Selectați pagina

Predică la Duminica Fiului Risipitor a Sfântului Teodor Studitul

Predică la Duminica Fiului Risipitor a Sfântului Teodor Studitul

SFÂNTUL TEODOR STUDITUL: LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR – DESPRE ÎNFRÂNARE ŞI DESPRE ÎNTĂRIRE ÎN MĂRTURISIREA SFINTELOR ICOANE

fiul_risipitorFraţilor şi părinţilor, mulţi oameni numesc aceste zile sărbători şi zile de veselie, pentru că mănâncă mult şi beau peste măsură şi tot atunci se îmbată, nepricepând că aceste zile nu-s făcute pentru mâncare multă şi pentru beţie, ci mai mult pentru vestire şi pentru o pregătire mai înainte a sfântului post care vine.

Având pildă ostaşii, cari când vor să meargă la război, dându-li-se cuvânt şi veste înainte de vremea luptei, se gătesc cu silinţă, îşi îngrijesc cu osârdie armele şi poartă grija de cele trebuincioase, ca să nu fie împiedicaţi pe drum sau să le lipsească ceva în ceasul când vor pleca, din nepregătire, aşa şi noi să ştim că pentru aceea s-au orânduit acele zile, nu pentru mâncări, băuturi şi petreceri, precum am zis, ci pentru pregătire sufletească. A mânca şi a bea mult, este obiceiul păgânilor, iar creştinii adevăraţi se cuvine să mănânce şi să bea cu bună socoteală, mulţumind lui Dumnezeu, şi să nu facă din pântecele lor un Dumnezeu, slujind lui şi săturându-l peste măsură, precum fac păgânii.

Aşa ne învaţă şi Apostolul, zicând: „Grija trupului să n-o faceţi spre pofte”. Măcar că obiceiul cel rău a devenit lege şi duce lumea cum voieşte, dar noi, o fraţii mei, de vreme ce Dumnezeu ne-a învrednicit de am ieşit şi am scăpat de răutăţile şi tulburările lumii, să ne păzim cât putem de multa mâncare şi băutură, căci ştim bine, că mâncarea multă, îndestularea cu vin şi somnul mult este mama a tot felul de păcate. Strămoşul nostru Adam, cât se înfrâna şi nu mânca din rodul cel oprit, a rămas în frumuseţile Raiuiui, bucurându-se şi veselindu-se, iar după ce a călcat porunca lui Dumnezeu şi a mâncat, îndată s-a izgonit din Raiul veseliei, iar neascultarea şi pofta cea rea au fost pentru el mama morţii.

Aşijderea şi cele cinci cetăţi ale sodomenilor, fiindcă mâncau mult şi beau fără de măsură şi fiindcă vieţuiau în desfrânări şi făceau păcatul cel mai urît al sodomiei, au fost pedepsite de Dumnezeu foarte rău, şi-n această lume şi în iad: a plouat cu foc şi le-a ars. Tot astfel, a pătimit şi Isav, fiul mai mare al Patriarhului Isaac. Din cauza lăcomiei şi-a dat cinstea naşterii sale celei dintâi lui Iacov, fratele său, pentru mâncare, şi a fost urât şi izgonit de Dumnezeu, „încă şi norodul lui Dumnezeu, zice Scriptura, a şezut să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace şi să strige şi a venit urgia lui Dumnezeu şi i-au cuprins fără de veste”.

La fel sunt şi acelea care se fac acum în lunte, o iubiţilor: beţii, jocuri diavoleşti, cântece desfrânate, strigări nebuneşti, desfrânări şi preadesfrânări. Nu le ajunge ziua, ci până la miezul nopţii nu încetează cu aceste lucruri satanice, însă mare răutate este, fraţilor, lipsa de cumpătare şi dintr-însa, precum am zis, a venit moartea în lume..

Noi smeriţii călugări avem datoria să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a mântuit de această răzvrătire mincinoasă şi de înşerlătoarea vieţuire şi ne-a învrednicit unei vieţi fericite, în ea nu este necumpătata voie a mâncării, ci măsura; nici beţii, ci postire; nici tulburare, ci pace; nici strigare, ci linişte; nici lene, ci trudă; nici vorbe în zadar, ci laudă şi mulţumită către Domnul; nici defrânare şi poftă de sine, ci feciorie, înţelepciune şi curăţie. În această vieţuire şi petrecere au strălucit dumnezeieştii noştri Părinţi şi pustnici, care cu ajutorul lui Dumnezeu au călcat patimile trupului, au izgonit dracii, au făcut minuni, au câştigat slava şi împărăţia cerurilor şi au fost vestiţi în toată lumea. Unul din ei este marele Antonie, a cărui viaţă o ştim şi cât l-a cinstit Dumnezeu în toată lumea ştim; căci înşişi împăraţii îl aveau în mare evlavie, încât îi scriau cărţi şi mare cinste socoteau răspunsul dela dânsul. Deci, povara acestor sfinţi şi viaţa lor o petrecem şi noi smeriţii şi nu numai că poftim, dar avem datoria ca să urmăm lor şi să facem faptele lor.

Fiindcă aceasta însemnează chipul ce purtăm, pentru aceasta am lăsat lumea şi patria noastră, ne-am lepădat de prieteni şi de rude, am venit să ne supunem în sfânta mănăstire la ascultare de părinte, proiestos şi sfânt stareţ, pentru Hristos, ca să ne mântuim prin ascultare. De această mântuire ne încredinţează şi închinarea la sfintele icoane, pentru care suntem izgoniţi din mănăstirea noastră. Deci să ne bucurăm în Hristos. Să ne veselim, că ne-a dăruit Domnul darul de a petrece viaţă duhovnicească, în care viaţă de vom vrea, în toate zilele avem bucurie şi sărbătoare. Drept aceea vă rog pe toţi, o fraţilor, cât putem cu mai multă silinţă să ne ostenim în strădania noastră, în pravoslavia noastră şi la mărturisirea sfintelor icoane.

Cu toate că iar s-a auzit că voieşte împăratul să ne supere şi poate să vină şi vreun om împărătesc fără de veste, să nu ne temem de vorbele ce auzim, că de avem pe Dumnezeu în ajutor, cine va putea să ne vatăme? Dacă ne-a ajutat în cele trecute, cum nu ne va păzi până în sfârşit? Numai noi să stăm cu vitejie şi să ne păzim fără de sminteală şi Dumnezeu ne va da putere, mângâiere şi răbdare în scârbele şi ispitele care ne vor veni după vrerea Lui. Ca să plăcem Lui până la sfârşitul vieţii noastre şi aşa să aflăm împărăţia cerurilor în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi `n vecii vecilor. Amin.

Extras din ’’Cuvinte duhovniceşti’’ de Sf. Teodor Studitul

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: