Selectați pagina

Pericolul cibernetic, cea mai grava ameninţare de la bomba atomică

Pericolul cibernetic, cea mai grava ameninţare de la bomba atomică

razboiul-ciberneticAmeninţările cibernetice reprezintă cel mai grav pericol cu care se confruntă omenirea de la bomba atomică încoace, avertizează Steve Wozniak, cofondator al companiei Apple, într-un interviu acordat unei televiziuni australiene. În faţa acestor pericole, oamenii resimt frică şi intră în panică, reacţionând la fel ca la ameninţarea nucleară din perioada Războiului Rece, susţine el.

“În tinereţea mea, ne era frică de bomba atomică. Ne întorceam de la şcoală şi din fiecare colţ de stradă pornea câte o sirenă care simula o alarmă. Au fost nişte zile de frică incredibilă. Iar acum ne temem de atacuri cibernetice şi de hackeri. Oare care va fi următoarea frică? (…) Pot ei oare să preia controlul asupra sistemului de distribuţie a energiei electrice? Pot să oprească internetul? Cât de departe ar merge? Şi (această frică) devine, an după an, din ce în ce mai puternică. Situaţia nu evoluează spre mai bine, totul devine din ce în ce mai rău”, a opinat el.

Woz – aşa cum este el alintat de prieteni şi familie – a lucrat alături de Steve Jobs în anii 1970 la dezvoltarea primelor computere personale Apple. Deşi a renunţat la poziţia de vicepreşedinte însărcinat cu cercetarea şi dezvoltarea la Apple în 1985, cu mult înainte de revoluţionara lansare a primului iPhone în 2007, Woz a criticat tentativa recentă a FBI de a obliga compania Apple să deblocheze un terminal iPhone folosit de unul dintre autorii sângerosului atac terorist de la San Bernardino din 2015, scrieagerpres.

“Ce ar fi dacă FBI-ul ar putea să bată la uşa oricărei companii, oricând va avea chef şi să-i ceară respectivei companii să-şi modifice anumite produse? Nu cred că ar fi corect. Ce dacă FBI nu poate pătrunde într-un telefon? Ei tot dispun de toate înregistrările convorbirilor de pe acel telefon. În acest caz recent ei dispuneau de toate înregistrările convorbirilor direct de la compania de telefonie, fiecare mesaj SMS trimis sau primit şi lista de apeluri telefonice. Şi cu toate acestea, ei tot doresc să poată pătrunde într-un telefon. Dacă FBI poate trece de sistemul de securitate al unui telefon, atunci şi hackerii vor putea face acelaşi lucru”, a adăugat el.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке