Selectați pagina

Predică la Duminica Slăbănogului – Sfântul Ierarh Luca al Crimeei

Predică la Duminica Slăbănogului – Sfântul Ierarh Luca al Crimeei

paralytic“In duminica a patra după Paşti, Sfânta Biserică ne aminteşte marea minune a vindecării slăbănogului. Aţi auzit in Evanghelie despre această minune. Dar v-a atras atenţia modul in care omul vindecat de Domnul Iisus Hristos s-a raportat tămăduirea lui şi la Binefăcătorul său Dumnezeiesc? El nu ştia cine l-a vindecat, şi, intrebat fiind de vrăjmaşii lui Hristos, cărturarii şi fariseii, despre cel care l-a vindecat, a răspuns: „Nu ştiu!” Dar mai apoi Domnul l-a intalnit in sinagogă si i-a spus: Iată, te-ai vindecat, de acum să nu mai greşeşti! Ce a făcut cel vindecat? Indată a mers la arhierei i le-a spus că Cel care l-a tămăduit este Hristos. Iar vindecarea lui a fost săvârşită in zi de sâmbătă. Pentru toate minunile lui Hristos făcute in zi de sâmbătă Il urau crunt cărturarii şi fariseii, Il considerau călcător al Legii lui Moise si incercau să-L piardă. Iată, cel vindecat le-a oferit ajutor in această intenţie. Astfel slăbănogul a arătat lipsă de recunoştinţă Binefacatorului său.

La fiecare Te-Deum de mulţumire auziţi Evanghelia despre cei zece leproşi sa vedeţi câtă nerecunoştinţă au manifestat nouă din cei zece. Doar unul, şi acela samaritean, a venit şi a căzut la picioarele Domnului, mulţumindu-I. Iar Domnul a intrebat: Oare nu zece s-au curătit? Ceilalti nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se intoarcă si să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam? Nerecunoştinţa este un păcat de care suferă mulţi oameni.

Sfântul Proroc Isaia evidenţiază nerecunoştinţa poporului lui Israel faţă de Dumnezeu: Boul îşi cunoaşte stăpanul si asinul ieslea Domnului sau, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu Mă pricepe (Isaia 1, 3). Vedeţi cât de aspru judecă Sfântul Proroc, prin aceste cuvinte, nerecunoştinţa poporului lui Israel? El dă drept exemplu animalele necuvântătoare, care arată ataşament de stăpânul lor.

In Viata Sfantului Gherasim, care a trait la Iordan, s-a petrecut un lucra interesant. Acesta a vazut odata un leu stand pe nisip si suferind tare. Leul isi lingea laba in care intrase un spin. Sfantul Gherasim s-a apropiat de el, i-a luat laba si i-a scos spinul. Si ce s-a intamplat? Leul a nutrit din acel moment o multumire neobisnuita fata de sfant si, pana la moartea staretului, nu s-a despartit de dansul, iar atunci cand Sfantul Gherasim a murit, pe mormantul lui acest leu recunoscator a jelit mult timp, si in cele din urma acolo a si murit.

Eu cunosc un caz in care un medic, vazand pe drum un caine bolnav, l-a luat la sine si l-a vindecat. Cainele era nespus de recunoscator acestui medic milostiv, precum leul Sfantului Gherasim. A mers dupa el toata viata si nu o data a adus la dansul si alti caini bolnavi pentru a-i vindeca. Vedeti cat de multe trebuie sa invatam de la aceste animale recunoscatoare? Dar noi nu suntem asa. Noua din zece vindecati s-au dovedit nerecunoscatori. Credeti voi, oare, ca acesti noua nerecunoscatori erau oameni rai? Nu! Domnul a vrut sa ne arate prin aceasta ca si printre noi se afla destui nerecunoscatori.

Dece oamenii sunt nerecunoscatori? De ce raspund atat de des cu nerecunostinta si iidefaimeaza pe binefacatorii lor?

La baza nerecunostintei sta iubirea de sine, egoismul. Nerecunoscatorii au o parere atat de inalta despre sine, ca se gandesc prea putin la altii, considera ca ceilalti sunt obligati sa le acorde atentie si de aceea orice binefacere o considera de nimic, o primesc ca pe ceva ce li se cuvine. Exista printre oamenii de acest fel unii foarte mandri, carora le este neplacut sa primeasca binefaceri. Atat timp cat au nevoie de ceva, merg si cer ajutor, iar cand primesc ceea ce au dorit, in locul recunostintei se iveste in inima lor iritarea si rautatea. Nu suporta faptul ca a fost necesar sa ceara, ca s-a gasit un om nobil care le-a oferit ajutor. Si nu se gandesc deloc sa-i multumeasca. Ba mai mult decat atat, uneori inima lor se inaspreste si acest sentiment al iubirii de sine genereaza ura fata de binefacatorul lor.

Preainteleptul Iisus, fiul lui Sirah, a spus urmatoarele cuvinte despre oamenii nerecunoscatori:

Multi au socotit imprumutul ca bani gasiti si au facut necaz celor care i-au ajutat pe ei. Pana sa ia imprumutul, saruta mana celui care ii da si pentru banii aproapelui vorbeste cu glas ademenitor; iar cnd este vremea sa intoarca, atunci taraganeaza, si se apara cu cuvinte de lene si invinuieste vremea. De va putea, abia va intoarce jumatate si o va socoti ca bani dati de pomana. Iar daca nu, pentru ca l-a lipsit de bani, i se face lui vrajmas pe degeaba. Blesteme si sudalme ii va rasplati si, in loc de cinste, ii va plati cu necinste(Intelepciunea lui Isus Sirah 29, 4-6).

Dintre toate felurile pe care le imbraca nerecunostinta omeneasca, cea mai grava este cea a copiilor fata de parintii lor, foarte raspandita astazi.

Spuneti-mi, pe cine, daca nu pe parinti, trebuie sa-i consideram primii si cei mai mari binefacatori ai nostri? Ei ne-au dat viata, ne-au rabdat capriciile copilaresti, neajunsurile si uneori chiar si ofensele.Cine, daca nu parintii, care s-au ingrijit atat de mult de noi si care si-au pus sufletul pentru noi, merita recunostinta noastra? Deseori vedem ca pe parintii batrani, care au pierdut capacitatea de a munci, copiii rai ii alunga din casa, sau daca nu-i alunga, atunci cu blestem si cu rautate le dau painea necesara.

Ascultati ce spune inteleptul Iisus, fiul lui Sirah, despre cinstirea parintilor: Cu fapta si cu cuvantul cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti vina binecuvantare de la ei. Ca binecuvantarea tatalui intareste casele fiilor, iar blestemul mamei le darama pana in temelie… Ca un hulitor este cel care paraseste pe tata si blestemat de Domnul este cel care manie pe mama sa(Intelepciunea lui Isus Sirah 3, 8, 9, 16).

In Deuteronom citim cuvinte infricosatoare: Blestemat este cel care vorbeste de rau pe tatal sau sau pe mama sa! In cartea Iesirii citim cuvinte si mai infricosatoare: Cel ce-l bate pe tatal sau trebuie sa fìe dat la moarte.

Poporul lui Israel ii ucidea cu pietre pe calcatorii de lege. Era necesar doar ca pedeapsa sa devina un eveniment infricosator in viata poporului, pentru ca acesta sa inteleaga cum sunt pedepsiti cei care se poarta nemilos cu parintii lor si sa constientizeze gravitatea acestui pacat.

Asa a fost in timpurile vechi. Dar in prezent lucrurile s-au schimbat. Aceasta lege nu se mai aplica nicaieri. Cel ce-si bate tatal, care vorbeste de rau pe mama sa, la noi deseori ramane nepedepsit. Iar daca parintii se hotarasc sa depuna plangere in instanta impotriva tratamentului la care sunt supusi de proprii copii, viata lor va deveni si mai amara.

Dar legea lui Dumnezeu este vesnica si dreptatea Lui este neclintita, si, daca nu vor fi pedepsiti acum cei care isi bat parintii, atunci vor fi condamnati de Dumnezeu la pedeapsa vesnica. Si desi nimeni nu-i ucide acum cu pietre blestemul lui Dumnezeu, judecata lui Dumnezeu ii va pedepsi vesnic, fiindca dreptatea lui Dumnezeu intotdeauna se va implini, chiar si atunci cand oamenii vor inceta s-o urmeze.

Sa gandeasca la aceasta cei care ii ofenseaza pe parinti, cei care il alunga din casa pe tatal batran sau pe mama batrana, care ii condamna la foame, lipsindu-i de ajutor. Fie sa-si aduca aminte ca si pentru ei se va indeplini aceasta lege veche! Fie sa-si aminteasca de judecata lui Dumnezeu si sa se cutremure in fata ei!

Domnul Iisus Hristos, cand i-a vindecat pe cei zece leprosi, stia ca noua dintre ei se vor arata nerecunoscatori, dar chiar si asa, i-a vindecat pe toti. Si-a revarsat mila nemarginita asupra tuturor – si vrednici, si nevrednici. Si-a dat viata si pentru pacatosi, si pentru nerecunoscatori. EI a suferit pe Crucea de pe Golgota de dragul nostru, al tuturor, chiar si de dragul celor care L-au respins, care L-au dat la moarte.

Nerecunostinta omeneasca este ca o picatura in marea milostivirii lui Dumnezeu. Si precum nu poti tulbura marea aruncnd in ea o mana de nisip sau de ceva necurat, tot asa nu poate nerecunostinta omeneasca sa tulbure cat de putin milostivirea nemarginita a lui Dumnezeu fata de noi toti. Trebuie sa tinem minte aceasta.

In fata ochilor nostri sa stea intotdeauna Hristos inrosit de sange, Care a murit pe Crucea Golgotei pentru noi, cei nerecunoscatori.

Sa tinem minte Crucea Golgotei, sa ne amintim intotdeauna milostivirea nemarginita a lui Dumnezeu fata de noi, nevrednicii si pacatosii.

Si daca ne vom aminti aceasta, daca vom lua exemplu de la cei care cu recunostinta considera de datoria lor sa-si cinsteasca proprii parinti, atunci mila lui Dumnezeu va fi cu toti!”

27 mai 1945

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *