Selectați pagina

Predică la înălțarea Sfintei Cruci de sfântul Teofan Zăvorâtul

Domnul nostru Iisus Hristos, prin cruce surpând moartea, ne-a dăruit întru ea viaţă veşnică, şi orice om care doreşte să se împărtăşească de această viaţă trebuie să ridice o cruce de un anumit fel. Iată, pe scurt, învăţătura despre viaţa dăruită prin cruce.

După cum Moisi a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe şi Fiul omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In 3, 14-15)

Tainică şi netâlcuită e, fraţilor, înţelepciunea crucii, şi primul lucru pe care nu poate să îl priceapă mintea noastră este viaţa ce vine de la Cruce! Crucea este unealtă a morţii, şi încă a morţii celei mai de ocară; şi totuşi, Biserica o laudă ca pe o purtătoare de viaţă, dătătoare de viaţă, lemn al vieţii şi nemuririi, ridicare a celor căzuţi, înviere a tuturor şi, îndeobşte, pune pe seama ei toate acele bunătăţi pe care le caută creştinul adevărat în această viaţă şi la care nădăjduieşte în cea viitoare. Felul în care vine viaţa adevărată de la Cruce a fost întotdeauna sminteală pentru cei ce cred în cele deşarte şi nebunie pentru cei cugetători de cele deşarte. Dar ceea ce nu pricepe mintea trebuie să vadă şi să cuprindă credinţa, şi noi, înviaţi de Cruce, nu suntem fară vină dacă nu ne îngrijim să cunoaştem puterea de viaţă purtătoare ascunsă în Cruce, să cugetăm la ea necontenit, după pilda Apostolului Pavel, care, fiind în Corint, judeca să nu ştie altceva decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit (v. I Cor. 2, 2) şi care dă ca semn deosebitor al celor mântuiţi cunoaşterea din cercare a puterii Crucii: căci cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18). Iar dacă aşa trebuie să facem totdeauna, cu atât mai mult acum, când Sfânta Biserică, chemându-ne să ne închinăm Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci, prin însuşi acest fapt ne pleacă spre ea luarea-aminte şi inima. Deci să cugetăm la taina Crucii, ca să vedem cum curge din ea viaţa adevărată.

Cu inima credem şi cu gura mărturisim că Domnul nostru Iisus Hristos, prin Cruce surpând moartea, ne-a dăruit întru ea viaţă veşnică şi că oricine doreşte să se împărtăşească de această viaţă trebuie să ridice o cruce de un anumit fel. Iată, pe scurt, toată învăţătura despre viaţa dăruită prin Cruce!

„Credem că Domnul nostru Iisus Hristos, prin Cruce surpând moartea, ne-a dăruit întru ea viaţă veşnică“.

Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, întru care lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, pe pământ s-a sădit (irmosul cântării a 9-a a canonului la înălţarea Crucii), cântă Sfânta Biserică.

Ceea ce este pomul vieţii în mijlocul raiului desfătării, aceea este Pomul Crucii în mijlocul pământului, a văii plângerii şi a morţii. In rai mai era un pom, despre care s-a zis: în care zi veţi mânca din el, cu moarte veţi muri (Fac. 2, 17). Protopărinţii au mâncat, şi au murit. Prin neascultarea lor, viaţa a fost pierdută în toată cuprinderea ei: a fost pierdută viaţa veşnică, pentru că prin cădere s-a închis raiul şi a apărut iadul ca locuinţă a celor aflaţi sub mânie şi sub blestem; a fost pierdută viaţa duhovnicească, fiindcă odată cu înălţarea de sine la mintea lui Dumnezeu[1] a căzut din suflet cugetarea plină de râvnă la Dumnezeu şi la săvârşirea celor plăcute lui Dumnezeu, care alcătuieşte esenţa vieţii duhovniceşti; a fost pierdută viaţa trupească, pentru că în urma celor întâmplate s-a zis: Pământ eşti şi în pământ vei merge (Fac. 3, 19). Moartea s-a împărăţit pe pământ şi în toţi fiii lui Adam a început să împărăţească împreună cu păcatul. Printr-un om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi aşa moartea întru toţi oamenii a intrat (Rom. 5, 12). Intreaga omenire a început să reprezinte un singur hoit, iar pământul, îndeobşte, un cimitir sumbru. Şi despre tot neamul omenesc s-ar fi putut spune la fel ca despre fiii lui Israil: câmp plin de oase (v. Iez. 37, 2), însăcând aici, pe pământ, s-a sălăşluit moartea, de Sus a fost pus începutul vieţii noi şi fiinţării noi prin jertfa Fiului Unuia-Născut al lui Dumnezeu, Care I-a zis Tatălui Său:Iată, vin… să fac voia Ta, Dumnezeul Meu… arderile de tot pentru păcat [2] nu ai voit, ci trup Mi-ai săvârşit (Ps. 39, 9-11). Această voie a fost descoperită chiar atunci, prin hotărârea că va fi zdrobit capul şarpelui, şi puterea de viaţă purtătoare a jertfei ce avea să fie a început chiar atunci să lucreze prin credinţa în Cel ce avea să vină. In fine, la plinirea vremilor, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu S-a pogorât într-adevăr pe pământ, a luat asupra Sa omenitatea, a pătimit şi a murit pe Cruce. Prin această moarte pe Cruce a fost omorâtă moartea şi ne-a fost înapoiată viaţa cea adevărată în toată cuprinderea ei: ne-a fost înapoiată viaţa veşnică, pentru că de pe Cruce Domnul i-a grăit şi tâlharului: Astăzi vei fi cu Mine în rai (Lc. 23, 43); ne-a fost înapoiată viaţa trupească, aşa cum s-a arătat aceasta, printr-un semn aparte, chiar în ceasul morţii pe Cruce a Domnului, când mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat (Mt. 27, 52). Ne-a fost înapoiată viaţa duhovnicească, fiindcă Hristos Domnul răstignit S-a făcut pentru cei chemaţi putere şi înţelepciune spre mântuire (v. I Cor. 1, 24). Iar în felul acesta viaţa cea adevărată s-a împărăţit iarăşi pe pământ.

Unul Dumnezeu are viaţă în Sine. Noi putem trăi în măsura în care Dumnezeu ne dăruieşte viaţă prin împărtăşirea vie cu El. Păcatul a făcut despărţire între noi şi Dumnezeu: am pierdut bunăvoinţa dumnezeiască şi am murit. Mântuitorul, luând asupra Sa firea noastră, prin moartea Sa pe Cruce ne-a împăcat cu Dumnezeu. Dumnezeu ne-a înapoiat bunăvoinţa Sa, şi noi am prins viaţă. Iată cum şi de ce Pomul Crucii s-a făcut Pom al Vieţii şi nemuririi, iată de ce Crucea este lumină veşnică, sculare a morţilor, înviere a tuturor, cum cântă Biserica în canonul de viaţă Făcătoarei Cruci.

Insă izvorul purtător de viaţă cel de la Domnul nu se revarsă de la sine pentru a-i învia pe cei ce nu au viaţă, aşa cum se revărsa prin patru râuri izvorul din rai ca să adape faţa pământului. Trebuie să ne apropiem noi înşine de el pentru a învia alcătuirea noastră cea amorţită cu puterea lui de viaţă făcătoare, trebuie să ne plecăm noi înşine sub umbra lui pentru ca el să dea vine oaselor uscate şi moarte, să le acopere cu carne, să întindă pe ele piele şi să sălăşluiască Duhul său în noi. Iar fără aceasta Crucea va cuprinde veşnic în sine viaţă, iar noi putem rămâne morţi ca şi înainte; fără aceasta tot ce este în jurul nostru se va scula şi va învia, iar noi putem rămâne pentru totdeauna oase uscate şi lipsite de viaţă. Şi atunci, cum şi prin ce să ne împărtăşim de puterea făcătoare de viaţă a Crucii? Cum şi prin ce să ne altoim pe acest măslin, singurul cu adevărat viu?Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să vină după Mine (Mc. 8, 34). Cei ce sunt ai lui Hristos au răstignit trupul cu patimile şi poftele, învaţă Apostolul Pavel (Gal. 5, 24). Nu este altă cale către împărtăşirea cu Hristos, Care a purtat Crucea, afară de aceea ca fiecare să ridice crucea sa, ce stă în răstignirea omului trupesc cu patimile şi poftele lui. Izvorul învierii noastre e în aceea că ni se împărtăşesc mântuitoarele pătimiri şi moartea Domnului nostru, pe care o căuta cu atâta râvnă Apostolul Pavel, care pentru El pe toate le socotea gunoaie (v. Filip. 3, 8). Dar a ne învrednici de această împărtăşire putem nu prin bucurii, ci prin necazuri, aşa cum suntnecazurile lăuntrice ale răstignirii de sine. Şi iată unde este începutul vieţii noastre duhovniceşti.

După cădere, omul s-a dedublat. In el a intrat o altă lege, care lucrează în mădularele lui şi care luptă împotriva legii minţii şi-o înrobeşte prin legea păcatului – a intrat ca şi cum ar fi altă persoană, alt om, care are şi cap propriu – trufia, şi mâini proprii – iubirea de agonisită, şi pântece propriu – lăcomia de mâncare; acest om venetic l-a dat la o parte pe omul de mai înainte, a înăbuşit viaţa noastră adevărată de mai înainte. De aceea, ca să refacem şi să înviem viaţa aceasta trebuie să îl omorâm pe acel om străin, care a pus stăpânire în chip nelegiuit pe tot ce este în noi, devenind suflet a tot ce lucrăm.

Cel ce doreşte să se mântuiască trebuie să îşi piardă sufletul, după porunca Mântuitorului (v. Mc. 8, 35). Şi, într-adevăr, toţi cei care şi-l pierdprin răstignirea lăuntrică, şi numai ei,încep să trăiască după duh cu adevărat. Din crucea pe care se săvârşeşte răstignirea omului păcătos, tocmai din acea cruce izvorăşte pentru fiecare, prin puterea harului dumnezeiesc, viaţa noastră duhovnicească. Pentru căatunci când omul păcătos va fi lovit în cap, care este trufia, în locul acesteia în duh se va sălăşlui smerenia; când vor fi pironite mâinile lui, care sunt iubirea de agonisită, în locul acesteia va intra neagonisirea; când vor fi sfărâmate fluierele picioarelor lui, care sunt plăcerea trupească, se va naşte în locul acesteia întreaga înţelepciune; când, în fine, va fi străpunsă însăşi inima lui, care este iubirea de sine, atunci va fi dăruită omului lepădarea de sine cea iubită de Dumnezeu. Lepădarea de sine alcătuieşte împreună cu smerita cugetare, neagonisirea şi întreaga înţelepciune primele începături, primele elemente ale vieţii duhovniceşti care se formează, căreia după aceea rămâne doar să i se dea libertate şi sprijin pentru ca ea să crească, să se întărească şi să ajungă la deplinătate. Căci cu cât este omorât mai mult păcatul, cu atât învie mai mult duhul; cu cât mai hotărâtă şi mai necruţătoare este răstignirea de sine, cu atât mai de nădejde şi mai reuşită este cultivarea vieţii adevărate, potrivit treptelor ei, pe care ea urcă din putere în putere până ce ajunge la măsura vârstei sale depline.

Astfel, viaţa adevărată vine de la Cruce. Insetând de viaţă, să grăbim la izvoarele de viaţă purtătoare ce curg din Cruce. Să nu ne sperie în această lucrare mântuitoare dureroasele necazuri ale purtării crucii! Ce-i drept, a merge cu crucea în urma Mântuitorului este o cale a necazurilor, însă cu ea sunt împreunate mângâieri înalte.

Anevoioasă este calea care duce la viaţă, dar pentru cei care se îndreaptă într-acolo sunt şi întăriri de nădejde. Aceeaşi Cruce a lui Hristos, care e temelia şi începutul învierii prin crucea lăuntrică, va fi pentru noi mângâiere şi ajutor. Cine o va îndrăgi şi prin această dragoste o va strămuta în inima sa, ca să zic aşa, acela se va şi desfata neîncetat de dulceaţa ei şi se va umple cu prisosinţă de puterea ei. Nu îl vor tulbura valurile gândurilor şi poftelor:Crucea lui Hristos, asemenea toiagului lui Moisi, va despărţi această mare şi îi va da să treacă fără necaz. Nu îl vor clătina nici durerile lăuntrice ale inimii, care se desparte de lucrurile îndrăgite, nici înverşunările dinafară ale nedreptăţii, care întotdeauna vrăjmăşeşte dreptatea: puterea tămăduitoare a Crucii Domnului va îndulci cu asupra de măsură amărăciunea sufletului, aşa cum oarecând lemnul pus de Moisi în izvor a înlăturat amărăciunea apelor lui. N-au decât să îl împresoare toţi vrăjmaşii mântuirii şi ai vieţii: atotputernica Cruce a lui Hristos îi va lovi şi pune pe fugă aşa cum îi lovea pe vrăjmaşii lui Israil ridicarea mâinilor lui Moisi. Dar, lucrul cel mai de dorit dintre toate acestea, ea va face să se pogoare binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor bunelor întreprinderi şi osteneli ale omului cu pricina, aşa cum punerea cruciş a mâinilor lui Iacov asupra lui Efrem şi a lui Manase a făcut să se pogoare asupra lor şi a urmaşilor lor bunătăţi îmbelşugate; va face să se pogoare binecuvântarea, cu care orice întreprindere bună şi folositoare se va săvârşi cu uşurinţă, cu spor, cu mult rod, de la care el va înflori în Biserica lui Dumnezeu precum crinul ţarinii, precum pomul lângă izvoarele apelor. Ceea ce fie ca să se întâmple cu noi toţi prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Care pentru noi a ridicat crucea şi ne-a înviat prin ea. Amin!

________________________
1 Este vorba, bineînţeles, de dorinţa de a fi „ca nişte dumnezei, cunoscând binele şi răul” (n. tr.).
2 Potrivit versiunii slavone (n. tr.).

Sursa: razboiintrucuvint.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *