Selectați pagina

Profetii despre vremurile din urma: Conducatorii monahilor vor fi biruiti de lacomia pintecelui si slava desarta

Profetii despre vremurile din urma: Conducatorii monahilor vor fi biruiti de lacomia pintecelui si slava desarta

Pina la sfirsitul lumii, nu vor lipsi profetii lui Dumnezeu, dupa cum nici slujitorii diavolului nu vor lipsi niciodata.

Insa in zilele din urma citi vor sluji cu adevarat, cu credinta lu Dumnezeu, cu multa intelepciune se vor ascunde de oameni. Si cu toate ca nu vor face semne si minuni ca Sfintii cei de demult, vor merge insa pe calea cea anevoioasa cu multa smerenie.

Acestia se vor afla in Imparatia Cerurilor mai mari decit parintii care au facut minuni, pentru ca in vremea lor adica in axceste zile in care traim noi astazi, ale lui antihrist, nu se afla nimeni ca sa faca semne si minuni, ca sa infierbinte rivna lor spre nevointele cele duhovnicesti. Pentru ca in toata lumea, citi vor ocupa tronurile arhieresti vor fi cu totul nevrednici si nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar si staretii, conducatorii monahilor, vor fi la fel.

Vor fi biruiti de lacomia pintecelui si slava desarta, si vor fi pricina de sminteli oamenilor, mai mult decit pilda de fapte bune. Si de aceea nici nu se vor mai gindi la lucrarea faptelor bune. Peste tot va stapini iubirea de arginti. dar vai de monahii care se straduiesc sa adune bani, ca unii ca acestia nu vor vedea fata lui Dumnezeu.

Caci iubirea de arginti este uriciune inaintea lui Dumnezeu. Monahii si mirenii vor da bani cu dobinda. Ei nu vor voi sai dea la saraci ca sa le rasplateasca Dumnezeu cu mult mai mult in Imparatia Cerurilor. Daca nu se vor parasi de aceasta lacomie, se vor cufunda in tartarul cel intunecos al iadului.

Din nestiinta se vor insela cei mai multi si vor merge pe calea cea larga si neteda, care duce la pierzanie.

Profetia Sfintului Nifon din vol. “Hrana Duhovniceasca” de – Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Urmăritori / Pingbacks

  1. Conducatorii monahilor vor fi biruiti de lacomia pantecelui si slava desarta | ganduri din ortodoxie - […] Sfintului Nifon din vol. “Hrana Duhovniceasca” de – Sf. Ioan Iacob […]

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *