Selectați pagina

România şi Republica Moldova au semnat un acord în baza căruia se va putea face schimb de organe umane

România şi Republica Moldova au semnat un acord în baza căruia se va putea face schimb de organe umane

Agenţiile naţionale de transplant din România şi Republica Moldova au semnat, vineri, un acord de colaborare, în baza căruia se va putea face schimb de organe pentru pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare, a anunţat Ministerul Sănătăţii de peste Prut, transmite Agerpres.

“Pentru noi este foarte important să găsim organe pentru pacienţii care au nevoie de un transplant. Mai avem un acord de colaborare şi cu Ungaria. Implementarea acestui acord semnat astăzi necesită unii paşi care trebuie pregătiţi minuţios. România are o capacitate mai mare în ceea ce priveşte transplantul de organe. De aceea, pe viitor, sperăm ca unii pacienţi din Republica Moldova să poată fi transplantaţi în România”, a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pintea, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, dacă anumite organe nu pot fi folosite în România din lipsă de receptori compatibili acestea vor putea ajunge în Republica Moldova şi invers.

“În cazul unei urgenţe medicale, cele două agenţii vor încerca să găsească soluţii pentru a identifica un organ compatibil pentru pacientul care are nevoie de transplant”, se explică în comunicat.

Acordul de colaborare va presupune şi un schimb de experienţă între toţi cei implicaţi în activitatea de transplant şi pregătirea de personal.

În acest an, în România s-au înregistrat 51 de prelevări multiorgan de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.

La nivel naţional au fost identificate 143 de declarări de moarte cerebrală, în 29 cazuri familia a refuzat donarea, iar în 61 de situaţii alte cauze medicale nu au permis prelevarea.

S-au efectuat 37 de transplanturi de ficat de la donatori decedaţi şi şase intervenţii de ficat de la donatori în viaţă, 87 de pacienţi au beneficiat de transplant de rinichi, 37 de transplanturi renale fiind efectuate de la pacienţi în viaţă.

De asemenea, s-au realizat patru transplanturi de cord şi două de plămân şi au fost raportate şi exportate către Eurotransplant şapte grefe pulmonare (din care s-au folosit patru), trei grefe cardiace şi una hepatică. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: