Selectați pagina

Prin închinarea la icoane nu ne închinăm materiei, ci Creatorului materiei Care pentru noi S-a făcut materie ca să ne mântuiască

Prin închinarea la icoane nu ne închinăm materiei, ci Creatorului materiei Care pentru noi S-a făcut materie ca să ne mântuiască

Icoana, reprezentare a lui Dumnezeu

De-a lungul veacurilor, Biserica s-a confruntat cu diverse erezii pe care le-a folosit ca prilejuri pentru a-şi formula învăţătura de credinţă ce va rămâne neschimbată până la sfârşitul veacurilor. Facem aici referire în mod special la perioada Sinoadelor Ecumenice, secolele IV-IX, lovitura cea mai grea dată cultului icoanei fiind iconoclasmul veacurilor VIII-IX.

Cei care nu cinsteau sfintele icoane – denumiţi iconoclaşti – afirmau că dumnezeirea lui Hristos nu poate fi redată în imagine. Pornită de la icoana Mântuitorului, prin extensie, lupta iconoclaştilor s-a întins şi asupra icoanelor ce reprezentau pe Maica Domnului sau pe sfinţi.

În fond, justificarea icoanelor Maicii Domnului sau a unuia dintre sfinţi stă în justificarea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos. Totodată, pe lângă acest argument de ordin teologic, era invocată şi încălcarea poruncii a doua din Decalog (Ieşire 20, 4-5).

Iconoclaştii nu au înţeles şi nu admiteau faptul că dumnezeirea străbate prin cele materiale, iar trupul devine oglindă a sufletului. Mântuitorul Hristos purta sub formă vizibilă, omenească, însăşi dumnezeirea care este reprezentată în icoană sub formă văzută.

Icoana ortodoxă nu este nici idol, nici simbol, ci este reprezentare a lui Dumnezeu, iar cinstirea ce se dă Chipului trece la prototip, Care este viu în ceruri – după învăţătura Sfântului Vasile cel Mare.

Icoanele sunt expresia unirii dintre firea umană şi harul dumnezeiesc din care se naşte sfinţenia. Ele mărturisesc adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om şi totodată faptul că omul poate ajunge la îndumnezeire prin harul divin.

Prin cinstirea icoanelor ne arătăm dragostea faţă de Dumnezeu

Această învăţătură a fost fixată de Sinodul al VII-lea Ecumenic, la şedinţele din anii 787 şi 843, iar Sfântul Ioan Damaschin, aprig luptător împotriva ereziei iconoclaste, spune că prin închinarea la icoane nu se închină materiei, ci Creatorului materiei Care pentru el S-a făcut materie ca să-l mântuiască.

Prin cinstirea icoanelor ne arătăm de fapt dragostea faţă de Dumnezeu Care este zugrăvit în icoană, iar icoanele devin reprezentări vizibile ale dreptei credinţe şi mijloace de întâlnire a credincioşilor cu Hristos şi cu sfinţii ce s-au desăvârşit în El, după cum ne învaţă părintele profesor Dumitru Stăniloae.

Când acestea reprezintă chipuri de sfinţi, înţelegem că sunt chipuri ale oamenilor care au iubit pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul şi din toată puterea şi din tot cugetul (Luca 10, 27) şi care s-au mântuit prin harul lui Dumnezeu şi prin efort personal. Astfel de prototipuri trebuie invocate în rugăciune şi imitate prin fapte bineplăcute lui Dumnezeu.

Autor: Pr. Andrei Zlăvog

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *