Selectați pagina

Predica Sfântului Nicolae Velimirovici despre răbdarea până la sfârșit la Sfinții 40 de Mucenici

Predica Sfântului Nicolae Velimirovici despre răbdarea până la sfârșit la Sfinții 40 de Mucenici

Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.

De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.

Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

 Troparul Sfinților 40 de Mucenici:

Pentru durerile Sfinților care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, și toate durerile noastre le vindecă, Iubito­rule de oameni, rugămu-ne ție.

 Predica Sfantului Nicolae Velimirovici: Despre rabdarea pina la sfarsit

„Dar cel ce va rabda pina la sfarsit, acela se va mintui” (Matei 24: 13).

O, Stapine mult indurator si indelung rabdator, Tu ai indurat toate, totul pina la sfirsit. De aceea esti Tu nu doar binecuvintat in vecii vecilor, dar si izvorul tuturor binecuvintarilor tuturor oamenilor care isi doresc binele in vecii vecilor. Sfintii apostoli au indurat pina la sfirsit si au intrat in vesnicia cea binecuvintata. Sfintii cuviosi de buna voie au indurat toate chinurile si suferintele pina la sfirsit si s-au preaslavit si in cer si pe pamint. Sfintii mucenici au indurat de bunavoie toate schingiuirile trupurilor si sufletelor lor si s-au facut impreuna-mostentori ai imparatiei lui Hristos.

Orice intemeietor de vreo noua organizatie sau partid isi recruteaza urmatori fagaduindu-le bogatii multe si multe placeri daca fac aceasta, dar ascunzind cu buna stiinta greutatile si chinurile prin care trebuie sa treaca spre a ajunge la acele bogatii si la acele placeri. Stapinul nostru Hristos este singurul Care a grait adevarul urmatorilor Sai, aratindu-le atit partea amara, cit si cea dulce a lui.

El nu a fagaduit nicicum si nicicind roade dulci fara mai intii slujire, nici slava fara mai intii suferinta, nici odihna vesnica fara mai intii mergerea pe cararea cea strimta si plina de spini, nici biruinta fara lupta, nici placere fara mai intii gustul amar al nevointelor, nici imparatia fara mai intii plins cu lacrimi si jertfire de sine. Desi Stapinul nostru a insiruit cu exactitate toate suferintele prin care trebuie sa treaca ucenicii Lui, El nu-i lasa fara sa-i mingiie cu descoperirea bunatatilor ce vor sa fie. El le descopera intelesul mai adinc al suferintelor, nelasindu-i in intunericul deznadejdii. El zice: „Dar cel ce va rabda pina la sfirsit, acela se va mintui”. Iar care anume este acea binecuvintare care ii asteapta pe cei ce rabda pina la sfirsit, Mintuitorul insusi a aratat-o cu indestulare. Aceasta binecuvintare a fost marturisita de multi pina astazi si continua sa fie marturisita de multi sfinti, fie dintre aceia care s-au infatisat in slava din tarimul celalalt celor dintre cei vii socotiti vrednici de aceasta, fie dintre cei care, inca in trup fiind, s-au invrednicit de vederile cele ceresti ale binecuvintarilor care ii asteapta pe cei putini care, cu credinta si cu staruinta, bine se nevoiesc si rabda pina la sfirsit.

O, Stapane Doamne Iisuse Hristoase, Tu esti puterea noastra. Ajuta-ne noua sa rabdam pina la sfirsit in credinta ca Tu cu noi esti pina la sfirsitul veacurilor. Caci Tie se cuvine toata slava si multumirea in veci, Amin!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *