Selectați pagina

Romania. Impozitele pe locuinţe, mai mari din 2016

Romania. Impozitele pe locuinţe, mai mari din 2016

impozitImpozitele pe locuinţele persoanelor fizice se vor majora, în 2016, cu până la 30%, conform prevederilor noului Cod fiscal, iar calculul va fi realizat, ca şi până acum, de autorităţile locale, potrivit declaraţiilor lui Adrian Vascu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), într-o conferinţă de specialitate. „În noul Cod fiscal sunt atât modificări ale cotelor de impozitare, cât şi ale modului de stabilire a valorilor impozabile. În cazul sediilor de firme din apartamente, contribuabilul este cel care va încadra clădirea în categoria rezidenţială, nerezidenţială sau mixtă. Contractul de închiriere sau cel de comodat va reprezenta elementul principal care va sta la baza deciziei de încadrare într-una dintre cele trei categorii. Doar în situaţia în care apartamentul va fi clasificat ca nerezidenţial vor creşte impozitele faţă de anul anterior (poate fi şi mai mult de 10 ori). Foarte probabil, această cheltuială suplimentară va fi recuperată din chirie”, a precizat Adrian Vascu. Valorile impozabile ale clădirilor nerezidenţiale aparţinând persoanelor fizice, precum şi valorile impozabile ale clădirilor, atât rezidenţiale, cât şi nerezidenţiale, aparţinând persoanelor juridice, vor fi puse la dispoziţia autorităţilor locale de către contribuabili.

Sursa: Ziarul Lumina

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: