Pe vremuri (desigur!), la o mănăstire care nu suntem chiar convinşi că era ortodoxă, unul din fraţii vieţuitori era tare chinuit de patima beţiei.

Aşa se face că nu de puţine ori părinţii de aici erau înştiinţaţi că fratele respectiv era văzut fie în şanţul de ici, fie în cel de colo, şi chemaţi să îl recupereze spre mănăstire.

Citeşte şi:  Uneori, Dumnezeu îngăduie să trecem și noi prin suferință pentru a-i crede pe ceilalți

Într-una din aceste tipice situaţii, necazul pică pe unul din părinţii ceva mai plăpânzi cu trupul, să îl aducă la mănăstire pe fratele cel profund umectat şi cercetat de duhul alcoolic.

Părintele, ştiind cât are de cărat la mănăstire, îşi anexează o roabă şi se duce să îl identifice pe sărmanul frate şi să îl repună pe drumul cel bun, spre mănăstire.

Citeşte şi:  Cuvânt al Sfântului Antioh despre chemarea lui Dumnezeu

Nici una, nici alta, îl ia pe fratele obosit de atâta zăcere bahică şi îl pune în roabă, luând drumul către sfântul lăcaş.

La intrarea în sfânta mănăstire, părintele stareţ cugetă cu nedisimulată înţelepciune:

– Părinţilor, iată, robul lui Dumnezeu, în roaba omului!

“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015

Share This