Selectați pagina

Plicul cu bani, inlocuit cu plasticul. Bancile au scos pe piata cardul fara nume

Plicul cu bani, inlocuit cu plasticul. Bancile au scos pe piata cardul fara nume

gift cardBatalia tehnologica dintre banci le face sa vina cu produse tot mai moderne. De astazi a aparut cardul fara nume, care poate fi dat si cadou la nunta.

Nu va trebuie nici cont si nici contract cu banca. Iar cei care suna la call center vor avea o surpriza: vor vorbi cu robotelul Maria, care ii recunoaste doar dupa voce.

Plicul cu bani este inlocuit cu plasticul. Nu are nume si taxe ca un card obisnuit si te poate ajuta sa scapi, de exemplu, de goana dupa cadouri prin magazine de sarbatori.

Mai mult, cardul fara nume poate fi personalizat pentru diferite ocazii, cum ar fi nunti, botezuri sau aniversari, asa ca obisnuitul dar in plic e revolutionat de tehnologie.

Cardul cadou este disponibil pe loc si poate fi incarcat cu cel mult 1000 de lei, care trebuie cheltuiti intr-un an.

Cu ajutorul unui alt card, cel reincarcabil, oricine poate transfera bani unei rude sau unui prieten de oriunde din tara.

E de ajuns un drum la banca si imediat banii sunt incarcati pe cardul aflat in posesia destinatarului. Cardul poate fi incarcat cu maximum 10.000 de lei pe an, care pot fi retrasi de la orice bancomat din tara.

“Cardul reincarcabil poate fi folosit pentru a ajuta copii, spre exemplu, care studieaza in alt oras sa aiba un produs bancar foarte ieftin pe parcursul studiilor”, a spus directorul de marketing al unei banci.

Ambele carduri sunt protejate de PIN si in caz de pierdere pot fi blocate.

O alta banca o aduce in Romania pe sora lui SIRI, in varianta romaneasca. Clientii nu mai trebuie sa piarda timp la telefon cu furnizarea informatiilor personale, pentru ca robotelul din call center ii va recunoaste dupa voce.

“Deci sistemul te va intreba, Maria o cheama, e asistenta ta. Te va intreba ce vrei si doar raspunzi, intr-un mod foarte natural, iar sistemul va intelege. Daca trebuie sa te autentifici spui doar “vocea mea e parola”. Nu trebuie sa retii nimic, nu trebuie sa apesi niciun buton”, a spus un specialist IT.

Bancile au patruns chiar si pe retelele de socializare. Daca aveti o datorie de returnat unui prieten, o puteti achita direct pe Facebook, prin internet banking.

E de ajuns sa alegeti destinatarul din lista de prieteni, introduceti suma, iar el primeste un mesaj de la banca in momentul cand are banii in cont.

[youtube]http://youtu.be/xiviYXFiYCM[/youtube]

Sursa: ProTV

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *