Selectați pagina

Proiectul Legii cu privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a fost supus unor dezbateri publice

Proiectul Legii cu privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a fost supus unor dezbateri publice

 

Cu părere de rău nici de această dată reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Moldova nu au fost invitați din partea societății civile. Vocea Bisericii nu a fost auzită nici azi cum de altfel a fost ignorată și pe 25 mai cînd Parlamentul a votat legea rușinii.

Conform site-ului justice.gov.md, Ministerul Justiției a propus Parlamentului inițierea procedurii de selecție a membrilor Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Justiției, Oleg Efrim, în deschiderea unei sesiuni de dezbateri publice asupra proiectului de Lege cu privire la activitatea acestui Consiliu, precum și a proiectelor de amendamente necesare la legislația relevantă, în conformitate cu Legea privind asigurarea egalității, adoptată la sfârșitul lunii mai.

Oleg Efrim a subliniat că autorii proiectului ar vrea să se asigure că, în acest fel, componența Consiliului va fi formată până la sfârșitul acestui an și tot până atunci vor fi adoptate actele necesare, astfel încât el să poată deveni funcțional din chiar prima zi a activității sale.

Menționăm că acest Consiliu reprezintă un organ colegial ce urmează a fi creat  în conformitate cu prevederile Legii privind asigurarea egalității, care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2013, și va avea statut de persoană juridică de drept public, instituit în scopul asigurării protecției împotriva discriminării și asigurării egalității tuturor persoanelor care se consideră victime ale discriminării. Prin intermediul proiectului în cauză, Ministerul Justiției propune Parlamentului să adopte un Regulament de activitate a Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, care cuprinde dispoziții referitoare la organizarea și funcționarea acestuia, atribuțiile, drepturile și obligațiile membrilor săi, actele ce urmează să le elaboreze, procedura de examinare a plângerilor, precum cu privire la aparatul său administrativ.

Toate aceste aspecte au fost discutate în cadrul rundei de dezbateri organizată de Ministerul Justiției, cu participarea unor responsabili din cadrul Ministerului, a reprezentanților societății civile, precum și delegați ai misiunilor diplomatice și instituțiilor internaționale acreditate la Chișinău. Propunerile și sugestiile formulate de ei urmează a fi analizate și, după caz, incluse în textul proiectului, înainte ca acesta să fie prezentat spre aprobare Guvernului.

Proiectul Legii cu privire la activitatea Consiliului prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, precum și proiectul de modificare a legislației relevante, însoțite de notele informative, sunt disponibile pe site-ul Ministerului Justiției.

 

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *