Selectați pagina

Potrivit Canoanelor, Sfinţii Părinţi au interzis îngenuncherea atât Duminica în ziua Învierii, până la Cincizecime

Potrivit Canoanelor, Sfinţii Părinţi au interzis îngenuncherea atât Duminica în ziua Învierii, până la Cincizecime

În perioada postpascală și până la Cincizecime, tot mai mulţi credincioşi se întreabă dacă pot îngenunchea sau face metanii atât în locașurile de cult, cât și în cadrul rugăciunilor particulare.

Potrivit Canoanelor, Sfinţii Părinţi au interzis îngenuncherea atât Duminica, în ziua Învierii, până la Cincizecime

Potrivit Canoanelor, Sfinţii Părinţi au interzis îngenuncherea atât Duminica, în ziua Învierii, până la Cincizecime

Pentru a da un răspuns care să clarifice această problematică, este necesar să căutăm dispoziţiile și normele canonice sau tipiconale existente.

Astfel, cel de-al 20-lea canon al primului Sinod Ecumenic desfășurat la Niceea în anul 325 încearcă să generalizeze săvârşirea rugăciunilor din perioada Cincizecimii „stând în picioare”:

„Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii Duminică şi de la Paşti până la Rusalii, pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel, în fiecare parohie (eparhie), Sfântului Sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând în picioare”.

Mai apoi, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, arătă, în canonul 91, că perioada „Sfintei Cincizecimi” nu este o vreme de întristare, ci o perioadă de bucurie pentru prezența vie a Mântuitorului în viața noastră, drept pentru care nu vom îngenunchia la rugăciune:

Apoi şi Cincizecimea întreagă este semn de aducere aminte a Învierii ce se aşteaptă în veacul viitor. Că acea una şi întâia zi, de şapte ori înşeptindu-se, constituie cele şapte săptămâni ale Sfintei Cincizecimi… în care zi, orânduielile Bisericii ne-au învăţat să preferăm felul de a sta drept la rugăciune, spre a ne aduce lămurit aminte, ca oarecum să ne strămutăm mintea noastră de la cele prezente la cele viitoare”.

De asemenea, Sinodul Trulan (Constantinopol, 692), prin canonul 90, precizează:

„Am primit în mod canonic, de la Dumnezeu purtătorii Părinţii noştri, să nu plecăm genunchii în duminici, cinstind (astfel) Învierea lui Hristos. Drept aceea, ca să nu nesocotim chipul lămurit al ţinerii acestei (porunci), rânduim (poruncim) limpede credincioşilor, ca sâmbăta, după intrarea cea de seară a preoţilor în altar, potrivit obiceiului care se ţine (în vigoare) nici unul să nu plece genunchii până duminică seara următoare, când (în care) după intrarea în vremea luminândei, plecând îndată genunchii, în chipul acesta să aducem rugăciunile (noastre) Domnului”.

Astfel, pe baza acestor prevederi canonice observăm că Sfinţii Părinţi au interzis îngenuncherea atât Duminica, în ziua Învierii, cât şi în perioada postpascală.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.