Selectați pagina

Pentru Patriarhia Constantinopolului toate religiile sunt egale

Pentru Patriarhia Constantinopolului toate religiile sunt egale

Fanarul susține că Ortodoxia este doar “una dintre miriadele de căi” către Dumnezeu, și dacă crezi altfel, ești “în posesia prejudecăților”. Redacţia Uniunii Jurnaliştilor Ortodocşi şi-a propus să analizeze această poziție.

arhiepiscopul elpidofor

Pentru Patriarhia Constantinopolului toate religiile sunt egale

Arhiepiscopul Elpidofor, conducătorul celei mai mari structuri a Bisericii Constantinopolului – Arhiepiscopiei Statelor Unite, l-a respins de fapt pe Hristos și întreaga ceată a martirilor. În același timp, Fanarul face apel la toți creștinii ortodocși să-l urmeze, și nu numai apelează, dar cere supunere de la toate Bisericile Autocefale, motivând acest lucru prin “ordinea canonică” a Bisericii. Acum opoziția față de pretențiile papale ale Fanarului devine o mărturisire a lui Hristos și a Ortodoxiei. De ce? Vom analiza acestea în articol.

Vorbind la New York la Summitul internațional pentru libertatea religioasă pe 15 iulie 2021, conducătorul Arhiepiscopiei Patriarhiei Constantinopolului în Statele Unite, arhiepiscopul Elpidofor (Lambriniadis), a declarat că toate religiile sunt “miriadele de cărări care duc la aceiași destinație”. Pentru ca această citată să nu pară scoasă din context, iată textul întregului enunț: “Când ridici o religie deasupra tuturor celorlalte, se pare să decizi că există o singură cale care duce la vârful muntelui. Dar în realitate pur și simplu nu observi miriadele de cărări care duc la aceeași destinație, pentru că ești înconjurat de bulgării imenși ai prejudecăților care vă acoperă privirea”.

Toate religiile sunt egale pentru Patriarhia Constantinopolului?

Aceasta nu este un lapsus linguae sau o exprimare nereușită, ci un punct de vedere statornic și consecvent al Patriarhiei Constantinopolului. La 19 octombrie 2020, în timpul unei rugăciuni ecumenice organizată de comunitatea catolică Sf. Egidiu din Roma, patriarhul Bartolomeu a spus că alte religii sunt “bogăția fiilor lui Dumnezeu”.

Același gând a fost exprimat și de Atenagora (Spiru), unul dintre cei mai aprigi ecumeniști de pe scaunul patriarhal al Constantinopolului. El a spus literalmente următoarele despre erezii: “Dar nu le văd (ereziile) nicăieri! Văd doar adevăruri, parțiale, trunchiate, care uneori nu se află la locul lor și care pretind să capteze și să păstreze taina inepuizabilă…”.

Celebrul misionar și scriitor american Ieromonahul Serafim (Rose) a scris în cartea sa “Ortodoxia și religia viitorului”: “Episcopia greacă a Americii de Sud și de Nord a declarat oficial la cel de-al 19-lea Congres al clerului și laicilor (Atena, iulie 1968): “Suntem convinși că mișcarea ecumenică, deși este creștină de origine, trebuie să devină mișcarea tuturor religiilor în căutarea unității”.

Această teorie, care afirmă că toate religiile își conduc adepții la aceiași destinație, se numește “teoria sincretismului religios”. Este destul de răspândită atât în ​​rândul filosofilor, cât și printre liderii religioși. De exemplu, renumitul teolog american și cercetător al Noului Testament Marcus Joel Borg a spus: “Mi se pare incredibil ca Dumnezeul întregului univers ar decide să se reveleze doar unei singure religii”. Laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 1984, arhiepiscopul anglican de Cape Town, Desmond Mpilo Tutu spunea: “Nici o religie nu poate pretinde că posedă tot adevărul despre tainele [credinței]”. Una dintre postulatele hinduismului prevede: “Giotto mos, totto pos”, ceea ce înseamnă: toate religiile sunt căi diferite care duc la același destinație. O afirmație similară există și în budism.

Dar creștinismul afirmă exact contrariul – foarte clar și fără echivoc.

“Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”

Întreg Noul Testament afirmă ideea că nu există mântuire fără de Hristos. Iată cele mai simple citate.

“Căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte 4:12). Fericitul Augustin, comentând acest pasaj din cartea Faptele Apostolilor, scrie: “Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus (1 Tim. 2: 5), căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (Fapte 4:12), și Dumnezeu a dăruit tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi (Fapte 17:31). Deci, fără această credință, adică credința într-un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni – omul Iisus Hristos, fără credința în învierea Sa, pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru toată lumea, în care oricum este imposibil să crezi cu adevărat fără întruparea și moarte Sa – înseamnă că adevărul creștin nu se îndoiește, că fără credința în întrupare, moarte și învierea lui Hristos, sfinții antici, deși erau sfinți, nu se puteau curăța de păcat și îndrepta prin harul lui Dumnezeu”.

“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14: 6). Sfântul și putem spune contemporanul nostru Luca din Crimeea scrie: “Aceste cuvinte ale Domnului Iisus Hristos sunt extrem de importante: ele îi denunță pe toți cei care cred că cred în Dumnezeu, dar nu cred în Hristos. Există mulți oameni care resping Evanghelia, o consideră o colecție de narațiuni inexacte, nu cred în minuni, nu cred în Divinitatea Domnului nostru Iisus Hristos, dar spun că cred în Dumnezeu. Ei, cei care nu cred în Hristos, nu cred în Divinitatea Sa, sunt condamnați de Domnul nostru Iisus Hristos cu aceste cuvinte: Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. A veni la Tatăl, a intra în comuniune cu Tatăl, a se ruga pentru ca Domnul să audă, este posibil doar prin Fiul Său, prin Domnul nostru Iisus Hristos”.

Nu există alte “căi care duc la aceeași destinație”, așa cum susține arhiepiscopul Elpidofor, nu există. Există doar o cale spre mântuire și o cale spre pierzare.

Așa cum nu pot exista două adevăruri, nu pot exista două vieți, la fel nu pot exista două căi. Dumnezeu vorbește despre acest lucru foarte clar. Nu există alte “căi care duc la aceeași destinație”, așa cum susține arhiepiscopul Elpidofor. Există doar o cale spre mântuire și o cale spre pierzare. Mântuitorul vorbește despre aceasta în următorul pasaj pe care îl cităm aici:

“Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3:18). Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei spune: “Vina necredinței este grea și mare, din moment ce El este Fiul și Singurul Născut; pentru că cu cât merită mai multă credință Cel care este insultat, cu atât cel care necinstește va fi condamnat mai grav pentru rătăcirea sa. El spune că necredinciosul a fost deja condamnat, pentru că s-a osândit știind că îl respinge pe Eliberatorul de la judecată”. În același capitol al Evangheliei sale, apostolul Ioan Teologul afirmă: “Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36).

Și următoarele cuvinte din Sfânta Scriptură îi excomunică din Biserică nu numai pe cei care nu cred în Hristos, dar și pe cei care nu Îl iubesc (deși una nu este posibilă fără cealaltă): “Cel ce nu-L iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine)” (1 Corinteni 16:22). Sfântul Teofan Zăvorâtul scrie: “Dacă cineva nu-L iubește pe Dumnezeu, atunci este un semn direct că nu este în uniune cu El; și dacă nu este în uniune cu El, atunci este străin de creștinism, străin de trupul Bisericii, auto-excomunicat din ea, deși poartă numele de creștin, este anatema și prin urmare, este excomunicat din trupul Bisericii”.

Oare este posibil să-l iubești pe Domnul nostru Iisus Hristos și să afirmi că pe lângă credința în El, există și “miriade de căi” care duc la aceeași destinație? Întrebarea este retorică. Domnul Însuși a spus: “Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu adună cu Mine – risipeşte” (Matei 12:30). Sfântul Ioan de Kronștadt a spus că nu numai reprezentanții altor religii merg împotriva lui Hristos, dar și confesiunile care se numesc creștine, dar s-au îndepărtat de Biserica Unică, risipesc bogăția lui Hristos: “Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt adevărate: “Cel care nu este cu Mine este împotriva mea”. Catolicii, luteranii și reformații s-au îndepărtat de Biserica lui Hristos – nu sunt în aceeași gândire cu noi, sunt ostili față de noi, ne persecută aprig până la moarte, oprimă în orice mod posibil credința noastră, o iau în derâdere și nouă și ne fac tot felul de necazuri, mai ales în locurile principale ale populației lor, ei merg vădit împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale, nu cinstesc Crucea dătătoare de viață, sfintele icoane, sfintele moaște, nu respectă posturile, pervertesc dogmele mântuitoare. Ei nu sunt cu noi, sunt împotriva noastră și împotriva lui Hristos. Adu-i, Doamne, în adevărata Ta Biserică și mântuiește-i!”.

Afirmația că este posibil să ajungi la Dumnezeu pe altă cale în afară de Hristos echivalează cu afirmația despre zădărnicia suferinței și a morții Sale pe Cruce.

Au fost inutile patimile mucenicilor?

Afirmația că este posibil să ajungi la Dumnezeu pe altă cale în afară de Hristos echivalează cu afirmația despre zădărnicia suferinței și a morții Sale pe Cruce. Și aceasta este deja o blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Este cea mai adevărată lepădare de Hristos. Este, de asemenea, o renunțare la întreaga ceată a martirilor lui Hristos din toate timpurile, care au acceptat o suferință incredibilă, dar nu au adus jertfe idolilor. Căci dacă așa cum spune arhiepiscopul Elpidofor, toate religiile conduc la același destinație, suferința martirilor este zadarnică și fără sens.

Pentru a ne imagina acest lucru mai clar, să ne reamintim martiriul sfintei mucenițe Sofia si al fiicelor sale Pistis, Elpis si Agapis. Este imposibil să citești fără fiori la ce torturi i-au supus călăii pe aceste fete. Iar sfânta lor mamă nu numai că se uita la chinul copiilor săi, dar îi întărea, ca să poată îndura totul și să nu se lepede de Dumnezeu. Se pare că toate acestea ar fi putut să fie evitate și nu s-ar fi întâmplat nimic rău dacă ar fi adus jertfă idolilor, deoarece idolatria, potrivit arhiepiscopului Elpidofor, este una dintre “căile” care duc la aceeași destinație. Iar convingerea lor fermă că numai Hristos este “… calea, adevărul și viața…” (Ioan 14: 6) este în opinia conducătorului Arhiepiscopiei Americane, acei “bulgări imenși ai prejudecăților care acoperă privirea”.

Unde își conduce turma “primul fără egali”?

În 2014, Arhiepiscopul Elpidofor a formulat concepția Fanarului, potrivit căreia patriarhul Constantinopolului este nu numai primul în cinste dintre toți episcopii ortodocși, dar și “primul fără egali”, un ierarh cu împuterniciri speciale care sunt doar ale lui. Chintesența acestei teorii este următoarea: “Primatul Arhiepiscopului Constantinopolului, așa cum am spus deja, nu are nimic de-a face cu dipticele, care exprimă doar o ordine ierarhică (documentul pe care, în definiții contradictorii, într-o oarecare măsură îl recunoaște Patriarhia Moscovei, dar de fapt îl neagă). Dacă vorbim despre sursa primatului, atunci o astfel de sursă este însăși personalitatea arhiepiscopului Constantinopolului, care ca episcop este primul “printre egali”, dar ca arhiepiscop al Constantinopolului și în consecință ca Patriarh Ecumenic, este primul fără egali (primus sine paribus) “.

În 2018, patriarhul Bartolomeu, vorbind la Sinaxa Episcopilor Bisericii de la Constantinopol, a spus: “Patriarhia ecumenică este responsabilă de stabilirea ordinii ecleziastice și canonice, deoarece numai ea are privilegiul canonic, precum și rugăciunea și binecuvântarea Bisericii și a Sinoadelor Ecumenice, pentru a îndeplini aceste responsabilități supreme și exclusive. Dacă Patriarhia Ecumenică renunță la responsabilitatea sa și părăsește scena interortodoxă, atunci Bisericile Autocefale vor acționa “ca oile fără păstor” (Matei 9:36), cheltuind energie pentru inițiativele bisericești care amestecă smerenia credinței și aroganța autorității”. Conducătorul Fanarului a mai declarat că Patriarhia Constantinopolului întruchipează “etosul Ortodoxiei”, adică esența sa. Dar este oare “etosul Ortodoxiei” compatibil cu recunoașterea faptului că cineva poate veni la Dumnezeu și pe căile altor religii? Evident, nu.

La 11 iunie 2021, conducătorul Fanarului a anunțat că Patriarhia Constantinopolului are “obligații și privilegii speciale” în rândul Bisericilor Ortodoxe Autocefale și că nu intenționează să facă nicio concesie cu privire la aceste “privilegii și îndatoriri”. El a mai spus că nu va permite “înstrăinarea fericitei ecleziologii, așa cum este descrisă în textele istoriei noastre”, și nu va permite “condescendența, iconomia, politețea, unele concesii binevoitoare … la care, din păcate, au recurs unii dintre predecesorii mei, care au visat la unitate, dar au fost departe de adevărata și vechea eclesiologie”. Această “ecleziologie adevărată “, potrivit patriarhului Bartolomeu, constă în faptul că Patriarhia Constantinopolului ocupă o poziție dominantă în toată Ortodoxia și își poate dicta voința tuturor celorlalți.

Totuși, această noțiune de primat, în primul rând, este străină Evangheliei, deoarece așa cum a spus Hristos: “…care între voi va vrea să fie marem, să fie slujitorul vostru; și care între voi va vrea să fie întâiul, să vă fie vouă slugă…” (Matei 20:26,27). Și în al doilea rând, este străină de tradiția și istoria bisericii, fapt care este clar demonstrat de istoria căderii latinilor de la Biserică. Încercarea de a stabili supremația Scaunului Roman în întreaga Biserică a fost unul dintre principalele motive pentru care în 1054 Patriarhul Mihail Cerullarie al Constantinopolului i-a excomunicat pe latini din Biserică, iar această decizie a fost apoi aprobată de toate Bisericile Autocefale. Astăzi, Patriarhia Constantinopolului a cotit deja pe această cale alunecoasă.

Refuzul Bisericii Ortodoxe Ucrainene de a se supune ordinelor ilegale din Istanbul este o mărturisire a credinței ortodoxe și confirmarea adevăratei învățături Evanghelice.

Dar în afară de neconcordanța cu Evanghelia și tradiția Bisericii, aspirația Fanarului pentru supremație este, de asemenea, periculoasă, deoarece cei care recunosc această supremație vor trebui inevitabil să urmeze Fanarul pe calea unificării cu catolicii, care a fost deja anunțat în mod repetat de conducerea Patriarhiei Constantinopolului, precum și a modalităților de recunoaștere a tuturor religiilor care ar duce la același Dumnezeu, ceea ce, repetăm, este o adevărată lepădare de Hristos.

Astfel, refuzul Bisericii Ortodoxe Ucrainene de a respecta ordinele ilegale din Istanbul este o mărturisire a credinței ortodoxe și confirmarea adevăratei învățături Evanghelice. Această mărturisire capătă o semnificație specială astăzi, în ajunul vizitei anunțate a Patriarhului Bartolomeu în Ucraina de Ziua Independenței. Biserica Ortodoxă Ucrainenă protestează împotriva acestei vizite nu numai din cauza legalizării schismaticilor ucraineni de către Fanar, ci și pentru că Fanarul s-a abătut de la Adevăr și își atrage adepții în doctrine incompatibile cu Ortodoxia.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *