Voi n-ati fost cu noi in celule

Voi n-ati fost cu noi în celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
caci n-ati fost cu noi în celule.

Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru-o lopata de rumena pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru vazduhul tau liber de mâine,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tau curs prin santuri,
pentru cântecul tau tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tau pus în lanturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâsnita-n masele,
ci ca sa aduni chiuind pe tapsane
o claie de zari si-o caciula de stele,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi
si-n ea sa te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Si ca sa pui tot sarutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ti ies inainte,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii!
Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Si sus, spre lumina din urma-a furtunii,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îţi cântă
ce-nseamnă-n luptă-un brat răpus ?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.