Poezia detenţiei. Nichifor Crainic: CÂNTEC DUPĂ GRATII

Am fost făcut să n-am
Pe-acest pământ nimic;

Ca pasărea pe ram
Cobor şi mă ridic.

Pe ziduri de cetăţi
M-am îndârjit să lupt,
Pândar de bunătăţi
Din care nu mă-nfrupt.

Şi, frunte de voinici,
M-am războit cu zmei
Să ocrotesc pitici
Batjocorit de ei.

Iar dragostea de neam
M-a-nflăcărat să-i cânt
Moşia unde n-am
Doi paşi pentru mormânt.

Şi pentru-acestea fac
Osânda cea mai grea.
Nici zdreanţa-n care zac
Nu e măcar a mea.

Dacă-am avut fârtaţi
De luptă şi de dor,
Se bucură-ncântaţi
Că mor în locul lor.

Şi dacă-am fost poet
Şi luptător pe rând,
Sunt astăzi un schelet
Ce spânzură de-un gând.

Mă-nvârt, pe cât mai ştiu,
Ca piatra morii-n loc
Şi macin un pustiu
Sub vântul Nenoroc.

La geam, grilajul des
Rânjeşte guri de fier
În semn că pot să ies
Cu sufletul spre cer.

C-am fost făcut să n-am
Pe-acest pământ nimic,
Ca pasărea pe ram
Cobor şi mă ridic.