Selectați pagina

Rusia va introduce regim de vize pentru Republica Moldova

Rusia va introduce regim de vize pentru Republica Moldova

dmitri kozacVice-premierul Federației Ruse, Dmitri Kozak, a declarat că, în curând, pentru statele CSI va fi introdus un regim de vize.

„Dacă nu vom controla fluxurile de migranți prin regimul de vize, atunci noi nu vom putea proteja țara noastră de conflicte interetnice”, a explicat Kozak.

Un alt motiv invocat de vicepremierul rus sunt convorbirile dintre Rusia și UE privind liberalizarea regimului de vize. UE cere ca Rusia să-și consolideze hotarele.

„Fără un regim de vize nu vom putea să ajungem la un numitor comun cu Uniunea Europeană, ca cetățenii ruși să călătorească liber în UE. De vreme ce am ajuns în state diferite, atunci fiecare stat trebuie să-și protejeze interesele naționale”, a declarat vicepremierul.

Kozak a menționat că regimul de vize va fi anulat în cazul în care va crește nivelul social-economic și de securitate din statele CSI.

Noile reguli anunțate se vor referi și la cetățenii din Republica Moldova, care vor trebui să obțină vize ca să călătorească în Rusia, notează portalul dniester.ru.

Sursa: timpul.md

1 Comentariu

  1. marele Păcătos

    toată Jidoveala de Putin, Medvedev şi gomosexualiştii reprezentanţi ai ue-ului lucrează acelaşi lucru:
    pregătirea venirii lui michiduţă la tronul acestei lumi, de alta, la ce aşa spectacol, dacă oricum iniţiativa electronizării trâmbizează de pe ambele flancuri?

    e clar, sistemul în mâna masonilor este în întregime.
    să te opui – e imposibil.
    să nu participi în aceasta – desigur, unica salvare.

    michituţă e născut.. unica ce, vârsta n-o cunoaştem, în rest totul e clar.

    pecetea e premergătoare arătării necuratului în public, de aici şi fiţi prudenţi.

    2 probleme de bază:
    pecetluirea nu va fi doar după cipizare, ci pe o paralelă, însă cipizarea asigură pecetluirea tuturor, cu cip omul nu se poate ascunde.

    pe când pecetea posibil deJa e în circulaţie.
    restul e formalitate, doar pecetluind – omul e robul şi fiul satanei pe vecie.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: