Selectați pagina

Referendumurile locale nu vor mai aborda chestiuni legate de politica externă şi internă a ţării

Referendumurile locale nu vor mai aborda chestiuni legate de politica externă şi internă a ţării

referendum localComisia juridică a avizat pozitiv proiectul de lege privind regulamentul de organizare a referendumurilor locale. Problemele care se referă la politica internă şi externă a ţării nu vor mai putea fi abordate în cadrul acestor plebiscite. 

În prezent, Codul electoral prevede că în cadrul referendumurilor locale pot fi abordate chestiuni de importanţă deosebită pentru localitate, ce ţin de competenţa administraţiei publice locale.

Deputaţii Coaliţiei de guvernare au decis să completeze acest articol, astfel încât să nu mai poată fi interpretat. Potrivit proiectului de lege, în cadrul plebiscitelor locale nu vor mai putea fi abordate chestiuni care vizează interesul naţional şi politica internă şi externă a statului.

De asemenea, probleme ce ţin de competenţa Parlamentului sau Guvernului şi cele care vin în contradicţie cu prevederile Constituţiei şi cu legile ţării.

Totodată, se propune ca textul întrebării supuse referendumului local să fie redactat într-o manieră neutră, fără sugerarea răspunsului, iar întrebările care se exclud reciproc să fie interzise.

Un alt document de modificare a Codului Electoral, care va fi supus dezbaterilor în Comisie, prevede ca înainte cu trei luni de alegeri, Comisia Electorală Centrală va trebui să instruiască funcţionarii electorali la solicitarea partidelor. În prezent, legislaţia nu prevede un termen exact pentru acest lucru.

Sursa: publika.md

1 Comentariu

  1. Vito

    Daca nu ne intereseaza cuvintul poporului intocmai cel mult nu avem tara independenta,fiindca cei care conduc nu mai sint romini.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке