Selectați pagina

Rusia amenință giganţii Google, Twitter şi Facebook cu blocare

Rusia amenință giganţii Google, Twitter şi Facebook cu blocare

spionajRoskomnadzor, serviciului federal pentru monitorizarea comunicaţiilor din Rusia, a transmis o scrisoare către Google, Twitter şi Facebook prin care giganţi IT sunt acuzaţi de încalcarea legilor ruse cu privire la internet, iar un purtator de cuvânt al agenţiei a declarat că acestea riscă să fie blocate dacă nu se supun legilor.

“În scrisorile noastre amintim în mod repetat companiilor despre consecințele încălcării legislatiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului federal Vadim Ampelonsky. Acesta a mai declarat că, din cauza tehnologiei de criptare folosită de cele trei companii, Rusia nu a avut cum să blocheze anumite site-uri și astfel reușind doar să elimine o mică parte din conținut.

Faptul că autoritatea nu a avut acces la toate serviciile celor trei site-uri este catalogată drept o încălcare a prevederilor legale. Pentru a se supune legislației, cele trei companii trebuie să pună la dispoziția statului date despre bloggerii ruși cu mai mult de 3.000 de accesări pe zi și să închidă site-urile pe care Roskomnadzor le consideră drept conținând apeluri la „proteste neanunțate și frământări sociale”, a declarat Ampelonsky.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *