Selectați pagina

Pomenirea Sfîntului Apostol Simon Zilotul, cel care a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor

Pomenirea Sfîntului Apostol Simon Zilotul, cel care a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor

Acesta este Simon, care se numeşte şi Natanael, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, unde a fost chemat Hristos cu ucenicii Săi şi a prefăcut apa în vin.

Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta şi casa, şi a urmat după Hristos, prietenul şi făcătorul de minuni şi aducătorul de mireasă, şi Mirele sufletelor celor curate.

El a fost cu apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, şi umplându-se de Acesta şi înconjurând mai tot pământul, a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor, şi trecând prin toată Mauritania şi prin Africa a propovăduit pe Hristos.

Şi după aceea mergând în Britania, şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo; şi precum a avut râvnă fierbinte spre Atotţiitorul Dumnezeu, a dobândit şi numele după chipurile şi obiceiurile sale.

***

Acest Simon a fost unul dintre cei doisprezece apostoli mari. El s-a născut în Cana Galileii. Stăpînul Hristos, împreună cu Maica şi cu ucenicii Săi au venit la prăznuirea cununiei lui.

Cînd vinul s-a terminat, Domnul a preschimbat apa în vin (loan 2: 1-11).

Văzînd această minune, mirele Simon şi-a lăsat casă, părinţi şi mireasă şi a urmat lui Hristos. Acest Simon s-a numit Zilotul din cauza marii lui rîvne pentru Mîntuitorul şi pentru Sfînta Evanghelie.

După ce a primit de sus harul Duhului Sfînt, Simon a mers să vestească Scriptura în Mauritania şi în Africa. Avînd în vedere roadele minunate pe care predicarea lui le aducea, căci prin cuvîntul lui mulţi veneau la sfînta credinţă, el a fost prins de păgîni, chinuit, iar în final răstignit precum Domnul, Care în ceruri a primit sufletul lui de mucenic şi 1a încununat cu cununa slavei Nemuritoarei Lui împărăţii.

***

Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret.

Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungân-du-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin.

Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu şi, lăsându-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit “Zilotul”, adică râvnitor.

Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât şi mireasa sa şi pe toate cele lumeşti le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, şi şi-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, şi a fost unul din cei doisprezece Apostoli.

Iar după ce a primit cu ceilalţi Sfinţi Apostoli pe Preasfântul Duh, Cel ce S-a pogorât în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania şi în Africa, propovăduind pe Hristos şi răbdând pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania şi luminând pe mulţi prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfârşit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: