Selectați pagina

Rugăciune pentru pace în lume

Rugăciune pentru pace în lume

Rugăciune pentru pace în lume

“Pentru pace în toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor ale Lui Dumnezeu biserici, să ne rugăm. Sa fie pace și liniște-n ceruri, să fie pace în adâncuri și pe pământ, să fie pace și dragoste între noi, oamenii!

Doamne, Dumnezeul nostru, în fiecare zi ne tulbură crime şi războaie. Suntem martorii unor acte violente de neimaginat și a cruzimii duse la extrem. Sufletele noastre sângerează și ne abat de la calea cea dreaptă. Avem nevoie de pace și de liniște ca să Te putem urma. Dar ochii noştri se îndreaptă spre Tine și sufletele noastre te caută în întunericul nopții. Îndrăznim să sperăm acolo unde nu e nicio speranță, căci suntem ai Tăi și știm că dragostea Ta e mai tare decât moartea.

Doamne, dăruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi! Învrednicește-mă să mă dau întru totul Ție, povățuiește-mă și în toate mă sprijinește! Oricare vor fi veștile pe care le voi primi, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și întărit în credința că peste toate este Sfânta voia Ta! În toate faptele și cuvintele mele Tu călăuzește-mi gândurile și simțirile! Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplarile din vremea ei și ajută-mă să găsesc și să dăruiesc pace în jurul meu!

La Tine venim, Doamne, și Ție ne rugăm să aduci mângâiere unei lumi în ruine, să vindeci rănile trupurilor frânte și să alini suferința sufletelor zdrobite. Șterge lacrimile de durere şi adu lacrimile iertării în ochii prea seci ca să plângă. Dă putere celor persecutați să-i ierte pe cei care-i persecută și arătă-le acestora din urmă calea iubirii, în care nu e nici teamă, nici judecată, nici teroare. Arată-ne câtă pace sălășluiește în Tine și ajută-ne să oglindim iubirea Ta în toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre. Dă-ne putere să nu răsplătim răul cu rău, nici ura cu ură, ci să-i iubim pe duşmanii noştri şi să căutăm frumuseţea ascunsă în orice fiinţă umană. Ajută-ne să depășim barierele ce ne despart și să înțelegem că suntem toți copiii Tăi. Fă să ne iubim unul pe altul în credinţă şi adevăr cu o iubire trainică și răscumpărătoare. Dă-ne nouă pace și lumină! Amin.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: