Tot lucrul Celui Preainalt este binevenit. Nimic din ce face El nu e fara rost sau de prisos.

De ce alearga oamenii intr-una fara nici o tinta, de ce fac atatea lucruri care nu-si au rostul? Pentru ca nu stiu care e tinta lor, pentru ca nu stiu care e rostul vietii lor. De ce se incarca oamenii atatea griji zadarnice care-i strivesc, mai-mai sa nu sa nu se poata misca sub povara atator lucruri de care nu au nevoie? Pentru ca nu cunosc singurul lucru care le trebuie.

Ca sa adune mintea omului cea imprastiata, ca sa vindece inima omului cea impartita, ca sa stranga laolalta puterile omului cele risipite, Domnul i-a aratat o singura tinta, numai una: imparatia lui Dumnezeu.

De ce Domnul nu le-a dat semn din cer fariseilor la cererea acestora? N-a dat El atatea semne din cer in alte imprejurari? N-a savarsit minuni nemaiauzite asupra bolnavilor, leprosilor, nebunilor, mortilor? In acele randuri minunea era binevenita, potrivita, necesara. Dar semn din cer pizmasilor farisei, iata o fapta necuvenita, lipsita de noima zadarnica!

De ce n-a mutat Domnul muntii din loc in loc, ori sa-i arunce in mare? Putea face lucrul acesta, nici nu incape vorba. De ce n-a facut-o? El, care poruncea marii sa se linisteasca si vanturilor sa stea, putea si sa zvarle muntii in mare. Dar avea rost sa faca una ca asta? Nu. Şi nici nu a facut. Marea insa trebuia potolita, vantul insa trebuia sa stea pentru ca oamenii se inecau si strigau dupa ajutor.

Numai dracii si pacatosii cer de la Hristos minuni desarte. Vedeti numai ce lucruri absurde pretinde Satana de la Domnul: sa prefaca pietrele in paini in pustietate, sa sara de pe acoperisul Templului! Şi vedeti ce vor si pacatosii cei impietriti, fariseii si carturarii, ai caror ochi vazusera atatea minuni savarsite chiar in fata lor de Hristos spre binele oamenilor: un semn! Sa arunce Hristos muntele in mare! Domnul insa n-a implinit nici diavolului, nici pacatosilor cererile lor. Dar niciodata nu a lasat neimplinitei minunile spre mantuire oamenilor.

Evanghelia de astazi ne infatiseaza o astfel de minune: inmultirea painii in pustie. Dar nu o pustie fara suflare de om, nu o pustie cu doar Satana; ci o pustie cu peste zece mii de oameni flamanzi (pentru ca se spune ca erau cinci mii de barbati, fara a mai socoti femeile si copiii).

Istoria Bisericii ne-a aratat de mii de ori ca nici un pustnic, nici un rugator, nici un de-minuni-facator n-a izbutit sa se ascunda de lume. Multi intreaba, fara temei: ce face un sihastru in pustie? Nu-i mai bine sa traiasca un calugar aproape de oameni, in slujba lor? Dar cum sa arda o candela neaprinsa! Monahul duce cu sine in singuratate o candela in sufletul sau, fara lumina. Acolo, in pustie, candela se aprinde prin rugaciune, post si lucrare. Iar daca se aprinde, lumina ei se vede in lumea intreaga, si lumea vine dupa ea si o afla, chiar de s-ar ascunde in desertul ars de nisip, pe crestele muntilor sau in pesteri nepatrunse. Departe de a fi nefolositor, monahul e de mai mare ajutor oamenilor decat oricine altcineva. Iar Mantuitorul arata limpede lucrul acesta in imprejurarea de fata. In pustia unde Se adancise, multimile veneau dupa Dansul.

Faptul ca Hristos a impartit multimilor paine si peste, precum si numarul painilor, al pestilor si al cosurilor ramase, toate au un talc anume, un inteles tainic. Inainte de moartea Sa, Domnul a numit painea pe care o binecuvantase: Trupul Sau. Aici nu o numeste astfel prin cuvinte, ci inchipuie lucrul acesta prin numarul painilor. Cinci paini pentru cele cinci simturi, iar cele cinci simturi inchipuie intreg trupul. Pestele e semnul vietii. in primele veacuri ale Bisericii se zugravea pestele ca semn al lui Hristos, simbol ce se poate vedea inca in vechile catacombe si adaposturi crestine. Hristos da asadar oamenilor spre mancare Trupul Sau si viata Sa. De ce pestii sunt doi? Pentru ca Domnul S-a dat si Se da pe Sine in jertfa atat in vremea vietii Sale pamantesti cat si, dupa inviere, in Biserica pana astazi. Şi ce inseamna faptul ca a frant painea El Insusi? Inseamna ca Se jertfeste de bunavoie pentru mantuirea oamenilor. Şi de ce le da Apostolilor painea si pestele, ca ei sa dea mai de parte multimilor? Pentru ca ei aveau sa-L duca pe Hristos in toata lumea, ei aveau sa-L dea noroadelor spre mancare a vietii. Ce inseamna cele douasprezece cosuri de paine ramase? Inseamna rodul imbelsugat al stradaniei apostolice. Recolta stransa de Apostoli va fi neasemuit mai mare deci samanta semanata, dupa cum fiecare cos cuprindea mai multa paine decat cele cinci paini mancate de multimile flamande care s-au saturat.

Aceste taine sunt adanci, sunt de nepatruns; cine sa cuteze a le scruta adancimile? Cine, in veacul acesta muritor, va cuteza sa patrunda adancurile acestor taine? Fie de ajuns aflarea lor de cei pentru care citirea si auzirea Evangheliei este o incantare. Din dulceata Evangheliei ingerii beau pe saturate. Iar omul cu cat mai mult citeste, cu cat mai mult se apleaca in rugaciune asupra Evangheliei, ci cat mai mult isi indreapta dupa ea viata lui, cu atat i se va deschide aceste inmiresmate adancimi incantatoare. Slava fie pentru aceasta Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicolae Velimirovici