Selectați pagina

Predica la Praznicul Nasterii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (Pr. Ioanichie Balan)

Predica la Praznicul Nasterii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (Pr. Ioanichie Balan)

Naşterea Ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea…

(Troparul praznicului)

Iubiţi credincioşi,

Nasterea Prea Sfintei Nascatoare de DumnezeuSunt bucurii de taină care nu se lasă spuse, ci stau ascunse în inima omului, care trăiesc singure şi mor odată cu omul.Sunt bucurii care tac şi bucurii care vorbesc. Sunt bucurii în familie care nu trec pragul casei multă vreme, sau poate niciodată. Dar sunt uneori bucurii nebănuite care nu încap într-o singură inimă de om, care se cer vestite şi altora, pentru ca, deodată, mai multe inimi să simtă binecuvântarea lor.O bucurie ca aceasta, după care a suspinat mii de ani toată lumea, s-a revărsat astăzi peste tot pământul prin naşterea Maicii Domnului.

Mică la început şi neluată în seamă, bucuria naşterii Fecioarei Maria nu trece pragul casei bătrâni­lor şi dumnezeieştilor ei Părinţi Ioachim şi Ana. Dar în puţină vreme, bucuria aceasta a pătruns pe uliţele micului Nazaret, a străbătut Galileea, a cuprins Ieru­salimul, a umplut tot pământul, de la margini până la marginile lui a fost purtată timp de secole, a fost păstrată şi cinstită cu atâta credinţă şi evlavie de înaintaşii noştri şi împodobită cu alese rugăciuni şi cântări de laudă închinate Maicii Domnului.

Bucuria naşterii Preasfintei Fecioare Maria a bătut astăzi şi la uşile noastre, a răzbit în inimile noastre şi ne-a îndemnat să ne adunăm în sfintele biserici, pentru ca împreună să ne bucurăm duhovniceşte, să ne rugăm, să cântăm şi să cerem ajutorul Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, cinstind naşterea ei cu tot ce avem în noi mai curat, mai bun, mai ales. Aşa ne-au crescut şi învăţat părinţii noştri, aşa ne-au deprins strămoşii noştri, aşa ne-au poruncit să facem toţi sfinţii Bisericii noastre.

Nu este sfânt care să nu fi adus măcar un cuvânt de laudă Maicii Domnului, aceleia prin care a venit mântuirea a toată lumea. Pe ea au cinstit-o îngerii din cer şi oamenii de pe pământ. De ea au vestit proorocii. Pentru ea a grăit Fiul lui Dumnezeu. Pe ea au lăudat-o Sfinţii Apostoli. Numele ei l-au pomenit adesea mucenicii în lanţuri, cuvioşii în pustietăţi, mamele la căpătâiul copiilor, fecioarele în focul rugăciunii, bătrânii în ceasul sfârşitului, bolnavii în văpaia durerilor, orfanii în vremea ispitelor, văduvele în sărăcia lor, sărmanii în lipsa lor, călătorii în primejdii, copiii în primii lor ani de viaţă.

Pe Maica Domnului o cinstesc deopotrivă şi puterile de sus şi creştinii de jos, cetele îngereşti şi neamul omenesc, serafimii din cer şi călugării de pe pământ, tronurile cereşti şi domniile pământeşti, heruvimii şi arhanghelii, îngerii şi sfinţii, creştinii de peste tot dimpreună cu toată suflarea.Se cuvine dar ca şi noi să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu pogorându-ne cu mintea în micul Nazaret, acolo unde a răsărit prima bucurie în lume prin naşterea Fecioarei Maria.

Veniţi deci, iubitorilor de praznic, să vedem ce lucru minunat s-a petrecut astăzi în casa lui Ioachim. Veniţi, maicilor iubitoare de copii, să vedem pe cine ţine în braţe Ana. Veniţi, mireselor gătite cu podoabe omeneşti, să vedem ce Mireasă fără de bărbat Iisus Hristos Şi-a pregătit. Veniţi, aleselor fecioare, să ve­dem ce Fecioară neîntinată astăzi în lume s-a născut.

Veniţi cu toţii, fraţi creştini, să vedem de cine vorbeşte Isaia, de cine se veseleşte David, pe cine laudă arhanghelul Gavriil, pe cine prăznuieşte acum Biserica Domnului. Veniţi să vedem pe cine a născut la bătrâneţe Ana cea stearpă, de ce se bucură aşa de mult bătrânul Ioachim, de ce zâmbesc păcătoşii în iad, pentru ce saltă sfinţii în cer, de ce nu mai oftează Eva, de ce tace săracul Adam. Veniţi să vedem de ce se bucură astăzi toată creştinătatea, de ce sună aşa frumos clopotele, de ce se împodobesc astăzi sfintele biserici cu atâtea flori şi cântări de laudă.

Veniţi, sfinţilor, să lăudăm astăzi pe cea mai aleasă dintre sfinţi. Veniţi, îngerilor, să cinstim acum pe cea mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii. Veniţi, sfinţilor apostoli, să preamărim pe aceea care mai înainte de voi pe Hristos L-a propovăduit. Veniţi, mironosiţelor femei, să prăznuim pe aceea care mai înainte decât voi a suspinat lângă crucea lui Iisus. Veniţi, maicilor, ca pe Maica vieţii noastre într-un glas să o lăudăm. Veniţi, fecioarelor, ca pe Fecioară cu cântări de bucurie să o preamărim. Veniţi, pruncilor, ca pe Prunca Maria cu făclii s-o întâmpinăm. Veniţi, pustnicilor; veniţi, călătorilor; veniţi, bolnavilor; veniţi, muritorilor, ca pe apărătoarea şi mijlocitoarea noastră astăzi să o aflăm şi împreună să o lăudăm. Veniţi, fraţi creştini de pretutindeni, să întindem acum măreţ ospăţ de bucurie în casa lui David, căci astăzi s-a născut nădejdea mântuirii noastre. Astăzi s-a arătat în lume lăcaşul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi s-a apropiat plinirea vremii, astăzi s-a înălţat muntele cel netăiat, astăzi s-a zidit cămara cea neumblată, astăzi s-a arătat cortul cel ceresc. Astăzi s-a născut Fecioara Maria!

Astăzi s-a întins scara împăcării între om şi Dumnezeu, astăzi s-a aprins rugul cel nemistuit de foc. Astăzi s-a arătat aurora mântuirii noastre pe pământ, astăzi s-a sfinţit vasul alegerii lui Hristos. Astăzi s-a născut Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!

Astăzi saltă de bucurie creştinătatea, astăzi străluceşte de lumină soarele, astăzi se bucură luna, astăzi se sfătuiesc stelele, astăzi se adună în buchet florile, astăzi se unesc în armonie culorile, astăzi într-un glas răsună cântările, căci astăzi s-a născut în Nazaret Maica Domnului!

Astăzi o făclie dumnezeiască s-a aprins, astăzi un trandafir în Nazaret a înflorit, astăzi un crin în Galileea neamurilor a răsărit. Astăzi o comoară lumii s-a descoperit. Astăzi s-a născut Preacurata Fecioară Maria!

Astăzi împreună cântă păsările, astăzi dintr-o inimă se roagă creştinii, astăzi într-un cuget se veselesc fecioarele, astăzi la un loc se bucură şi cele cereşti şi cele pământeşti, astăzi într-un glas cântă pruncii, căci astăzi s-a născut roaba Domnului Maria!

Pentru naşterea Fecioarei astăzi şi noi să ne bucurăm. Pe crinul cel neîntinat să-l admirăm, pe comoara Nazaretului prin fapte bune să o câştigăm, pe mărgăritarul lumii prin pocăinţă să ni-l cumpărăm, pe izvorul darului prin smerenie să ni-l împrumutăm, pe uşa cea încuiată prin cheia rugăciunii să o descuiem, pe floarea cea aleasă prin milostenie cu noi să o avem. Pe chivotul cel ceresc în inimile noastre prin dragoste să-l purtăm, pe Maica vieţii prin iubire de mamă, mamă nouă să ne-o câştigăm, pe Biserica cea vie, pe mijlocitoarea noastră, pe Prunca Fecioară Maria, cu slavoslovii şi cântări de laudă de-a pururi să o lăudăm. Pentru ca astfel mijlocitoare nouă să ne-o dobândim, pentru ca astfel liman de mântuire să ne-o moştenim, pentru ca astfel prin rugăciunile ei raiul şi pe însuşi Hristos în dar să-L primim.

Prin naşterea Maicii Domnului se împacă Nazaretul cu Sionul, Galileea cu Iudeea, grecul cu evreul, cerul cu pământul, Dumnezeu cu omul, Domnul Iisus cu amărâtul Adam. Prin rugăciunile Maicii Domnului se fac auzite rugăciunile noastre, se alină durerile noastre, se vindecă bolile noastre, se usucă lacrimile noastre, se înseninează feţele noastre, se mântuiesc sufletele noastre.

Prin mijlocirile Fecioarei Maria sporesc bucuriile în inimile noastre, se uşurează necazurile în familiile noastre, se înmulţeşte pâinea pe mesele noastre şi untdelemnul în vasele noastre, se tămăduiesc rănile copiilor noştri, se sfârşesc cu pace zilele noastre, se mută cu tihnă la Dumnezeu sufletele noastre.

Prin rugăciunile Maicii Domnului se liniştesc furtunile, se îmblânzesc mările, se potolesc apele ispitelor, se lasă toată ura şi răzbunarea. Ea se roagă pentru noi când ne naştem, ea ne alină ispitele în viaţă, ea ne închide cu pace ochii, ea ne cere loc de odihnă în cer, ea se roagă pentru noi la judecată.

Iubiţi credincioşi,

Negrăite şi necuprinse de limba noastră sunt darurile şi binefacerile de care ne împărtăşeşte Maica Domnului, dacă alergăm cu credinţă la ajutorul ei în toate zilele vieţii noastre. De aceea, toţi cei ce voiţi să vă mântuiţi, cereţi mila Maicii Domnului şi nu vă leneviţi, rugaţi-vă şi nu dormiţi, cântaţi Domnului şi nu-L înjuraţi, binecuvântaţi şi nu blestemaţi, pe săraci miluiţi şi nu vă scumpiţi, pe bolnavi cercetaţi şi nu vă îngreţoşaţi, pe călători odihniţi şi nu vă împotriviţi, la sfânta biserică veniţi şi nu vă trândăviţi.

La Domnul veniţi şi-n pace să fiţi, din dragoste daţi ca în dar să luaţi. Prin rugăciune mereu să vă întâlniţi, unii pe alţii să vă ajutaţi, vă îmbărbătaţi, vă mângâiaţi şi într-un glas pe Sfânta Fecioară Maria, care astăzi s-a născut, cu alese rugăciuni şi frumoase cântări să o lăudaţi, ca bucuria naşterii ei peste noi din belşug să vină.

Însă nimeni din cei păcătoşi şi nepocăiţi să nu îndrăznească cu buze întinate şi cu inimi necurate a lăuda pe Născătoarea de Dumnezeu. Nimeni din cei ce zac în desfrânări să nu cuteze fără lacrimi a săruta icoana celei mai curate Fecioare, pe care o laudă cerul şi pământul. Nimeni din femeile cele ucigaşe de prunci, care nu mai vor să fie mame, să nu îndrăznească, mai înainte de a părăsi păcatul, a cere ajutorul aceleia care prin naşterea ei a fost cea mai sfântă mamă din câte au trăit pe acest pământ.

Nimeni din cele ce se ruşinează de naşterea de fii să nu se apropie râzând să vadă rodul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care a fost din veci aleasă să fie mamă lui Hristos şi mamă nouă tuturor. Nimeni din pruncii şi copiii cei neascultători de părinţi să nu caute în grabă ajutorul de la Fecioara şi Prunca Maria, care a fost smerită roabă şi în toate ascultătoare. Nici cei ce înjură de cele sfinte, nici cei plini de ură, nici cei mincinoşi, nici cei beţivi, nici cei ce nu iartă, nimeni din cei păcătoşi să nu aştepte ajutorul Maicii Domnului, dacă nu mai întâi se vor ierta, se vor căi, se vor pocăi.

Iar cei ce vă căiţi de păcate, cei ce vă gândiţi la moarte, cei ce voiţi prin spovedanie să puneţi început de viaţă nouă, toţi aceştia veniţi, îndrăzniţi, apropiaţi-vă, vă aşteaptă Mântuitorul nostru. Veniţi, căiţi-vă, iertaţi-vă, spovediţi-vă, bucuraţi-vă, vă aşteaptă Maica Domnului, a cărei naştere acum o prăznuim. Veniţi, de cele vechi lăsaţi-vă, în haine noi vă îmbrăcaţi, vă aşteaptă sfinţii din cer, vă aşteaptă Biserica, vă aşteaptă preoţii să vă vină în ajutor, numai să veniţi.

Iubiţi credincioşi,

Ştiut să ne fie că fiecare om se naşte în lume pentru a îndeplini unul sau mai multe roluri pământeşti şi dumnezeieşti. Dar cel mai mare rol pe care îl au de împlinit oamenii pe pământ este acela de a-L cunoaşte, de a crede şi de a-L slăvi pe Dumnezeu. Acesta este rolul obligatoriu şi comun tuturor oamenilor, spre deosebire de rolurile cele pământeşti care nu sunt nici obligatorii, nici comune tuturor.

Spre convingere, să aducem în mijloc iarăşi pilda Maicii Domnului. Fecioara Maria nu s-a născut pentru sine. Ea s-a născut pentru alţii, pentru toată lumea. Ea s-a născut tocmai pentru a purta în pântecele, în inima şi în braţele ei cele sfinte pe Hristos, pentru a se face prin smerenie roabă Domnului şi pentru a fi şi nouă, oamenilor, pildă vie şi vrednică de urmat.

De aceea, Maica Domnului, prin alegerea şi sfinţenia vieţii ei, este cea mai mare purtătoare de Dumnezeu, pe care o cinstesc şi îngerii din cer, şi sfinţii toţi, şi oamenii de pe pământ. Pe ea o cinstesc slăviţii serafimi şi înfricoşaţii heruvimi. Pe ea o laudă sfinţii din cer şi oamenii de pe pământ. Pe ea o cinsteşte întreaga zidire. De ea întreabă mereu Adam. Pe ea o caută Eva. După ea suspină mamele. La mila ei aleargă văduvele. în nădejdea ei se lasă păcătoşii. Sub acoperământul ei stau suferinzii. La ajutorul ei aleargă călătorii. Pe ea o strigă muritorii. Şi tot la mijlocirea şi rugăciunile ei alergăm şi noi, păcătoşii.

Dar pentru a ne bucura întotdeauna de ajutorul şi mijlocirea ei, noi, cei ce ne bucurăm astăzi de naşterea ei (şi pentru ca bucuria noastră să fie deplină), suntem datori să urmăm vieţii ei celei îngereşti, adică să ne facem şi noi purtători de Dumnezeu prin păzirea poruncilor Lui. Căci mai întâi de toate pentru aceasta ne-a făcut Dumnezeu.

Tot creştinul care ascultă de Hristos, care iubeşte calea Bisericii, care petrece cu toţi în dragoste, care face milă cu cel sărac şi care nu urăşte pe nimeni afară de păcat, acela este un adevărat creştin, un purtător de Hristos. Iar cel care nu iubeşte Biserica, care pe toţi urăşte şi nu iartă, care nu se spovedeşte, nu posteşte, nu se uneşte cu Preacuratele Taine, acela este lipsit de darul Duhului Sfânt, este lăsat pradă diavolului şi se ridică prin păcat împotriva lui Hristos.

Deci dacă voiţi să-L purtaţi pe Iisus Hristos în inimile şi casele dumneavoastră, urmaţi pilda vieţii Maicii Domnului, a cărei naştere astăzi o prăznuim, adică purtaţi în inimă frica lui Dumnezeu. În suflet purtaţi dumnezeiasca dragoste. În minte ţineţi mereu gândul morţii. Pe buze cuvintele sfintei rugăciuni. În ochi să aveţi lacrimi de căinţă. Iar pe faţă purtaţi bucuria împăcării şi unirii cu Hristos. Faceţi-vă casa biserică prin milostenie şi rugăciune, iar nu peşteră a iadului prin beţie şi desfrânare. Faceţi-vă braţele leagăn de copii, iar nu unelte ale păcatului. Faceţi copiii fii ai Bisericii şi societăţii, iar nu prăvălii ale pierzării.

Aşa de vom trăi, vom fi adevăraţi purtători de Dumnezeu, iar Maica Domnului cea mai fierbinte rugătoare pentru noi, prin ale cărei rugăciuni se vor revărsa peste noi şi bucuriile Nazaretului şi îndestularea vieţii şi fericirea raiului. Amin.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *