Selectați pagina

România: Un preot cunoscut a decedat la două săptămâni după ce s-a vaccinat

România: Un preot cunoscut a decedat la două săptămâni după ce s-a vaccinat

Doliu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Barnovschi din Iași, acolo unde fostul paroh al acestei comunități, preotul Dumitru Nechifor, a fost condus sâmbătă, 3 iulie, de familie, apropiați, enoriași și ucenici, pe ultimul drum. Pentru odihna veșnică a clericului s-a rugat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, cel care a condus soborul de slujitori la slujba înmormântării, informeaza Doxologia.

slujba inmormantare preot dumitru nechifor

România: Un preot cunoscut a decedat la două săptămâni după ce s-a vaccinat

„Să știți dumneavoastră că noi, preoții și arhiereii, printre multe gânduri și dorințe pe care le avem și noi ca oameni, este și gândul de avea sfârșit creștinesc, care la noi se arată în faptul de a pleca la Domnul după ce am slujit sfintele slujbe. Din ce am înțeles, părintele Dumitru a slujit aici, la biserică, cu foarte puțin timp înainte de a trece la cele veșnice. N-a zăcut, nu s-a chinuit, nu a făcut greutate pentru cei din jur și, cu toată întristarea pe care o au familia și enoriașii, e potrivit să amintim și acest lucru: nu este un gând mai curat pentru sfârșitul omului decât să plece liniștit în taina odihnei lui Dumnezeu”, a spus IPS Teofan la slujba de înmormânare a Părintelui Nechifor.

Sub titlul „A murit unul dintre cei mai iubiți preoți din Iași”, ziarul online Dezvăluirea anunța pe 1 iulie, după orele 20, că Părintele Dumitru Nechifor „a murit aseara, de infarct”. Ziarul Lumina al Patriarhiei a confirmat trista veste.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Părintele Constantin Sturzu, a confirmat pentru ziariștii acredidați pe lângă Mitropolia Moldovei și Bucovinei că Părintele Dumitru Nechifor nu a murit de covid ci în urma unui atac de cord și că, totodată, chiar s-a vaccinat anti-Covid.

„Părintele Nechifor nu avea covid, era bine cu sănătatea, chiar a slujit în dimineața zilei în care a murit de infarct. Mai mult, făcuse și vaccinul anticovid, trecuseră cam două săptămâni de la rapel din câte știu”, a afirmat acesta.

Părintele Dumitru Nechifor avea 45 de ani de căsătorie, 69 de ani de viață și 40 de ani de activitate în ogorul Domnului.

Dumnezeu să-l ierte!

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.