Selectați pagina

Primim amenzi din partea investitorilor străini şi din partea băncilor

Primim amenzi din partea investitorilor străini şi din partea băncilor

Zilnic autoritățile municipale achită amenzi investitorilor străini pentru nerespectarea termenelor și condițiilor de implementare a proiectelor de dezvoltare.

Informația a fost făcută publică de consilierii municipali ai PSRM, care susțin că astfel de abateri se constată și în cadrul proiectelor de reabilitare a străzilor centrale din Chișinău. Potrivit lor, din cauză că executivul Primăriei este nefuncțional, nimeni nu monitorizează cum sînt implementate proiectele, dacă sînt respectați termenii de realizare a lucrărilor, relatează noi.md

„Cu toții vedem ce haos avem cu reabilitare străzilor centrale. Avem 25 de milioane de euro alocați care sînt valorificați cu mari abateri de la prevederile contractului. Compania care trebuia să supravegheze efectuarea lucrărilor, nu face acest lucru. În rapoartele Primăriei nu este specificat cine poartă vina pentru tergiversarea lucrărilor. Noi primim amenzi din partea investitorilor, din partea băncilor. În fiecare zi Chișinăul achită sume enorme sub formă de amenzi”, susține consilierul PSRM  Vitalie Mucan

Alte proiecte care rămîn suspendate, susțin consilierii PSRM, țin de eficiența energetică și renovarea termică a clădirilor în Chișinău. Deși, CMC a dat undă verde pentru implementarea acestui proiect, semnînd un contract de împrumut cu o bancă internațională, lucrările de renovare așa și nu se execută.

„Acest proiect nu se implementează corespunzător, nu a fot creat grupul de lucru responsabil de implementare. Totul șchiopătează. Banii care vin din împrumuturi nu se gestionează corect. Pînă există acest sistem executiv la Primărie, nu vom ave nici drumuri, nici apă, nici transport public la nivelul care trebuie. În mod de urgență executivul trebuie „să se curețe” de cadrele care blochează activitatea Primăriei”, a adăugat Mucan.

În prezent, în municipiu se implementează proiecte în valoare totală de circa 100 de milioane de euro, echivalentul a circa 2 miliarde de lei, soarta cărora rămîne incertă, mai spun socialiștii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *