Selectați pagina

Rusia PROVOACĂ Israelul și SUA. DECIZIA lui Putin

Rusia PROVOACĂ Israelul și SUA. DECIZIA lui Putin
Rusia construieşte o nouă bază militară în sud-estul Siriei. Este pentru prima dată când trupele ruseşti sunt poziţionate în apropiere de trupele americane, cele din Israel şi Iordania – la graniţă cu Siria, scrie aftershock.news.

 

În acest sens, baza va fi amplasată în satul Khirbet al-Vaara, lângă Bir al-Kasab, la 85 kilometri de Israel.

Sursele DEBKAfile spun că pentru prima dată în doi ani, din momentul intervenţiei militare ruseşti în Siria (septembrie 2015), Rusia construieşte o bază militară în sud-estul Siriei.

Totodată, noua bază va permite forţelor militare ruseşti din Siria să deţină un control asupra a ceea ce se întâmplă în sud-estul Siriei, precum şi în zonele de frontieră cu Israel, Siria şi Iordania.

Distanţa dintre noua bază militară rusă şi nordul Iordaniei este de 96 kilometri, iar distanţa până la garnizoana soldaţilor americani şi iordanieni este de 185 kilometri. De asemenea, distanţa dintre baza militară rusă şi Damasc este de 45 kilometri.

Mai mult, potrivit aftershock.news, scopul militarilor ruşi este de a consolida poziţia preşedintelui Bashar al-Assad la Damask.

Sursele DEBKAfile mai spun că construcţia bazei a început în această săptămână, în conformitate cu un acord secret între Statele Unite, Rusia şi Iordania.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: