ruseşti mai competitive.

„Comentariile lui Putin generează o oarecare nesiguranţă cu privire la acest subiect“, arată Matt Ammermann, de la StoneX.

Rusia a avut o recoltă aproape record, ar cota propusă este relativ relaxată, însă faptul că Putin şi premierul său discută acest subiect înseamnă că potenţialul de intervenţie nu ar trebui subestimat, potrivit lui Carlos Mera, analist la Rabobank International.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *