Selectați pagina

Raportată la Produsul Intern Brut, datoria externă a Republicii Moldova constituie 62%

Raportată la Produsul Intern Brut, datoria externă a Republicii Moldova constituie 62%

Datoria externă brută a Republicii Moldova, la data de 31 decembrie 2019, a constituit 7 416,08 milioane de dolari, fiind în creștere cu 1,3%, față de sfârșitul anului 2018, relatează Deschide.md. Raportată la Produsul Intern Brut, datoria constituie 62%, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei.

Structura datoriei externe brute pe sectoare instituționale relevă că cea mai mare parte a acesteia a revenit societăților nefinanciare – 40,4% din total (+0,3 puncte procentuale, comparativ cu anul 2018). Acestea au fost urmate de creditarea intragrup în cadrul investițiilor directe cu o pondere de 25,7% din total (+0,5 puncte procentuale), administrația publică cu ponderea de 23,2% (în scădere cu 0,1 puncte procentuale) etc.

Datoria externă publică şi public garantată a reprezentat 25,9% din totalul datoriei externe, însumând 1 919,15 milioane de dolari. Datoria externă privată negarantată s-a cifrat la 5 496,93 milioane de dolari.

Cea mai mare parte a stocului datoriei externe brute îi revine datoriei pe termen lung (71,1%), care a constituit 5 269,57 milioane de dolari la 31 decembrie 2019. Datoria externă pe termen scurt a constituit 2 146,51 milioane de dolari la 31 decembrie 2019.

În anul 2019, în structura pe valute a datoriei externe, atât publice și public garantate, cât și private negarantate, au prevalat angajamentele în euro.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *