Selectați pagina

Primul implant din lume pe pacienţi umani cu celule reprogramate

Primul implant din lume pe pacienţi umani cu celule reprogramate

experimentPrima intervenţie chirugicală de implantare a unor celule reprogramate, denumite pluripotente induse (iPS), a avut loc vineri în Japonia, în cadrul primelor teste clinice din lume realizate pe pacienţi umani şi care vizează o tehnică de medicină regenerativă.

Pacienta este o femeie în vîrstă de 70 de ani, a explicat echipa medicală de la Fundaţia pentru cercetări biomedicale şi inovaţii (IBRI) din Kobe, în colaborare cu Masayo Takahashi, director de produs la Institutul Riken. Scopul acestei prime operaţii pe oameni constă în verificarea gradului de siguranţă al unei astfel de intervenţii. Specialiştii speră de asemenea la o ameliorare a stării de sănătate a persoanei operate. În cazul de faţă, medicii niponi vor să trateze o maladie oculară, degenerescenţă maculară legată de vîrstă (DMLV), prima cauză de orbire la persoanele de peste 55 de ani din ţările industrializate. Pentru a realiza acest lucru, oamenii de ştiinţă au cultivat celule din retina pacientei, pornind de la iPS, care au fost apoi implantate acesteia. Celulele suşă pluripotente induse (iPS) sînt create pornind de la celule adulte ale pacientului aduse într-o stare aproape embrionară. Savanţii reuşesc acest lucru obligînd patru gene să se exprime din nou (în mod normal inactive în celulele adulte). Această manipulare genetică are scopul de face celulele să redevină imature şi să îşi regăsească capacitatea de a se diferenţia în toate tipurile celulare, în funcţie de mediul în care se află.

În 2012, cercetătorul japonez Shinya Yamanaka şi cel britanic John Gurdon au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pentru punerea la punct a metodei care permite reprogramarea celulelor adulte în celule suşă, un procedeu-cheie pentru viitorul medicinei regenerative.

SURSA: ziaruldeiasi.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: