Selectați pagina

Raport britanic: Alianța Nord Atlantică și Rusia se pregătesc de război

Raport britanic: Alianța Nord Atlantică și Rusia se pregătesc de război
soldatRusia și Nato fac pași mici dar siguri spre confruntarea finală, un război. Exercițiile militare efectuate de Alianță și de Rusia în ultimele luni fac tot mai posibilă teza pregătirii unui război,  relatează ziarul The Guardian.
Așa susține un raport dat publicității de grupul de analiză European Leadership Network, care avertizează că Rusia și Alianța Nord-Atlantică se pregătesc de un posibil război.
Exercițiile militare derulate de forțele NATO și de cele rusești au produs mai multe incidente care ar fi putut sau ar putea conduce la izbucnirea unei confruntări militare, spune analiza European Leadership Network.
Liderii occidentali și de la Moscova ar trebui să ia în calcul încheierea unui nou tratat pentru controlul armamentului pentru a evita escaladarea tensiunilor, mai spune analiza.
Raportul vine în contextul celor mai intense lupte din Ucraina din ultimele șase luni, de la încheierea armistițiului.
“Nu sugerăm că vreuna dintre părți a luat deja o decizie în privința declanșării unei confruntări militare, dar observăm că există o schimbare a profilului manevrelor (militare) și că aceasta joacă un rol în menținerea nivelului de tensiune în Europa”, spun autorii raportului.
Raportul trece în revistă exercițiile militare derulate de ambele părți pentru a scoate în evidență importanța acestor manevre.
În martie, spre exemplu, Rusia a organizat exerciții cu 80.000 de militari la o scară mare, care sugera că unicul adversar posibil este NATO.
Exercițiile NATO din iunie, “Allied Shield”, au simulat mai multe operațiuni, inclusiv una ce răspundea unei incursiuni de trupe neregulate, în stilul invaziei Crimeei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *