Selectați pagina

Pomenirea Cuviosului Cneaz Iaroslav cel Înțelept, unul dintre cei mai buni cârmuitori pe care poporul rus i-a avut vreodată

Pomenirea Cuviosului Cneaz Iaroslav cel Înțelept, unul dintre cei mai buni cârmuitori pe care poporul rus i-a avut vreodată

Iaroslav I cel Înțelept (c. 978, Kiev -20 Februarie 1054, Kiev) (În limbile slavice estice: Ярослав Мудрый ; nume creștin: Gheorghe; În nordica veche: Jarizleifr) a domnit de trei ori ca Mare Cneaz al Novgorodului și Kievului, unind temporar cele două principate. În timpul îndelungatei sale stăpâniri Rusia Kieveană a atins apogeul înfloririi culturale și al puterii militare.

Drumul spre tron

Nu se cunosc prea multe despre primii ani de viață ai lui Iaroslav. Era doar unul din numeroșii fii ai lui Vladimir cel Mare. Una dintre ipoteze este că ar fi fost al doilea copil al cneazului cu Rogneda de Polotsk. Vârsta lui însă, conform Cronicii Primare coroborată și cu examenul scheletului din 1930 îl arată a fi printre ultimii copii ai lui Vladimir. O altă posibilitate este o legătură extra-conjugală a lui Vladimir, după divorțul de Rogneda și căsătoria cu Anna Porfirogeneta. Iaroslav apare în saga-urile nordice sub numele de Jarisleif cel Șchiop, handicapul său, probabil datorat unei răni de săgeată, a fost confirmat de examinarea rămășițelor.

În tinerețe, Iaroslav a fost trimis de tatăl său să guverneze ținuturile din nord, la Rostov dar a fost transferat în 1010 la Novgorod, după cum se cuvenea unui urmaș potențial la tron. În timpul aceste guvernări a fondat orașul Iaroslavl (literalmente Al lui Iaroslav) pe Volgvechea. Relațiile cu tatăl său au devenit însă încordate lucrurile degenerând mai ales când Vladimir l-a numit urmaș pe un fiu mai tânăr – Boris. In 1014 Iaroslav refuzat să mai plătească tribut Kievului și numai moartea lui Vladimir a amânat războiul.

A urmat un conflict sângeros pentru succesiunea la tronul Kievului. Iaroslav a ridicat armele împotriva lui Sviatopolk ce reușise să ia domnia după moartea lui Vladimir și beneficia de sprijinul militar al socrului său Ducele Poloniei Boleslav I. Alți frați – (Svyatoslav, Boris și Gleb) – au fost asasinați în această perioadă. Cronica Primară îl acuză pe cneazul Sviatopolk de plănuirea asasinatelor în timp ce Saga despre Eymund este de regulă interpretată ca o povestire a uciderii lui Boris de către varegii aflați în serviciul lui Iaroslav.

Iaroslav a repurtat o victorie asupra lui Sviatopolk în prima lor bătălie din 1016 și Sviatopolk a fost nevoit sa fugă în Polonia. Cu trupe noi furnizate de socrul său Boleslav, Sviatopolk a recucerit Kievul și l-a înpins pe Iaroslav înapoi în Novgorod. În 1019, victoria decisivă și râvnitul tron al Kievului i-au revenit lui Iaroslav. Una dintre primele sale acțiuni ca Mare Cneaz a fost răsplatirea locuitorilor Novgorodului care îl slujiseră cu atâta credință. Le-a acordat acestora numeroase libertăți și privilegii care au constituit baza Republicii Novgorodului. Iaroslav a fost dintre principii Kievului unul dintre cei mai iubiți la Novgorod, și o piață unde se întâlnea sfatul cetății (numit vece) a fost numită în memoria lui. Tot atunci se pare că a dat și primul cod de legi al slavilor răsăriteni intitulat dreptatea lui Iaroslav sau Russkaya Pravda.

Domnia

Dincolo de legitimitatea pretențiilor lui Iaroslav la tronul Kievului și de posibila sa implicare în uciderea propriilor săi frați, dincolo chiar de incontestabilul tratament pe care i l-a rezervat unui alt frate, Sudislav, aruncat pe viață în închisoare, Nestor dar și istoricii ruși de mai târziu il văd pe acesta ca un model de virtute și îl supranumesc cel Înțelept.

Domnia lui Iaroslav a primit o lovitură în 1024 când Mstislav, și el fiu al cneazului Vladimir, care stăpânea o regiune întinsă de-a lungul Caucazului de nord și al Mării Negre l-a atacat și a ieșit victorios. Iaroslav a fost nevoit sa accepte un partaj al Rusiei Kieveane, Mstislav luând în stăpânire ținuturile de pe malul stâng al Niprului ce aveau capitala la Cernigiv. Mstislav a domnit în Cernicov până la moartea sa în 1036.

În ceea ce privește politica externă, Iaroslav s-a bazat foarte mult pe alianțele sale scandinave încercând totodata să slăbească influența bizantină în Kiev. În 1030 a recucerit de la polonezi Ruthenia cea roșie, dar ulterior a încheiat o alianță regele Cazimir I al Poloniei, cu care de altfel și-a și căsătorit sora, Maria. În același an a construit o cetatea Yuriev, se pare după distrugerea în urma unui raid a unei fortărețe estoniene contruită anterior pe același loc. Regiunea înconjurătoare, Ugaunia i-a devenit tributară.
Iaroslav cu Russkaya Pravda în mână.

În 1043 Iaroslav a pus în aplicare un atac naval asupra orașului Constantinopole sub conducerea fiului său Vladimir și al generalului Vișata. Deși învins, Iaroslav a reușit să negocieze un tratat foarte favorabil la sfârșitul conflictului precum și să-i asigure o prestigioasă partidă fiul său Vsevolod cu fiica împăratului. Se pare că a reușit să obțină condiții de pace atât de favorabile în urma cuceririi unei poziții bizantine strategice din Crimeea, cetatea Chersones.

Pentru a-și apăra statul de Pecenegi și alte triburi nomade care îi amenințau hotarele sudice, Iaroslav a construit o serie de fortificații, la Yuriev, Boguslav, Kanev, Korsun, și Pereiaslav. În 1036 a repurtat o victorie decisivă împotriva pecenegilor care după aceea nu au mai reprezentat niciodată niciodată un pericol pentru Kiev. În amintirea acestei victorii a ctitorit Catedrala Sfânta Sofia în 1037. Alte monumente celebre ale domniei sale, cum ar fi Porțile de Aur ale Kievului nu s-au păstrat.

Iaroslav a încurajat scrisul și cultura. În 1051, călugărul rus Ilarion a fost proclamat mitropolit al Kievului, punând capăt tradiției bizantine de a așeza numai greci în scaunele episcopale. Discursul lui Ilarion despre Iaroslav și despre tatăl său Vladimir este de multe ori citat ca prima operă a literaturii ruse vechi.

Familia și posteritatea

În 1019, Yaroslav s-a căstorit cu Ingegerd Olofsdotter, fiica regelui Suediei, și i-a dat Ladoga ca dar de nuntă. Există indicii destul de credibile cum ca mai înainte ar fi fost căsătorit cu o femeie numită Ana, a cărei obârșie e disputată.

În Catedrala Sfânta Sofia din Kiev se poate admira și astăzi o frescă reprezentând întreaga familie cnezială: Iaroslav, Irina (cum era numită Ingigerd în Kiev), cele cinci fiice și cinci fii. Trei dintre fiicele lui Iaroslav s-au căsătorit cu prinți exilați care ajunseseră la curtea din Kiev: Elisabeta cu Harald al III al Norvegiei (care i-a câștigat mâna în urma faptelor de arme din Imperiul Bizantin); Anastasia cu viitorul Andrei I al Ungariei, și fiica cea mica Ana de Kiev cu Henric I al Franței. Ana a și fost regentă a Franței pe durata minoratului fiului ei. Altă fiică a lui Iaroslav ar putea fi și Agatha măritată cu Edward Exilatul, moștenitorul tronului Angliei, și care a fost mama regelui Edgar Ætheling și a Sfintei Margareta a Scoției.

Iaroslav a avut un fiu din prima sa căsătorie (Ilia pe numele creștin), și 6 fii din a doua căsătorie. Cunoscând foarte bine pericolul conflictelor fratricide, și-a educat urmașii să trăiască în pace între ei. Cel mai în vârstă dintre ultimii 6, Vladimir al Novgorodului, ctitor al catedralei Sfânta Sofia din Novgorod, a murit înaintea lui Iaroslav. Alți trei fii—Iziaslav, Sviatoslav, și Vsevolod—au domnit unul după altul în Kiev. Copiii cei mai tineri au fost Igor al Voliniei și Viaceslav de Smolensk.

Sfânta Ana din Novgorod şi Cneazul Iaroslav cel Înţelept 

Sfânta Ana era fiica primului rege creştin al Suediei, Olaf Sketkonung. Era cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar numele ei de botez era Irina. Când a venit în Rusia, acesta era numele cu care o numeau ruşii. Ea şi-a luat numele de Ana cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc.

Ana avusese parte de o blagloslovită creştere creştinească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre regina Estrida se spune că „cobora din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti”.

Ana a avut parte de multă libertate pe când era tânără. Ea „lua parte la adunările oamenilor şi la ceremonii, era de faţă la primirile de la palat, locuia în iatacul ei, unde era liberă să primească oaspeţi, avea moşii şi îşi chivernisea singură averile, avea la dispoziţie o pază înarmată şi făcea călătorii prin ţară după voia ei. În tradiţia populară a nordului scandinav, ea este pomenită ca o femeie neiubitoare de sine, cu inimă bună, înţeleaptă, vioaie, îndrăzneaţă şi cu mare înrăurire asupra celor în mijlocul cărora se afla”.

Ca parte din încâlcitele uneltiri pentru a-l îndupleca pe tatăl ei să facă pace cu Norvegia învecinată, Sfânta Ana a aranjat ca sora sa Astrid să se mărite cu regele norvegian Olaf al II-lea Haraldsson. Ea însăşi fusese făgăduită acestui rege al Norvegiei, care avea să devină Sfântul Olaf (29 Iulie), sfântul ocrotitor al Norvegiei, pentru marea sa lucrare de răspândire a creştinismului în acea ţară. Însă tatăl ei a crezut că ar fi mai cu folos să se mărite cu strălucitul cneaz Iaroslav al Novgorodului.

Acest însemnat cneaz al Rusiei trimisese soli la regele Olaf al Suediei, căutând să încheie o alianţă care să fie întărită prin căsătoria cu fiica acestuia. Ca parte a înţelegerii de dinainte de căsătorie, Ana a cerut să i se dea ca dar de nuntă cetatea şi ţinutul Ladoga, cu dreptul de a-l chivernisi ea însăşi şi de a pune un împuternicit care sa o ajute să-l cârmuiască.

Cererile ei au fost primite, astfel că în vara anului 1016 ea şi cu Iaroslav s-au cununat la Novgorod. Curând după aceea, curtea domnească a fost mutată la Kiev, pe care Iaroslav îl moştenise de la tatăl său, Sfântul Cneaz Vladimir (15 iulie).

Sfânta Ana a luat parte nemijlocit la domnia ţării alături de soţul ei, uneori intrând chiar în luptă cu el, alteori ajutându-l să încheie tratate de pace cu duşmanii. Au avut şapte fii şi trei fiice, despre care marele ritor Ilarion (care a ajuns mai apoi mitropolitul Kievului) a spus că erau cu toţii deplin dăruiţi credinţei creştineşti. Unul dintre aceşti fii, Vladimir, a fost proslăvit ca sfânt (4 octombrie). Ana a ajutat şi la creşterea mai multor copii de regi, printre care Edwin şi Edward, fiii regelui Edmund al Angliei, şi Magnus, fiul regelui Olaf al II-lea Haraldsson al Norvegiei. Iar în 1029, Iaroslav şi Ana au dat adăpost chiar regelui Olaf, când a fugit de năvălirea şi răzmeriţa din ţara sa.

Soţul, cunoscut de urmaşi ca Iaroslav cel înţelept, şi-a dobândit numele de la chibzuinţa cu care şi-a ocârmuit poporul şi marele său interes faţă de învăţătură. Potrivit cu Marele Letopiseţ Rusesc, în 1037 el a adunat la Kiev mai mulţi grămătici care au tălmăcit cărţi din greceşte în limba slavonă. El a dat întâiul cod de legi din ţările ruseşti, cunoscut ca Pravda Russkaia (Pravila Rusească). Tot el e a pus să se scrie Marele Letopiseţ Rusesc, care avea să devină „o capodoperă a literaturii slavone medievale” şi care este izvorul principal pentru cunoaşterea istoriei ruseşti timpurii.

În 1037, credincioasa pereche domnitoare a zidit o mânăstire în Kiev, pe care au afierosit-o Sfintei Irina, ocrotitoarea Sfântei Ana. Mânăstirea a fost zidită lângă Catedrala Sfânta Sofia, pe care Iaroslav o zidise după modelul Sfintei Sofii din Constantinopol. Aceste clădiri făceau parte din programul de construire pornit în vremea domniei lor, care „a făcut din Kiev centrul artistic al veacului al unsprezecelea în Rusia”. Apoi, în 1045, ea şi soţul ei au fost de faţă la punerea temeliei Catedralei Sfânta Sofia din Novgorod, care a fost începută de fiul lor Vladimir şi a fost încheiată după moartea ei.

Sfânta Ana a adormit întru Domnul la 10 februarie 1050. Cu puţin înainte de moarte a luat schima monahală, „arătând prin aceasta adânca sa evlavie şi o adevărată smerenie creştinească”. Mormântul ei, aşezat alături de al fiului său, Sfântul Vladimir, în Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod, a fost izvor de tămăduire multă de-a lungul veacului.

Soţul ei, Cneazul Iaroslav cel Înţelept, a murit cu pace patru ani mai târziu, în 1054. Este pomenit cu unul dintre cei mai buni cârmuitori pe care poporul rus i-a avut vreodată.

Sfânta Ana e cinstită de Biserică şi la 4/17 octombrie, împreună cu fiul ei, Sfântul Vladimir Iaroslavici.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: