Selectați pagina

Pomenirea Sf. Apostol Timotei, episcopul Efesului, Turcia, unul din cei 70 Apostoli

Pomenirea Sf. Apostol Timotei, episcopul Efesului, Turcia, unul din cei 70 Apostoli

Acesta s-a născut în cetatea Listra din ținutul Licaoniei din tată necredincios, vestit pentru credința sa păgânească. Mama și bunica lui erau evreice de neam, însă amândouă sfinte și drepte, precum însuși sfântul apostol Pavel mărturisește despre dânsele:

„Doresc să te văd, aducându-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie, luând pomenire de credinţa cea nefăţarnică, care este întru tine şi care s-a sălăşluit mai înainte în bunica ta Loida şi în maica ta Eunike; deci, încredinţat sunt că şi întru tine va fi aşa” (II Timotei, 1, 4-5).

Pe când sfântul apostol Pavel veni în Licaonia cu ucenicul său, sfântul apostol Barnaba, ucenicul şi apostolul lui Hristos, unde tămădui un şchiop din pântecele maicii sale, numai cu cuvântul, lucru pe care văzându-l popoarele, se minunară foarte.

Fiind văduvă după bărbatul său, mama sfântuli Timotei îl primi pe sfântul apostol Pavel în casa ei dăruindu-i-l pe fiul său pentru a sluji adevăratului Dumnezeu.

Văzându-l blând şi cu minte bună, apoi, văzând mai înainte de a fi darul lui Dumnezeu, sfântul apostol Pavel îl iubi mai mult decât părinţii cei trupeşti, însă, de vreme ce atunci era copil şi neputând să călătorească cu dânsul, îl lăsă acasă, punându-l lângă dascăli iscusiţi, ca să înveţe de la dânşii dumnezeiasca Scriptură.

După câţiva ani, venind iară în Listrași aflându-l pe sfântul Timotei înaintat în vârstă și fapte bune, îl luă cu sine la apostolie şi-l făcu împreună călător, nedezlipit la toate ostenelile şi călătoriile sale şi împreună slujitor întru Domnul, precum mărturiseşte despre dânsul iarăşi apostolul Pavel, zicând: „Iar tu ai urmat învăţăturii mele, vieţii, aşezământului, credinţei, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinţei, izgonirilor şi pătimirilor” (II Timotei, 3, 10-11).

Pentru multele mărturii ale sfântului apostol Pavel despre dânsul, sfântul Timotei nu se înălţa, ci vieţuind în smerita cugetare şi pază, prin post şi prin ostenelile cele de-a pururea, atât de mult se trudea, încât chiar învăţătorul lui, văzându-i nevoinţele şi postul, îi era milă de el foarte mult, pentru că, văzându-l trudit, îl îndemna să nu bea apă, ci să primească puţin vin pentru stomacul său şi pentru multele neputinţe, de care, deşi neîncetat trupul îi era cuprins, dar sufletul lui cel bun îi era sănătos şi petrecea liber de toată vătămarea.

Astfel merse sfântul Timotei alături de învățătorul său în Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, încât este drept a zice despre dânşii: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. Era sfântul Timotei ascuţit la minte, grabnic la răspunsuri, retor ales în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dascăl preadulce în împlinirea Sfintelor Scripturi, păstor prea vrednic în ocârmuirea bisericească şi în apărare, dar mai ales a câştigat îndestulat dar, căci din îndoit izvor a scos învăţătura. Astfel, nu numai pe Pavel îl avea învăţător, ci şi de la iubitul ucenic a lui Hristos Ioan învăţa, căci fiind trimis de Domiţian, împăratul Romei (81-96), în exil în insula Patmos, Timotei fu în locul acestui sfânt Ioan, episcop al cetăţii Efesului, unde nu după multă vreme a și pătimit pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Era odată un praznic vestit în Efes, ce se numea Catagoghion, în care închinătorii de idoli, bărbaţi şi femei, luând asemănări de feţe neobişnuite, purtând în mâini ciomege şi idoli, înconjurau uliţele cetăţii fără de ruşine şi cu glasuri fără de rânduiala, strigând, pe cei ce-i întâlneau că tâlharii se repezeau asupra lor şi ucideau pe mulţi şi făceau alte fărădelegi cu care socoteau că aduc slujbă zeilor.

Văzând acestea sfântul Timotei şi aprinzându-se cu focul râvnei celei dumnezeieşt, intră cu îndrăzneală într-acea privelişte de Dumnezeu hulitoare, propovăduind pe Unul adevăratul Dumnezeu, arătând înşelăciunea şi rătăcirea zeilor lor.

Iară ei, orbiți de închinarea la idoli, nu cunoscură, nici nu înţeleseră cele grăite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui cu ciomegele ce aveau în mâini, îl bătură cumplit pe sfânt, târându-l pe pământ şi călcându-l, îl chinuiră până la moarte.

Venind mai apoi creștinii şi văzându-l încă puţin suflând, îl duseră afară din cetate şi după ce muri, îi îngropară cu cinste trupul lui în locul ce se numea Pion, adică „gras”.

Iar după multă vreme, cinstitele sale moaşte, după porunca împăratului Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin, fură duse din Efes la Constantinopol, de sfântul Artemie mucenicul şi fură puse în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de ale sfinților apostoli Luca şi Andrei. Dumnezeu binevoind astfel, ca celor ce în viaţa aceasta toate de obşte le-au fost, obiceiurile, învăţătura şi propovăduirea Evangheliei, de obşte la fel şi mormântul după moarte să le fie, de vreme ce şi odihna lor în ceruri este una, întru împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos dinaintea Căruia mijlocesc fără oprire pentru întreaga lume.

+ * + * +

Preacinstite Timotei, simţind mireasma duhovnicescului mir al lui Hristos, Care pentru noi S-a deşertat în Trup, te-ai făcut părtaş al bunei miresme a Lui; şi ai împărtăşit pe cei ce vin la tine cu credinţă, cunoscătorule al Tainelor, sfinte, din dăruirea Lui cea înţelegătoare.

Vărsatu-s-a harul cu îndestulare în buzele tale, preafericite şi a izvorât râurile dogmelor, care adapă Biserica lui Hristos şi aduc roadă înmulţită, propovăduitorule a lui Hristos, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Apostole Timotei. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *