Selectați pagina

Răbdarea în suferinţă

Răbdarea în suferinţă

’’Sănătatea şi boala sunt mijloace de mântuire aflate în mâinile purtării de grijă pentru noi a lui Dumnezeu, atunci când oamenii se folosesc de una, cât şi de cealaltă în duhul credinţei’’(Sf. Teofan Zăvorâtul).

Haideţi să vă povestesc una, că doar toţi sunteţi ca şi copiii mei. Am la picior o rană grea, o am de vreo cincisprezece ani. Am încercat tot soiul de medicamente, cred că n-a rămas nici unul singur pe care să nu-l fi luat. Degeaba. Acum că deja sunt înaintat în vârstă, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult, chinul meu a devenit încă şi mai mare.

Dar nu mă pot urni din pat. Şi-i tare greu că te tot învârţi când la dreapta, când la stânga… Rana doare, ustură, oasele îţi amorţesc… Dar eu rabd, rabd, rabd… Deşi în trecut mă mai cuprindea şi deznădejdea, care-i gustul iadului, gustul gheenei.

Cu toată durerea şi deznădejdea în care mă găseam, nu m-am plâns niciodată celor din jur. Într-o zi am auzit de nu ştiu unde un glas suav care mi-a spus: ’’Aşa te vrea Dumnezeu’’. Am răsuflat adânc, uşurat şi mi-am spus şi eu: ’’Minunat! Dacă aşa mă vrea Dumnezeu, slavă Lui; dar să-mi dea şi puţună răbdare, că simt că mă sfârşesc…’’

Într-o zi mă ridic, mâhnit, până la candela pe care o ţin aprină sub icoana Maicii Domnului. Chiar şi candela Maicii Domnului este făcătoare de minuni… Iau ulei sfinţit şi, cu o bucată de vată, îmi ung rana. Atâta bine mi-a făcut, cât nici nu pot spune… Acoperământul Maicii Domnului este nespus de puternic, chiar dacă noi nu îl putem vedea cu ochii trupeşti. Nu numai că mi-a pierit toată durerea, dar m-a cuprins şi o bucurie negrăită pentru faptul că Dumnezeu, în marea Lui milostivire, binevoise să-mi dea această rană la picior. Nu încetam să dau slavă lui Dumnezeu pentru această rană. ’’De unde atâta milostivire faţă de mine, nevrednicul, Doamne? Ce-ai văzut la un păcătos ca mine de mi-ai arătat atâta iubire?’’, spuneam neîncetat.

Astai singura calerăbdarea în suferinţă. Nu pricepem cât de bune sunt durerile, mâhnirile, suferinţele, chinurile, că ştie Dumnezeu de ce ni le dă. De fapt, ni le dă ca să ne apropiem mai mult de El. De aceea să nu deznădăjduiască nimeni niciodată, oricât de mare ar fi necazul pe care l-ar pătimi. Căci nu cunoaşte Voia lui Dumnezeu. Voia Lui nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată. Amară cum a fost şi crucea. Şi totuşi, prin cruce ne-a venit învierea…

Pr. Efrem Katunakiotul

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *