Selectați pagina

Reeducarea – manipularea folosind mesaje contradictorii

Reeducarea – manipularea folosind mesaje contradictorii

manipularePractic, cele scrise în acest capitol aminteşte de modul de reeducare sovietic, tehnică care avea trei etape.

Prima etapă era detaşarea individului din mediul său social, anihilarea deprinderilor sale zilnice, modificarea eului, prezenţa confuziei datorată de informaţii contradictorii receptate în intervale scurte de timp şi izolarea, lucruri care îl făceau pe deţinutul politic să ajungă să se bucure atunci când îl vedea pe anchetator. Tot aşa, în ziua de azi, din cauza condiţiilor cotidiene, majoritatea oamenilor sunt confuzi şi se simt izolaţi, condiţionaţi de diverşi factori, lucru care îi fac să se bucure atunci când apare câte un politician pervers ce foloseşte „mesaje imagine” pentru a prezenta o zi de mâine mai bună.

La a doua etapă, deţinuţii politici erau mutaţi în spaţii mai largi, lucru care atrăgea după sine un nou mod de a se comporta, simţii şi gândii a acestuia, mai ales că deţinutul era „izbit” şi de mitul dizidenţilor o dată cu întâlnirea deţinuţilor politici seniori. Tot aşa, în ziua de azi, în urma propagandei politice, alegătorul, o dată trecut de prima etapă, ajunge să gândească astfel, începe să spere din nou, iar uneori aderă la „noua speranţă politică”, loc în care îi întâlneşte pe simpatizanţii seniori ai partidului.

În cea de-a treia etapă, deţinutul politic ajunge să îşi blameze trecutul, făcându-şi autocritică, confesându-se către apropiaţi (dar şi anchetatori), pledând vinovat pentru trecut. Deţinutul ajungea să adere la un nou mod de îmbrăcăminte, o nouă tunsoare, o nouă formulă de adresare,un nou limbaj, un nou sistem educaţional si chiar şi un nou nume. Era momentul în care deţinutul politic era eliberat,fiind transformat în propovăduitor al noului sistem. La fel şi în ziua de azi, „reeducaţii” propagandelor, în cel de-al treilea pas, ajung să considere greşit tot ceea ce s-a făcut (lucru care în mare este adevărat), ajung să aibă noi comportamente (în conformitate cu opţiunea sa politică: merg la mitinguri, împart pliante propagandistice, lipesc afişe, poartă însemne de-ale partidului respectiv) şi propovăduiesc celor din jurul său propaganda patidului pe care a ajuns să îl simpatizeze.

Aşa cum am spus încă de la începutul acetui capitol, acest lucru, reeducarea, este posibilă din cauza mimetismului natural al omului, mimetism care este exploatat de către politicieni prin manipulare. Pentru a înţelege mai bine, am să vă spun cum se practică manipularea folosind mesaje contradictorii.

Negarea faptelor (de câte ori nu aţi văzut politicieni care îşi neagă faptele rele demonstrate în presă?);

Inversarea faptelor (când un guvernant este acuzat că ar fi putut face ceva anume şi că nu a facut, atunci politicianul respectiv va spune că a participat totuşi la cea mai bună guvernare);

Amestecarea între adevăr şi fals (Când un politician recunoaşte că a făcut ceva rău, dar zice că altcineva a început acel rău. Este cazul în care un guvern încheie un acord prost care se manifestă în următorul mandat când vin alţii la guvernare, alţii care în loc să renegocieze acordul, îl duc la îndeplinire.) ;

Modificarea motivului (De cate ori nu aţi auzit că trebuie să acceptăm amendamente proaste pe motiv că aşa recomandă anumite foruri, făcăndu-i pe mulţi să creadă că aşa e mai bine? Chiar şi ideea cu camerele de supravaghere instalate de către poliţie şi care au început să îşi facă apariţia prin mai multe oraşe ale lumii, camere care cică previn infracţionalitatea, este tot o prostie. În mod normal, astăzi, când există atâtea telefoane cu funcţii multimedia, oricărui infractor ar trebui să îi fie frică să mai comită infracţiuni stradale de teamă că ar putea fi surprins şi fotografiat de către cineva.);

Modificarea circumstanţelor (Cum ar fi crearea de pericole. Este suficient să luăm în calcul “ameninţarea teroristă” şi perpetua criză economică prin care, majoritatea politicienilor actuali, explică toate acţiunile statului actual.);

Estomparea (suprainformarea – vezi ştirile “politice” în care, în loc să se prezinte exact ceea ce s-a discutat la o conferinţă oarecare şi impactul pe care îl au discuţiile respective, se prezintă cine cu cine a venit, cu ce era îmbrăcat, dacă era supărat ori vesel…);

Camuflajul (exemple: 1. Represiunea sârbă scoasă în evidenţă pentru a ascunde rebeliunea din Kosovo de la începutul conflictului Iugoslav.2. Când Traian Băsescu, preşedintele României a fost suspendat şi s-a plâns de cei 322 de parlamentari care l-au suspendat. Puţini stiu că există o organizaţie discretă în SUA care se numeşte chiar 322. Acest lucru a făcut ca mulţi blogări antiglobalizare şi anticorporaţionişti, precum şi mai multe organizaţii de acelaşi fel,  să îl susţină orbeşte pe Băsescu.);

Interpretarea (Este cazul, în primul rând, al editorialiştilor dezinformaţi care prezintă lucrurile în aşa fel încât să aibă susţinere pentru teoria lansată. Practic, sistemul este: o minciună luat ca adevăr poate susţine ca adevarată o altă minciună.);

Generalizarea (Prezentarea soluţiilor propuse ca practică larg folosită. De câte ori nu am înghiţit “tot felul de” pe motiv că aşa zice UE, NATO, sau chiar nu ştiu ce organizaţie patronală (corporaţionistă) din lume?);

Ilustrarea (însoţită de minimalizare, având menirea de a ne face să credem că un pericol iminent nu este decât un hop, sau de exagerare, având menirea de a ne face să credem că o problemă minoră reprezintă o chestiune extrem de periculoasă);

Părţile inegale (prezentarea de multe merite, de regulă artificiale, şi de defecte, cu cât mai mari cu atât mai puţine – pupincurismul dintre membrii unui partid în campaniile electorale);

Părţile egale (când un politician se laudă pe sine şi îl critică pe oponentul său).

Bineînţeles că în politică, pe lângă propagandă şi reclamă, se mai folosesc şi dezinformarea, intoxicarea, “calul troian” etc. Dacă dezinformarea îşi propune să împrăştie informaţii false şi atât, intoxicarea este o acţiune vicleană asupra spiritelor tinzând să acrediteze anumite opinii, să demoralizeze, să deruteze. Astfel, se ajunge la ceea ce unii numesc vampirism, şi anume atunci când un om dezinformat ajunge dezinformator. Vampirismul este asemănător “calului troian”, situaţie în care omul îşi face rău crezând că îşi face bine, lucru care se întâmplă mai ales atunci când o minciună luată ca adevăr susţine o altă minciună care la rândul său ajunge să fie considerată ca adevăr.

Sursa: http://antipersuasiune.wordpress.com

2 Comentarii

  1. simona

    “În mod normal, astăzi, când există atâtea telefoane cu funcţii multimedia, oricărui infractor ar trebui să îi fie frică să mai comită infracţiuni stradale de teamă că ar putea fi surprins şi fotografiat de către cineva “.

    Ce vrea sa insemne aceasta afirmatie ? Ca este absolut sigur ca infractorii se tem de telefoanele mobile ale cetatenilor de pe strada , care pot face fotografii una pe secunda , mai mult decat se tem de camerele de supraveghere , care nu pot pierde nici un detaliu ?
    Hotul striga : “Hotii”!

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *