Selectați pagina

Predică Sf. Teofan Zăvorîtul la Pogorârea Duhului Sfânt. Sf. Ap. Vartolomeu şi Varnava. Minunea de la icoana ”Axion Estin”

Predică Sf. Teofan Zăvorîtul la Pogorârea Duhului Sfânt. Sf. Ap. Vartolomeu şi Varnava. Minunea de la icoana ”Axion Estin”

Predica la Pogorârea Duhului Sfânt.

Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si cu curatie se inalta, lumineaza-se intru unimea Treimii cu sfintenie de taina (Antifon, glasul 4)

Praznuim venirea Duhului… Dar mai inainte oare nu era in noi Duhul? Da! Caci nu era inca Duhul Sfant, zice Evanghelia (In 7, 39), si oamenii traiau neavand Duhul, invata Apostolul (Iud. 1, 19). Iar Prorocul Iezechiil vedea starea duhovniceasca a neamului omenesc sub chipul unui camp plin de oase uscate foarte, dintre care, potrivit celei dintai preziceri, unele se impreunau numai fiecare la incheietura sa, pe altele erau deja vine, si crescuse carne, si pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era in ele (Iez. 37, 7, 6). Si iata pricina. Ca nu era inca Duhul Sfant, pentru ca Iisus nu era inca proslavit (In 7, 39). Duhul lui Dumnezeu Se departase de la om pentru calcarea poruncii, si suflarea vietii dumnezeiesti amortise in el dupa primirea suflarii facatoare de stricaciune a ispititorului. Iar cand Domnul ne-a impacat cu Dumnezeu prin moartea Sa si S-a proslavit prin inviere, inaltare si prin sederea de-a dreapta Tatalui, atunci s-a deschis iarasi intrare la oameni pentru Duhul lui Dumnezeu. Suindu-Se la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor (Efes. 4, 8). Dumnezeu a insuflat in omul intai-zidit suflarea vietii dumnezeiesti; pacatul l-a omorat. Acum, Dumnezeu ii da omului Duh nou (lez. 36, 26), insufla in el suflare noua de viata, ca sa invie sufletul omorat de pacat. Si s-a implinit cea de-a doua prezicere a lui Iezechiil: „Proroceste despre Duhul, proroceste, fiul omului”… Si am prorocit, si a intrat intr-insii Duhul, si au inviat, si au statu pe picioarele lor multime multa foarte (Iez. 37, 9-10). Apostolii au fost cele dintai vase primitoare de viata de la El, si incepand de la cetele apostolesti, El S-a revarsat apoi peste toata faptura (v. stihira la stihoavna: Acum Duhul Mangaietor…) si, dand viata tuturor celor ce il primesc, prin toata pipairea darii, dupa lucrare intru masura fiecarui madular, a alcatuit si a intocmit marele trup al Bisericii, crescand intru toate intru El, si pe deasupra crescand cu cresterea lui Dumnezeu (v. Efes. 4, 15-16; Col. 2, 19).
Asadar, evlaviosi ascultatori, Duhul Sfant este pentru toti Viata si Facator de viata; prin El se cuvine sa se nasca de Sus oricine vine in lume; cu aceasta ne zidim intru om nou prin taiere imprejur nefacuta de mana (Col. 2, 11). Lucrarea tainica tot a Lui face viata noastra ascunsa cu Hristos in Dumnezeu (Col. 3, 3). Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si cu curatie se inalta, lumineaza-se intru unimea Treimii cu sfintenie de taina (Antifon al glasului 4).
Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza. Invierea sufletului este cea dintai lucrare in noi a harului Duhului Atotsfant. Atata timp cat pacatul imparateste in noi, sufletul nostru este mort pentru Dumnezeu si pentru viata cea dupa Dumnezeu. Frigul iernii face sa amorteasca viata din plante: si duhul omului amorteste atunci cand el e dedat pacatului si rob patimilor: nu vede cu ochii mintii, nu aude cu urechea bunei alegeri a voii si nu pricepe cu inima nici pe Dumnezeu, nici randuiala dumnezeiasca a lucrurilor si locul pe care il are el insusi in aceasta. Este slab vazator si orb (II Petr. 1, 9) si umbla in desertaciunea mintii, in nesimtire nepasatoare fata de mantuire petrecand, cu inima impietrita si nesimtitoare fata de tot ce este duhovnicesc (v. Efes. 4, 17-19). Vor invia, oare, asa niste oase? Nu vor invia, daca nu se va proroci despre Duhul, daca Duhul lui Dumnezeu, Care strabate toate duhurile intelegatoare (Int. Sol. 7, 22) si sufla unde voieste (In 3, 8) nu va patrunde pe cai nestiute noua la duhul cel amortit al omului si nu il va invia. In samanta semanata se afla mladita de viata, si in plantele ce amortesc pe timpul iernii se afla viata – dar daca Domnul nu va trimite duhul datator de viata al primaverii, ele nu se vor zidi si nu se va innoi fata pamantului (v. Ps. 103, 30). Nici duhul omului nu va invia daca nu se va atinge de el focul Duhului Dumnezeiesc, daca nu il va incalzi cu dumnezeiasca Sa caldura si nu va destrama stihiile care il impresoara, il impileaza si invifo-reaza, ale pacatului si patimilor. Nu putem spune cum se savarseste aceasta lucrare mantuitoare in noi a Duhului Dumnezeiesc, dar stim cand – si anume in pocainta, prin cea dintai intoarcere hotarata a mintii si a inimii noastre spre Dumnezeu, cand Duhul lui Dumnezeu inalta duhul omului la simtirea deplinei atarnari de Dumnezeu si a raspunderii fata de El, zguduie prin frica judecatii si a osandirii de care omul nu va putea scapa fara pocainta si, scotand din bezna deznadajduirii de sine, face sa se salasluiasca, prin nadejdea cea buna a mantuirii in Domnul Rascumparatorul, hotararea neclintita de a sluji doar lui Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul, intorcand spatele pe deplin randuielii de viata de mai inainte. Doar din acea clipa incepe in el cugetarea la Dumnezeu si la viata cealalta, grija de a placea lui Dumnezeu si de mantuire. Dar numai prin aceasta se si da marturie ca duhul a inviat si s-a trezit din adormire. Iata de ce Inainte-Mergatorul Ioan propovaduieste pocainta, iata de ce Mantuitorul Si-a inceput slujirea binevestind pocainta si iata de ce la primirea Sfantului Duh cel dintai cuvant in gurile Apostolilor a fost pocaiti-va (Fapte 2, 38). Pocainta deschide usa pentru urmatoarele lucrari ale Duhului Dumnezeiesc, pe cand nepocainta o inchide. Pamantul uscat nu aduce roada, si nici in inima neinrourata cu lacrimi de pocainta nu cresc roadele duhovnicesti. Metalul care nu este inmuiat prin lucrarea focului nu poate fi prelucrat: la fel si sufletul nezdrobit prin focul pocaintei. Supune-te Duhului, inmoaie-te prin zdrobirea inimii, si Duhul lui Dumnezeu va face din tine vas de cinste, curat si luminat, bineplacut Stapanului.
Prin Sfantul Duh tot sufletul inviat prin pocainta se si inalta cu curatie. Invierea sufletului, despre care marturiseste ravna pentru a placea lui Dumnezeu si pentru mantuire, insotita de pregatirea sufleteasca pentru orice fel de jertfa, este doar inceputul vietii duhovnicesti. Acesta este grauntele de mustar, ce are a creste pana devine pom, sau framantatura pusa in trei masuri de faina, ce are a dospi in toata cuprinderea si in toate partile lor. Dumnezeu 1-a facut pe om drept, plin de smerenie, blandete, dragoste, temere de El, credinta, inima buna, infranare si de toate bunele simtaminte si asezari sufletesti. Iar cand a venit pacatul si a pus stapanire pe inima, a facut sa se salasluiasca in ea in loc de smerenie – trufie, in loc de blandete – manie, in loc de dragoste – rautate, in loc de neagonisire – lacomie de avutii, in loc de temere de Dumnezeu -nefrica de El, in loc de credinta – uitare de Dumnezeu, in loc de orice alta virtute – patima potrivnica ei, asa incat acest om patimas, trupesc si pacatos l-a inabusit si 1-a stors de vlaga pe cel launtric, duhovnicesc, drept si, tinandu-1 in lanturile necurate ale robiei pacatului spre pierzare vesnica, nu il lasa sa lucreze si sa se arate. Prin pocainta si intoarcere catre Dumnezeu, harul Duhului Atotsfant strica lanturile acestea, aduna partile dezbinate, invie omul launtric, duhovnicesc, si il pune pe picioarele sale. Duhul a dat viata, dar nici pacatul cu patimile si poftele n-a murit, ci inca mai ramane lucrator in madularele noastre si se impotriveste legii mintii. Incepe lupta. Trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului (Gal. 5,17). Mai inainte patimile lucrau in toate madularele sufletului si trupului, aducand rod mortii; acum trebuie sa le smulgem din gheara patimilor si sa le facem unelte de buna treaba a toata Dreptatea dumnezeiasca, spre innoirea vietii (v. Rom. 7, 5-6); trebuie sa dezradacinam patimile si sa sadim in inima asezarile cele bune care le sunt potrivnice: sa dezradacinam trufia si sa sadim smerenia, sa dezradacinam zgarcenia si sa sadim milostenia, sa dezradacinam facerea pe placul trupului si sa sadim infranarea, si asa mai departe – si astfel sa ne curatim de toata intinaciunea trupului si a duhului. Dar cine e in stare sa faca asta? Gandindu-se la legea cea straina care se afla in madularele noastre, razboindu-se impotriva legii mintii si robind prin legea pacatului, Apostolul Pavel striga: Nenorocit om sunt eu… cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia? insa apoi, aratand spre ajutorul dumnezeiesc, care de fiecare data se daruieste spre biruinta, a adaugat: Multumesc lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, Domnul nostru (Rom. 7, 24-25). Numai prin Duhul sunt omorate in noi faptele trupului si se inapoiaza roadele duhovnicesti (Rom. 8, 13).
El invata mainile spre ostire si degetele spre razboi (v. Ps. 143, 1) impotriva pacatului si a patimilor, si tot roada a Lui sunt dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, milostivirea, credinta, blandetea, infranarea (v. Gal. 5, 22-23).
Tot ce putem si trebuie sa facem este impotrivirea dupa putere, dar cu osardie, fata de rau si silirea de sine la bine, insotite de rugaciunea ca Dumnezeu sa ajute neputincioaselor noastre puteri: vino si Te salasluieste intru noi, si ne cura-teste pe noi de toata intinaciunea, inima curata zideste si duh drept innoieste. Si asta taind in tot chipul patimile, avand toata hotararea cea buna. Nu suntem slobozi de ostenelile si de nevointele pentru curatirea inimii de gandurile si miscarile cele rele, nu suntem slobozi de grija pentru impodobirea ei cu toata frumusetea duhovniceasca, dar cu propriile puteri nu vom spori in nici o privinta daca nu va veni la timp ajutorul de Sus. Ne luptam, insa patima trece si este inlocuita de un simtamant bun numai atunci cand va veni cu adumbrirea sa harul Duhului. Suntem in robie: ca sa primim libertatea, trebuie sa vina Slobozitorul Atotputernic si sa il lege pe cel care ne-a robit. Si El este aproape de toti cei ce il cheama: Striga-va catre Mine si il voi auzi, scoate-l-voi si-l voi proslavi (Ps. 90, 15). Inima infranta prin pocainta si smerita prin nevointe si osteneli Dumnezeu nu o va urgisi. Gradinarul grijuliu pazeste, adapa si curata pomul de la care este de asteptat roada buna: si Duhul lui Dumnezeu hraneste si curata sufletul care se osteneste si in ostenelile sale se incredinteaza purtarii Lui de grija. Incetul cu incetul, prin lucrarea Lui, slabesc si pier patimile, si in locul lor se salasluiesc si se intaresc asezarile sufletesti cele bune, omul vechi se strica si se zideste cel nou, si trasaturile chipului dumnezeiesc se descopera tot mai limpede, pana cand, in cele din urma, sufletul se va arata curat si nevinovat, ca un fiu al lui Dumnezeu neintinat in mijlocul unui neam rau si stricat, si va straluci ca un luminator in lume, raspandind pretutindeni lumina spre proslavirea Tatalui Ceresc (Filip. 2, 15).
Si tocmai atunci sufletul inviat si curatit de catre Sfantul Duh se lumineaza intru unimea Treimii cu sfintenie de taina. Se lumineaza nu numai asa cum lumineaza soarele in apa curata sau intr-o oglinda curata, adica nu numai prin aratarea insusirilor asemanarii cu Dumnezeu, ci prin unirea vie si indeaproape cu Dumnezeu, potrivit nemincinoasei fagaduinte: Ma voi salaslui intru ei si voi umbla. (II Cor. 6, 16) si potrivit rugaciunii rascumparatoare a Domnului: precum Tu, Tata, intru Mine si Eu in Tine, asa si acestia intru Noi sa fie una (In 17, 21). Noi nu putem pricepe in ce fel se savarseste aceasta minunata lucrare a bu-navoirii dumnezeiesti fata de noi, insa cuvantul lui Dumnezeu este vrednic de crezare. Mari si pretioase fagaduinte ni s-au daruit – a fi partasi dumnezeiestii firi, scapand de stricaciunea poftei celei din lume (II Petr. 1, 4). Si aceasta nu este de la noi, ci este darul lui Dumnezeu, Cel bogat in milostivire, care se da pe masura deplinatatii cu care cei ce-L cauta si se curatesc pe sine urmand curatiei Lui I se incredinteaza ca niste fii. Prin lucrarile curatitoare ale Duhului Dumnezeiesc, sufletul se zideste intru locas al lui Dumnezeu (v. Efes. 2, 22), intru biserica a lui Dumnezeu Celui viu (v. II Cor. 6, 16), intru biserica a Duhului Celui sfant (v. I Cor. 6, 19), ce nu va ramane pustie. Dumnezeu vine si isi face in el salas, dupa spusa Domnului: de Ma iubeste cineva, cuvantul Meu va pazi – si Tatal il va iubi, si vom veni la el, si locas la el vom face (In 14, 23). Astfel, fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8). Dumnezeu Se odihneste in ei si ii odihneste de toate lucrarile si ostenelile (v. Evr. 4, 10), instapanind in ei pacea ce covarseste orice intelegere, in linistea netulburata a careia de pe altarul inimii se vor inalta necontenite jertfe duhovnicesti, bineplacute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos (v. I Petr. 2, 5). Atunci cel ce se lipeste de Domnul devine un duh cu Domnul (v. I Cor. 6, 17) si viata lui este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu (v. Col. 3, 3); atunci, privind cu fata descoperita slava lui Dumnezeu, in acelasi chip ne vom preface din slava in slava, ca de la Duhul Domnului (v. II Cor. 3, 18), si atunci Dumnezeu este deja Cel ce lucreaza in el si a voi, si a savarsi, dupa a Sa buna voire (v. Filip. 2, 13), ce se descopera, pe langa luminarile si mangaierile duhovnicesti launtrice, si prin feluritele aratari ale Duhului spre folos, sau prin cuvantul intelepciunii si al priceperii, sau prin darurile tamaduirilor, sau prin facerea de minuni, sau prin prorocie, sau prin deosebirea duhurilor (v. I Cor. 12, 7-11). Inalta si nepatrunsa este aceasta menire a celor ce tin nadejdea cea pusa inainte (v. Evr. 6, 18)! Mare si negrait este acest dar dat celor ce au ajuns la masura varstei deplinatatii lui Hristos (v. Efes. 4, 13)! insa, marturisind ca cele pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce il iubesc, ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9), sa nu lepede harul lui Dumnezeu (v. Gal. 2, 21). Iar Celui ce poate sa faca, prin puterea cea lucratoare in noi, cu mult mai presus decat toate cate cerem sau pricepem noi, Lui fie slava in Biserica intru Hristos Iisus, in toate neamurile (generatiile) veacului veacurilor (Efes. 3, 20-21).
Iata calea pe care Duhul lui Dumnezeu ii duce pe cei care il primesc la desavarsirea care le-a fost menita, si totodata descrierea celor care nu umbla dupa trup, ci dupa Duh (v. Rom. 8, 4)!
Inceputul a toate e pocainta, prin care duhul nostru se intoarce spre Dumnezeu si se inflacareaza cu ravna pentru a placea lui Dumnezeu si pentru mantuire; mijlocul sunt ostenelile si nevointele pentru curatirea inimii de patimi prin sadirea in ea a virtutilor; sfarsitul este impartasirea cu Dumnezeu cea cu sfintita taina. Cei ce au pus inceputul bun alearga in asa fel incat sa ajunga (v. I Cor. 9, 24) si, nesocotind ca au ajuns undeva, tinzand spre cele dinainte si uitand de cele lasate in urma, alearga cu osardie catre rasplata chemarii celei de Sus, a lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus (v. Filip. 3, 13-14). Cei care nu alearga cu osardie inca n-au inceput, inca n-au pasit in arena. Cei care au ajuns intra in tihna si se odihnesc de lucrurile lor ca Dumnezeu de ale Sale (v. Evr. 4, 10). Si acestia au marturie in ei insisi (v. I In 5, 10), iar pentru toti ceilalti marturia vrednica de crezare a faptului ca au primit fagaduinta Duhului prin credinta si sunt manati de El este silinta plina de grija, osardia cea cu caldura si ravna pentru a placea lui Dumnezeu si pentru mantuire. Unde este nepasare, lenevie, nepurtare de grija, acolo nu este Duhul. Pentru a incepe sa lucreze, cel ce doarme trebuie sa se trezeasca. Duhul lui Dumnezeu, desi sufla unde voieste, sufla totusi pretutindeni si tuturor le face auzit glasul Sau prin constiinta: Desteapta-te, cel ce dormi, si te scoala din morti, si te va lumina Hristos (Efes. 5,14)! Daca unii nu s-au trezit, asta nu e din pricina lipsei chemarilor indemnatoare, ci din pricina impietririi lor. Asadar, astazi de vom auzi glasul Lui, sa nu ne invartosam inimile noastre! inca a fost lasata sarbatoare de odihna poporului. Sa ne temem, dar, ca nu cumva, lasata fiind fagaduinta ca vom intra in odihna Lui, sa para ca a ramas in urma cineva dintre noi (v. Evr. 4, 7, 9, 1), amintindu-ne ca ce seamana omul, aceea va si secera, ca cel ce seamana in trupul sau, din trup va secera stricaciune, iar cel ce seamana in duh, din duh va secera viata vesnica (v. Gal. 6, 7-8). Amin!

Sf. Ap. Vartolomeu; Sf. Ap. Varnava; pomenirea Sf. Icoane a Născătoarei de Dumnezeu „Axion Estin” (Cuvine-se cu adevărat) și a minunii ce s-a lucrat înaintea ei (Proloagele de la Ohrida)

  • Pomenirea Sfântului Apostol Vartolomeu

Sf. Ap. VartolomeuVartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli aari. Se pare că Vartolomeu şi Natanael sînt una şi aceeaşi persoană. Împreună cu Apostolul Filip şi cu sora lui Filip, fecioara Mariamna, şi o vreme împreună şi cu Sfîntul loan Teologul, Vartolomeu a predicat Evanghelia mai întîi prin Asia, apoi în India şi la urmă în Armenia, unde a luat şi moartea mucenicească. La Hierapolis, aceşti sfinţi apostoli au omorît cu rugăciunea un şarpe uriaş pe care paginii îl ţineau într-o capişte şi se închinau la el. În acelaşi oraş, ei tot cu rugăciunea i-au redat vederea lui Stahius, care fusese orb timp de patruzeci de ani. Aceasta a fost cetatea în care Filip şi Vartolomeu au fost răstigniţi de o gloată care se pornise cu ură dementă asupra lor. Pe Vartolomeu 1-au răstignit cu capul în jos. În exact acele zile în care sfinţii piereau pe cruce, a avut loc în cetate un cutremur de pămînt în care au pierit juzii cei mîrşavi şi mulţime dintre gloatele care îi răstigniseră pe sfinţi. Crezînd că aceasta este pedeapsa lui Dumnezeu, mulţi au alergat să îi dea pe sfinţi jos de pe cruce, dar Filip deja murise. Vartolomeu însă era încă viu, şi după aceea el a plecat în India, unde a predicat şi a tradus Evanghelia după Matei în limba poporului de acolo. Apoi Vartolomeu a trecut în Armenia, unde a vindecat-o pe fiica regelui de nebunie. Dar fratele cel invidios al Regelui Astyages 1-a apucat pe apostolul lui Dumnezeu, 1-a răstignit pe cruce, 1-a jupuit, iar la urmă 1-a omorît prin tăierea capului în Albanopolisul Armeniei. Creştinii au luat trupul sfintului şi 1-au îngropat cu cinste într-un sicriu de plumb. Pentru că la sfintele lui moaşte se lucrau mulţime de minuni, păgînii au luat sicriul şi 1-au aruncat în mare. Dar apa mării l-a purtat pînă în Insula Lipara, unde Episcopul Agathon, după o descoperire făcută lui în vis, a mers şi 1-a întîmpinat la marginea mării, apoi 1-a luat şi 1-a înmormîntat cu cinste în biserică. Sfîntul Bartolomeu, îmbrăcat în strai alb, s-a înfăţişat în biserică înaintea cuviosului loan Scriitorul de Cîntări şi 1-a binecuvîntat cu Sfînta Evanghelie ca să poată alcătui cîntări duhovniceşti şi i-a zis: „Izvorască din gura ta rîurile cereşti ale înţelepciunii!” El s-a înfăţişat de asemenea înaintea împăratului Anastasius (491-518) şi i-a zis că va apăra nou întemeiata cetate Dara. După vreme, sfintele moaşte ale acestui mare apostol s-au strămutat la Benevento, iar de acolo, la Roma. Mari şi cutremurătoare minuni s-au lucrat la sfintele moaşte ale acestui Sfînt Apostol.

  • Pomenirea Sfântului Apostol Varnava

sf-varnava

Sfîntul Varnava a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El s-a născut în Insula Cipru din părinţi bogaţi ce pogorau din tribul lui Levi, şi a studiat împreună cu Saul sub marele şi învăţatul dascăl Gamaliei. La început el s-a numit losif, dar apostolii 1-au numit pe el Varnava, adică „fiul mîngîierii”, pentru că el avea marele har de a mîngîia sufletele întristate ale oamenilor. După convertirea lui Saul, Varnava a fost cel care 1-a prezentat pe fostul prigonitor apostolilor; Varnava a predicat mai tîrziu Evanghelia împreună cu Pavel şi cu Marcu în Antiohia şi în alte locuri. Există multe indicaţii cum că el ar fi fost cel dintîi care a vestit cuvîntul lui Dumnezeu la Roma şi la Milano. El a luat mucenicia în Insula Cipru, din mîinile neamului lui evreiesc, şi a fost îngropat de către Marcu în afara porţii celei de apus a cetăţii Salamis. Pe pieptul lui, înainte de a fi pogorît în groapă, s-a aşezat Sfînta Evanghelie după Matei pe care o copiase cu mîna lui. Mormîntul lui a rămas necunoscut timp de mai multe sute de ani, dar cum nenumărate vindecări minunate se petreceau deasupra acelui loc, el s-a numit „locul vindecărilor”. Sub împăratul Zeno şi în timpul Sinodului de la Calcedon (din anul 451 după Hristos), Apostolul Varnava s-a înfăţişat în vis înaintea Arhiepiscopului Anthemius al Ciprului de trei ori consecutiv, şi i-a descoperit locul unde se află tăinuite moaştele sale. Apariţiile apostolului au coincis cu cu timpul în care Petru, Patriarhul Antiohiei cel însetat de putere, căuta să aducă Biserica Ciprului sub jurisdicţia Scaunului de la Antiohia. După apariţiile şi descoperirea minunată a mormîntului Apostolului Varnava, s-a adeverit că Biserca Ciprului este Biserică Apostolică şi deci independentă. Astfel autocefalia Bisericii Ciprului nu a mai fost contestată niciodată de nimeni.

  • Pomenirea Sfintei Icoane a Născătoarei de Dumnezeu „Axion Estin” (Cuvine-se cu adevărat) şi a minunii care s-a lucrat înaintea ei

axion-estinîn timpul arhipăstoririi Patriarhului Nicolae Hrisoverghes (983-996) Minunea a fost aceasta: într-o noapte un monah citea Canonul Năcătoarei de Dumnezeu şi cînta „Ceea ce eşti mai cinstită decît Heruvimii” în chilia lui de la Mînăstirea Pantocrator, numită acum „Axion Estin”, după numele icoanei. Monahul îşi zicea singur rugăciunile, deoarece Bătrînul lui era plecat la Karyes. Deodată în biserică a apărut un bărbat care a început să cînte „Cuvine-se cu Adevărat.” Pînă atunci acea cîntare era necunoscută în Biserică. Auzind cîntarea, monahul a rămas cuprins de bucurie, atît la auzul cuvintelor, cît şi la cîntarea îngerească. „Aşa se cîntă printre noi slava Maicii Domnului”, a zis străinul către monah. Monahul a voit să-şi copie cuvintele, şi de aceea a adus o tăbliţă de piatră. Dar străinul a scris el însuşi pe ea cu degetul, ca şi cînd tăbliţa ar fi fost de ceară. După aceea el fără veste s-a făcut nevăzut. Bărbatul cel străin era Sfîntul Arhanghel Gavriil. Tăbliţa a fost dusă la Constantinopol, iar cîntarea aceasta a Maicii Domnului a rămas pretutindeni în Ortodoxie pînă în ziua de azi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *