Selectați pagina

România: noi modalități de înregistrare a nașterii copilului

România: noi modalități de înregistrare a nașterii copilului

nastereOrdonanța de urgență care stabilește noi modalități de înregistrare a nașterii copilului, printre noutăți fiind termenul de 30 de zile în care trebuie finalizate demersurile, față de 15 cât este în prezent, a fost publicată în Monitorul Oficial, anunță, sâmbătă, MAI.

Demersurile pentru înregistrarea nașterii copilului trebuie finalizate în termen de 30 de zile de la naștere, comparative cu 15 zile cât este în prezent,conform Ordonanței de urgență nr.33/2016 publicată în Monitorul Oficial, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Afacerilor Interne(MAI).

În situația în care este depășit termenul de 30 de zile, procedura va continua pe cale administrativă, fără a fi aplicată procedura de înregistrare tardivă a nașterii pe cale judecătorească, anunță MAI.

“Astfel, înregistrarea nașterii se va face cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale și cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor sau, după caz, al municipiului București. În vederea înregistrării nașterii se vor efectua, după caz, o serie de activități de către autoritățile statului (verificări în registrele de stare civilă, în evidențele cazierului judiciar și în evidențele operative, luarea unor declarații etc.).”, se notează în comunicat.

Tot ca noutate, nu va mai fi solicitată expertiza medico-legală, obligatorie până acum în cazul înregistrării tardive a nașterii. Potrivit Ordonanței, aceasta poate fi solicitată acum numai dacă nu există un certificat medical constatator al nașterii.

Prevederile noului act normative se aplică și în cazul copiilor mai mari și a adulților a căror naștere nu a fost înregistrată în registrele de stare civilă.

În cazul copiilor instituționalizați în actele de identitate eliberate se va înscrie domiciliu sau reședința la adresa instituației sau a centrului unde sunt instituționalizați.

“De asemenea, persoanele care sunt internate într-o unitate sanitară pot solicita eliberarea unui nou act de identitate serviciului public comunitar de evidență a persoanele pe raza căruia se află instiuția sanitară ”, precizează reprezentanții ministerului.

Ordonanța de urgență a fost aprobată în ședința de Guvern din 28 iunie și face parte din seria de măsuri propuse de Executiv și implementate de Ministerul Afacerilor Interne pentru debirocratizarea și simplificarea procedurilor administrative.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *