Până în prezent, Mitropolia Moldovei nu a avut nici o reacție, dar publică justificările monahilor implicați

Cazul trist pentru ortodoxie, al întrunirilor monahilor cu organizații de tip New Age, la mănăstirea Sihăstria Putnei, a stârnit reacții între ortodocși. În acest sens Mircea Platon a adus câteva lămuriri.

România: Mănăstirea Sihăstria Putnei, între ortodoxie și New Age

România: Mănăstirea Sihăstria Putnei, între ortodoxie și New Age

Institutul Arbunger, fondat de secta mormonilor, are sediul central in SUA, cu filiale în mai multe țări din lume, printre care și România. Mormonii sunt susținătorii înflăcărați ai răspândirii New Age în toată lumea, dar în special în țările creștine cu tradiție. Printre strategiile lor de implicare în viața instituțiilor publice, acolo unde au reușit să pătrundă, întâlnim și ajutorul financiar. Coincidență sau nu…, amintim faptul că acest lăcaș monahal s-a dezvoltat financiar într-un mod impresionant, în ultima perioadă.

Conducerea mănăstirii a adus și o justificare, dar care nu explică lucrurile esențiale, ci mai degrabă bate câmpii. Asupra acestui caz, dar și a justificărilor celor implicați, Mircea Platon aduce și câteva lămuriri pe care le vom publica în cele ce urmează.

Despre ce s-a întâmplat la Sihăstria Putnei, vedeți aici:

https://www.activenews.ro/opinii/Scandalul-de-la-Sihastria-Putnei-ASALTUL-BISERICII-DIN-INTERIOR.-Ionut-Tene-Manastirile-romanesti-intre-Hristos-si-cursurile-de-%E2%80%9Esuperteach-175917

Replica conducerii mănăstirii Sihăstria Putnei este ori pentru creduli, ori din inconștiență și înșelare duhovnicească. Cu siguranță autoritatea bisericească, de la acest lăcaș monahal, ne va întreba cine suntem noi să judecăm. Le vom răspunde că nu judecăm, dar nici nu ne putem lăsa manipulați de cei care pentru „30 de arginți” ne învăță altceva decât au învățat Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe.

Vedeți ce justificări au adus cei din conducerea mănăstirii: https://r3media.ro/manastirea-sihastria-putnei-considera-ca-este-executata-de-articolul-in-care-s-a-anuntat-ca-a-gazduit-o-intalnire-a-organizatiei-superteach/

Despre virtuțile lepădării de „dezvoltarea personală” la pseudo-sihaștri

Am întrebat, public, cum de e cu putință ca la o mănăstire Ortodoxă, la Sihăstria Putnei în cazul de față, să se organizeze „team buildingul” unei rețele, SuperTeach, dezvoltate de Institutul Dezvoltării Personale, partener/afiliat (vezi foto 1) în România al unei entități Mormone pe nume Arbinger Institute. Pe lângă afilierea instituțională, și principiile care informează filosofia educațională și activismul Institutului Dezvoltării Personale sunt de sursă mormonă.

SuperTeach promovează ceva ce se numește „Mentalitatea Deschisă în Educație”. De pe pagina Institutului Dezvoltării Personale aflăm că: „De la liderul mondial în schimbarea de mentalitate, Institutul Arbinger USA, Programul de Dezvoltare și Implementare a Mentalității Deschise permite organizațiilor și angajaților lor să se transforme profund…” (Mentalitate deschisă – Institutul Dezvoltării Personale (idp-romania.ro)).

De pe pagina SuperTeach România mai aflăm și că acest proiect este aplicat pentru prima dată la nivelul unui întreg sistem educațional aici, la noi, în România: „Programul de formare Mentalitatea Deschisă în Educație (MDE) – un program al Institutului Arbinger, lider mondial în schimbarea mentalităților, și care, în premieră mondială, este implementat la nivelul unui sistem educațional național. În România, este susținut de Institutul Dezvoltării Personale (IDP)” (Ce este proiectul SuperTeach? | SuperTeach). Acest program nu ar putea fi „implementat” la nivel național fără aprobarea/complicitatea MEC, nu-i așa?

Liderii și activiștii SuperTeach au un discurs compozit, sincretic, uneori alunecos, rezultat al orientării ideologice, al dezorientării culturale, al mercenariatului, idealismului, conformismului sau naivității. SuperTeach se prezintă ca o nebuloasă, cu de toate pentru toți, unde fiecare poate găsi ce-i place. Sensul însă este unul singur, constant sub toate zigzagurile dialectice și meandrele subiectiv-individuale, și anume acela că schimbarea este inevitabilă, că e important să nu rămâi legat de trecut, că e productiv și chiar psihologic sănătos să ții pasul cu „trendul”. Sponsorii îi sunt, precum Telekom, preocupați de digitalizarea educației.

Din punctul meu de vedere, Institutul Arbinger este îndreptățit să propovăduiască ce vrea el. Nu e „de-al nostru”. Lucrează după alți parametri.

Întrebarea pe care mi-o puneam era însă cum de o mănăstire Ortodoxă oferă suport instituțional și acoperire duhovnicească pentru activitatea unei asemenea rețele. Pentru că o mănăstire Ortodoxă e de-a noastră, lucrează după canoane care ne sunt cunoscute, se împărtășește de la același Adevăr ca și noi. Ce legătură este între gnoza mormonă și învățătura de credință Ortodoxă?

Aici, ca să rezolv rapid orice obiecțiune, reamintesc trei lucruri:

  1. Conform Mormonilor, Cartea lui Mormon ”este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu. Conține răspunsuri la întrebările cele mai importante și interesante ale vieții. Ne învață doctrina lui Hristos. Cartea lui Mormon oferă cea mai completă și mai de nădejde înțelegere despre ispășirea lui Isus Hristos… Puterea deplină a Evangheliei lui Isus Hristos este cuprinsă în Cartea lui Mormon. Nu este niciun dubiu în acest sens. Cartea lui Mormon clarifică învățăturile Învățătorului și demască tacticile dușmanului. Cartea lui Mormon ne învață doctrina adevărată pentru a putea respinge tradițiile religioase false – precum este practica greșită de a boteza prunci” (Lecția 1 Material pentru pregătirea cursantului: Cartea lui Mormon – un alt testament al lui Isus Hristos (churchofjesuschrist.org)).
  2. Conform Mormonilor: ”Dumnezeu Însuşi a fost odată aşa cum suntem noi acum şi este o persoană exaltată şi stă întronat în acele ceruri!” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 42-43) Lecţia 3 Potenţialul nostru divin (churchofjesuschrist.org))
  3. Conform Mormonilor: ”Toate fiinţele umane – bărbaţi şi femei – sunt făcute după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor părinţi cereşti. În existenţa lor premuritoare, fiii şi fiicele de spirit L-au cunoscut şi L-au preaslăvit pe Dumnezeu ca Tatăl lor Etern şi au acceptat planul Lui prin care copiii Lui puteau obţine un trup fizic ca să câştige experienţă pământească pentru a progresa către perfecţiune şi în final, pentru a împlini destinul lor divin ca moştenitori ai vieţii eterne” (https://www.lds.org/bc/content/shared/content/romanian/pdf/language-materials/35602_ron.pdf).

Acest lucru înseamnă că, după cum afirmă Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli: „Unul dintre cele mai palpitante momente din viaţa dumneavoastră – când aţi fost plini de emoţie, anticipare şi recunoştinţă – nu puteţi să vi-l amintiţi. Această experienţă a avut loc în viaţa premuritoare atunci când aţi fost informaţi că în sfârşit sosise timpul ca dumneavoastră să părăsiţi lumea spiritelor pentru a locui pe pământ având un trup muritor. Aţi ştiut faptul că puteaţi să învăţaţi prin experienţe personale acele lecţii care vă vor aduce fericire pe pământ, lecţii care, în cele din urmă, vă vor conduce către exaltare şi viaţă eternă în calitate de fiinţă glorificată, celestială, în prezenţa Tatălui vostru Sfânt şi al Fiul Său Preaiubit” (Lecţia 4 Familia şi marele plan al fericirii (churchofjesuschrist.org)).

Mormonii sunt puși, în materialele din manualele lor de religie din care am citat mai sus, să analizeze care sunt consecințele acestor premise ontologice pentru viața lor pe pământ și pentru mântuirea lor. Concepția lor antropologică, modul în care înțeleg omul și rostul lui pe pământ, e determinată de acești parametri. Pedagogia lor e rodul psihologiei lor care e rodul teologiei lor. Și manualele lor îi pun să analizeze diferențele între obligațiile lor conform acestor premise, și modul de viață al celorlalți.

Monahii noștri teologi care se amestecă în treburile lumești știu să facă aceste analize și aceste distincții? Au limpezime dogmatică și discernământ duhovnicesc astfel încât să nu smintească lumea? Știu să pornească de la teologia lor înspre antropologia lor pentru a merge, eventual, deși nu-i silește nimeni dacă nu se pricep, înspre pedagogia lor, care ar trebui să fie măcar ortodoxă, adică tradițională, dacă nu Ortodoxă?

Judecând după Comunicatul slobozit de Mănăstirea Sihăstria Putnei pe website-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/author/nectarie-clinci/), avem motive să ne îndoim.

  1. Comunicatul respectiv urmează un arc de cerc previzibil, caracteristic superbiei ieromonahice de tip nou: Autorul – îi voi spune astfel deoarece nu cred că semnatarul comunicatului este și Autorul lui – pornește de la a se declara ofensat și sfârșește prin a cere ofensatorului „pocăință”. „Durerea și mâhnirea” invocate încă din primul rând nu sunt îi sunt provocate Autorului de faptul că aventurile pedagogice ale conducătorilor Mănăstirii ar fi putut sminti lumea. Nu, nici vorbă de așa ceva. Emoțiile lui negative au de a face cu faptul că Autorul și obștea lui au fost nedreptățiți. Iar pocăința trebuie să fie a celor „ce au găsit să lovească într-o lucrare a Bisericii lui Hristos”.

Nu se întrezărește nicăieri nici cea mai mică umbră de îndoială sau de regret pentru potențialul destabilizator al „team building”-urilor dedicate Mentalității Deschise. Totală lipsă de responsabilitate față de turmă, tratată ca atare, nu ca Trup al lui Hristos. Asemenea lui Anthony Fauci, care spunea că oricine constată și denunță minciunile lui legate de Covid lovește în „Știință”, orice mirean – orice număr de mireni, oricât de mare – își pune întrebări cu privire la propaganda suspectă făcută cu suport instituțional monastic lovește „într-o lucrare a Bisericii lui Hristos”. Biserica e a lui Hristos, dar întrebarea e dacă ieromonahii cu pricina nu sunt ai ONG-urilor.

  1. Pentru că argumentul Autorului pare a fi acela că, de fapt, el și ai lui fac misiune, sunt implicați în convertirea celor care îi frecventează cu prilejuri ONG-istice de acest soi. De aceea, Comunicatul abundă în formulări de acest tip:
  2. a) „La mănăstire îi primim pe toți cei care Îl caută pe Dumnezeu sau au nelămuriri pentru a-i ajuta și nu pentru a le judeca neputințele și bolile sufletești, căci Biserica este spital și nu tribunal, după expresia binecunoscută a Sfântului Ioan Gură de Aur.”

Sf. Ioan Hrisostom are mare dreptate, dar la „team building”-ul SuperTeach nu au venit individual oameni care aveau nevoie de sprijin duhovnicesc și cuvânt de învățătură, ci au venit în echipă (team) membri ai unei organizații care se ocupă cu învățatul altora. Sf. Ioan Hrisostom se referă la raportul dintre Instituția divino-umană a Bisericii și persoane, nu la raportul dintre niște monahi ortodocși și instituții de origini exotice.

  1. b) Vorbind de participarea dlui Cristi Dănileț la activități SuperTeach, Autorul comunicatului protestează: „Nu putem și nici nu ne dorim noi ca mănăstire să controlăm cu cine se întâlnesc ucenicii părintelui stareț. Și iarăși, observăm că dacă mănăstirea noastră se străduiește ca pe acești vameși moderni să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă nu sunt cu totul în barca Bisericii, ba chiar ostili ei, se pare că greșește, fiind mai comod să nu facem nimic în cinstea Aceluia care este prietenul vameșilor și desfrânatelor.”

Aici trebuie precizat încă o dată că Hristos a fost prietenul vameșilor și al desfrânatelor care s-au pocăit, și al vameșilor, nu al sindicatului vameșilor, al desfrânatelor, nu al ONG-urilor desfrânatelor, Și, mai ales, se impune să subliniem că a fost prieten al vameșilor și desfrânatelor fără a deveni vameș sau desfrânat(ă). Conform DEX, prostituția este orice „act prin care o persoană consimte să întrețină, în mod obișnuit, raporturi sexuale cu un număr nedeterminat de parteneri pentru bani sau anumite avantaje.” În sens figurat, înseamnă înjosire pentru bani sau anumite avantaje. Hristos nu s-a înjosit niciodată pentru bani sau anumite avantaje și nu ne-a spus că trebuie să ne degradăm pentru bani sau slavă sau alte avantaje.

Și, când ai ales să te călugărești într-un loc care se chiamă „sihăstrie”, ar fi bine să asumi această cruce. Pentru că acolo s-au retras la începuturi călugări care credeau că la Putna e prea mare freamăt, nu călugări care voiau să organizeze sesiuni de „team building” pentru oștile leșești sau căzăcești care făceau raiduri prin zonă.

  1. c) ”Și dacă vreun fiu risipitor bate la ușa mănăstirii noastre nu-l vom scoate afară pentru că un închipuit frate mai mare este încercat de certitudini îndoielnice.”

Ce fiu risipitor este acela care vine cu ONG dedicat schimbării de mentalitate pe plan global și care anunță că efectuează în premieră mondială reforma unui sistem de învățământ național după criterii altele decât ale Casei Tatălui său? Ce sunt aceste fraze de o generozitate lemnoasă? Ele trădează o superficialitate mânjită de aroganță clericală. Nu e de mirare că mulți oameni cred că sunt ortodocși citând din Yuval Harrari sub privirea tolerantă a unor asemenea părinți, care îl asimilează lui Aristotel. Nu e de mirare că bieții români rămân necatehizați, expuși fiind zilnic la astfel de panglici duhovnicești. Rușinos.

  1. Institutul de Dezvoltare Personală ne arată fotografii din care reiese că ieromonahii au bătut la ușa Institutului, la a cărui înființare au participat, cu ecuson în piept, în mai 2016 (vezi foto 3, 4, 5). Școala Varlaam de la Iași e păstorită de un membru al aceleiași obști, Arhimandritul Hrisostom Rădășanu, care e și „Consilier Sector Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor”, împreună cu directorul Institutului de Dezvoltare Personală (Cristina Gheorghe | SuperTeach).

Lucrul e îngrijorător, mai ales acum, când sistemul public de educație se duce de râpă. Oamenii, creștinii, vor căuta alternative. Și vor veni, cu bună-credință, la școli globale în blană de oaie Ortodoxă.

  1. Autorul Comunicatului ne asigură că: ”Atât starețul, cât și ucenicii săi Îl promovează pe Hristos”. Sunt convins. Pentru că a-l promova pe Hristos e un simplu exercițiu de publicitate, de marketing. E ca și cum i-ai face lui Hristos campanie electorală. Poți vota cu altcineva în vreme ce-ți promovezi clientul. Poți, de exemplu, să ridici pensiuni monahale de 400000 de euro (https://suceavanews.ro/151726/general/top-stiri/foto-calugarii-care-si-au-facut-pensiune-de-400-000-de-euro) în vreme ce oamenilor le predici despre pericolul bogăției.

A-l mărturisi pe Hristos presupune însă altceva. Voi apela la Părintele Alexandru Schmemann pentru a lămuri despre ce e vorba:

„Acest ritual, ca şi cel care urmează imediat, mărturisirea lui Hristos, are loc de obicei la scurt timp înaintea Botezului propriu-zis, fie în Vinerea Mare, fie în Sâmbăta Mare. Astfel, ele constituie sfârșitul şi completarea întregii pregătiri catehetice. În ritualul actual sunt săvârșite imediat după exorcisme.

«Fiind descins şi desculț cel care vine să se boteze, preotul îl întoarce cu fața spre apus şi, dacă va fi om în vârstă, își ridică mâinile în sus.»

«Spre apus» – apusul este aici simbolul întunericului, al «părții» lui satana. Catehumenul chiar îl înfruntă pe acesta, pentru că exorcismele l-au făcut liber să renunțe la acela, să-l provoace şi să-l respingă. Această întoarcere spre apus este un act de libertate, prima faptă liberă a omului eliberat de sub robia lui satana.

«Descins şi desculț […] îşi ridică mâinile în sus» – catehumenul este deposedat de toate cele care i-au ascuns statutul de rob, care l-au făcut să pară un om liber, fără să-şi cunoască însă robia, mizeria şi închisoarea. Acum însă el știe că era înrobit – «iar cei înrobiți merg goi şi desculți». Şi-a lăsat deoparte tot ceea ce îi ascundea robia, apartenența la satana. El știe «de la ce rău a fost izbăvit şi spre ce bine se grăbește.» Mâinile sale ridicate arată că se predă lui Hristos, că vrea acum să-I fie Acestuia rob, că își caută înrobirea care, după Sfântul Ioan Hrisostom, «transformă robia în libertate […], îl scoate din pământul străin şi îl conduce acasă, spre Ierusalimul ceresc».

«Preotul întreabă: Te lepezi de satana? şi de toate lucrurile lui? şi de toţi slujitorii lui? şi de toată slujirea lui? şi de toată trufia lui? Şi răspunde cel care vine să se boteze [sau] naşul şi zice: Mă lepăd de satana, [întrebarea aceasta şi răspunsul sunt repetate de trei ori.] Preotul iarăşi întreabă pe cel ce se botează: Te-ai lepădat de satana? El sau naşul răspunde: M-am lepădat de satana. [Întrebarea aceasta şi răspunsul sunt, la fel, repetate de trei ori.] După aceea îi zice preotul: Suflă şi-l scuipă pe satana.» Când s-a format ritualul lepădării, semnificația sa era evidentă atât pentru catehumen, cât şi pentru întreaga comunitate creștină. Ei trăiau într-o lume păgână, care era pătrunsă de pompa diaboli, adică de adorarea idolilor, de participarea la cultul împăratului, de adorarea materiei etc. El știa nu numai că se leapădă, ci era deplin conștient la ce «cale strâmtă», la ce viață dificilă – cu adevărat «nonconformistă» şi radical opusă felului de viață al oamenilor din jurul său – îl obligă această lepădare.

Când lumea a devenit creștină şi s-a identificat cu credința şi cultul creștin, înțelesul acestei lepădări a început treptat să se piardă, încât astăzi este văzută ca un ritual arhaic şi anacronic, ca o curiozitate care nu trebuie luată în serios. Creștinii au început să se acomodeze atât de mult cu creștinismul ca parte integrantă a lumii şi cu Biserica pur şi simplu ca expresie religioasă a valorilor lor lumești, încât ideea tensiunii şi a conflictului dintre credința lor creștină şi lume s-a diminuat din viața lor. Şi chiar astăzi, după căderea mizerabilă a tuturor lumilor, imperiilor, națiunilor, statelor așa-zis creștine, atât de mulți creștini încă mai cred că nu este nimic fundamental rău cu lumea şi că cineva poate accepta bucuros felul de viață, valorile şi prioritățile lumii, îndeplinindu-şi în același timp datoriile religioase. Mai mult, Biserica însăși şi creștinismul însuși sunt privite în principal ca mijloace de dobândire a unei vieți lumești de succes şi liniștite, ca terapie spirituală pentru rezolvarea tuturor tensiunilor, conflictelor, dând «o pace a minţii» care asigură succes, stabilitate şi fericire. Tocmai ideea că un creştin trebuie să se lepede de ceva şi că acest «ceva» nu constituie câteva fapte evident păcătoase sau imorale, ci, mai presus de toate, o anume viziune asupra vieții, un «set de priorităţi», o atitudine fundamentală față de lume; ideea că acea viață creștină este întotdeauna o «cărare strâmtă» şi o luptă – toate acestea au fost abandonate şi nu se mai află în miezul concepţiei creştine despre viaţă.

Adevărul înfricoșător este că o covârșitoare majoritate a creștinilor pur şi simplu nu mai văd prezenţa şi acţiunea lui satana în lume şi de aceea nu simt nevoia să se lepede de «lucrurile lui şi de slujirea lui». Ei nu înțeleg idolatria manifestă care se infiltrează în ideile şi valorile prin care trăiesc oamenii astăzi şi care le modelează, le determină şi le înrobește viețile mai mult decât idolatria fățișă a păgânismului antic. Sunt orbi la faptul că «demonicul» constă în primul rând în falsificare şi contrafacere, în devierea chiar a valorilor pozitive de la înțelesul lor adevărat, în prezentarea negrului ca alb şi invers, în minciună subtilă şi răutăcioasă şi în confuzie. Ei nu înțeleg că aceste noțiuni aparent pozitive şi chiar creștine, ca «libertate» şi «eliberare», «dragoste», «fericire», «succes», «împlinire», «creştere», «realizare de sine» – noțiuni care modelează omul modern şi societatea modernă, motivațiile şi ideologiile acestora – de fapt pot fi deviate de la semnificația lor reală şi pot deveni vehicule ale «demonicului».

Iar firea demonicului este întotdeauna mândria, pompa diaboli. Adevărul despre «omul modern» este că, fie un conformist care respectă legea, fie un non-conformist rebel, el rămâne întâi de toate o ființă plină de mândrie, modelată de mândrie, care adoră mândria şi care așază mândria chiar pe culmea valorilor sale.

Lepădarea de satana nu este astfel respingerea figurii mitologice în a cărei existenţă unii nici măcar nu cred. Este respingerea unei întregi concepții despre viață alcătuită din mândrie şi autoafirmare, a acelei mândrii care a luat de fapt viața omului de la Dumnezeu şi a transformat-o în întuneric, moarte şi iad. Şi trebuie să fim siguri că satana nu va uita această lepădare, această respingere, această provocare. «Suflă şi scuipă pe satana.» Se declară război! O luptă începe, a cărei miză este fie viața veșnică, fie condamnarea veșnică. Pentru că despre aceasta este vorba în creștinism! Aceasta înseamnă în ultimă instanță alegerea noastră!” (Pr. Alexander Schmemann, Din apă și din Duh. Un studiu liturgic al botezului, trad. Alexandru Mihailă, București: Sophia, 2009).

*

Oare, din punctul de vedere al celor de mai sus, nu mai bine s-ar apleca Biserica noastră asupra școlii clasice? Nu mai bine ar revigora tradiția școlii care nu funcționează pe bază de reformă continuă și nu își propune să facă din orice copil „un star”? Puțină modestie n-ar strica.

P.S: Și, dacă tot veni vorba, IDP face propagandă de tip globalist, de exemplu în privința migrației, după cum a arătat Cuvântul ortodox: SUPERTEACH pentru ”MENTALITATE DESCHISĂ” în Educație – între Fundația/Școala VARLAAM, Institutul de dezvoltare personală al MORMONILOR AMERICANI și activiștii #REZIST anti-ortodocși (cuvantul-ortodox.ro).

Din nou despre ”dezvoltarea personală” de la Sihăstria Putnei.

Scriind despre relația dintre Ortodoxie și ”științele educației”, Jean-Claude Larchet dă ca exemplu negativ tocmai relația ciudată dintre responsabilii cu Educația la Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB)/Fundația Varlaam și Institutul Arbinger. Citez din cartea ”Ce este Teologia?” (București: Ed. Basilica, 2021, pp. 160-161).

*

Scrie Larchet: „Aceste metode sunt în fond incompatibile cu cerinţele Ortodoxiei, care nu confundă spiritualitatea cu psihologia, harul cu emoția, instabilitatea și superficialitatea unui sentiment cu stabilitatea și profunzimea unei stări duhovniceşti, și care exclude orice formă de manipulare psihologică a publicului, dar face apel la conştiinţa liberă a fiecăruia și la eforturile lui ascetice consimţite, singurele capabile să realizeze o transformare îndumnezeitoare a persoanei.

De asemenea, în unele Biserici ortodoxe locale, pregătirea pastorală a preoților a fost încredințată unor întreprinderi specializate în „management-ul” grupurilor. Este vorba de institute private cu scop lucrativ care nu au legătură cu Biserica și care intervin în formarea cadrelor din întreprinderile ce aparţin mediului economiei.

De exemplu, recent, în Arhieepiscopia Iaşlor, în România, responsabilii cu formarea preoților au apelat la o întreprindere americană, Institutul Arbinger, al cărei slogan este „Mentalitatea antrenează comportamentul. Comportamentul determină rezultatele. Noi schimbăm mentalitatea”, și care se prezintă astfel: ”Institutul Arbinger este un cabinet internațional de formare și consultanță care ajuta indivizii, echipele si organizatiile să obțină rezultate decisive, trecând de Ia focalizarea implicita – ceea ce numim o mentalitate interiorară – la focalizarea incluzivă a celorlalti”.

Mai multi preoți și-au exprimat în mod legitim îngrijorarea că formarea lor eclesială este încredințată unei institutii nu numai non-eclesiale, ci legate de secta mormonilor si care se inspiră din metodele în vigoare în această sectă. Este de mirare ce concepție despre Biserică pot avea cei care, apelând la un astfel de institut, consideră că Biserica ar trebui administrată ca o întreprindere, clerul ei format precum cadrele unei întreprinderi, iar credincioşii ei, pe cale de consecință, „gestionați” precum personalul unei întreprinderi. Trebuie să ne îngrijoreze, de asemenea, faptul că metodele predate de aceste institute specializate includ adeseori tehnici de manipulare psihică, aplicabile grupurilor sau indivizilor, care nu respectă persoanele ca atare, ci scurtcircuitează reflecția lor și fortează liberul lor arbitru”.

*

În notă de subsol, Larchet precizează: ”Trebuie notat faptul că în Arhiepiscoipia Iașilor, în urma tulburării unei părţi a clerului, experimentul a fost oprit și inițiatorul lui însărcinat cu alte responsabilități”.

*

Da, formarea preoților a încetat, din fericire, dar experimentul de fapt a continuat pentru că ”inițiatorul” lui, aciuat la mănăstire, continuă să se ocupe cu educația în cadrul MMB și să formeze profesori nu doar pentru școala MMB, ci și pentru școlile publice din România. Au rămas, ca țintă a experimentului, copiii. Doar copiii.

PS: Conform celor care sunt expuși acestui experiment, se pare că și formarile preotilor si ale viitorilor preoti inca imprumuta masiv din filozofia Arbinger. Se merge acoperit.

Mai multe despre ereziile de tip New Age de la Sihăatria Putnei, găsiți în cele prezentate de Mircea Platon pe propria pagină de facebook.

Postare relatată de Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului Român