Selectați pagina

Pentru ce Dumnezeu a lăsat ca cei răi să fie amestecaţi cu cei buni şi nu a dat celor răi alt pământ, iar pe cei buni i-a pus să locuiască în altă lume, ci i-a amestecat

Pentru ce Dumnezeu a lăsat ca cei răi să fie amestecaţi cu cei buni şi nu a dat celor răi alt pământ, iar pe cei buni i-a pus să locuiască în altă lume, ci i-a amestecat

”Viclean este diavolul, mărturisesc şi eu, dar lui îşi este viclean, nu nouă celor ce ne trezvim.”

 Că în acest fel este firea răutăţii, că numai la cei ce o au este vătămătoare, iar fapta bună dimpotrivă, nu numai pe cei ce o au, ci pe cei de aproape poate să-i folosească. Şi ca să cunoşti că cel rău numai lui îşi este rău, iar cel bun şi altora, mărturie îţi voi aduce de la Pilde: „Fiule, de vei fi înţelept, ţie îţi vei fi înţelept şi vecinilor tăi, iar de vei fi rău, numai tu singur vei lua cele rele” (9, 12). Aceia s-au înşelat la privelişte, iar voi nu v-aţi înşelat. Dovadă mare, semn luminat, socoteală fară de îndoială este aceasta, că pretutindeni este stăpână voinţa cea liberă. Acest fel de dovadă foloseşte şi tu. Şi de vei vedea vreun om trăind cu viclenie şi lucrând toată răutatea, şi că învinuieşte Pronia lui Dumnezeu, zicând că a supus firea noastră norocului, ursitorii şi tiraniei diavolilor, si că depărtează totdeauna vina de la el, mutând-o la Ziditorul şi Purtătorul de grijă al tuturor ce sunt, astupă-i gura, nu cu cuvântul, ci cu fapta, arătându-i alt om ca el, care în fapta bună şi în blândeţe vieţuieşte.
Nu este trebuinţă de cuvinte multe; nu este trebuinţă de adeverire meşteşugită, nici de silogisme. Prin lucru se face dovada. Zii către el: Şi tu rob şi acela rob. Şi tu om şi acela om. Intru aceeaşi lume locuieşti şi tu şi el, sub acelaşi cer. Cu aceeaşi hrană te hrăneşti ca şi el. Cum dar tu în răutate petreci, iar acela în fapta bună?

Pentru aceasta şi Dumnezeu a lăsat ca cei răi să fie amestecaţi cu cei buni şi nu a dat celor răi alt pământ, iar pe cei buni i-a pus să locuiască în altă lume, ci i-a amestecat, deci, pe aceştia cu aceia ca folosul să-l facă mare.
Căci cei buni mai lămuriţi se fac în mijlocul celor ce-i opresc pe ei a vieţui bine şi îi trag la răutate, petrecând şi îngrijindu-se de fapta bună. „Că trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se arate între voi cei lămuriţi” (I Cor. 11, 19). Deci pentru aceasta i-a lăsat pe cei răi împreună cu cei buni, ca cei buni mai mult să strălucească. Vezi cât de mare este folosul? Dar nu de la cei răi este folosul, ci de la bărbăţia celor buni. Pentru aceasta şi de Noe ne minunăm, nu că era drept, nici că era desăvârşit, ci pentru că în acel neam răzvrătit şi rău a păzit fapta bună, neavând pildă a faptei bune şi când toţi îl îndemnau pe el la răutate. Şi a umblat pe calea potrivnică acelora, ca un călător ce merge împotriva unei mari mulţimi ce vine cu repeziciune.
Pentru aceasta nu a zis numai „Noe fiind om drept şi desăvârşit”, ci a adăugat „în neamul său” (Fac. 6, 9), cel răzvrătit şi deznădăjduit, când nu era nici un negoţ al faptei bune. Deci celor buni acesta este folosul de la cei răi. Că şi copacii care bătându-se de vânturile cele împotrivă, mai tari se fac.
Dar şi celor răi le este folos din amestecare cu cei buni. Căci se sfiesc, se ruşinează şi ti se roşeşte obrazul de aceia. Şi măcar că nu se depărtează de la răutate, dar fac în ascuns cele ce îndrăznesc a face. Şi nu mic lucru este acesta, a nu fi arătată călcarea lor de lege. Şi viaţa celorlalţi este pârâşă a răutăţii lor. Căci ascultă ce zic ei despre dreptul: „Greu ne este nouă şi a-l vedea” (Inţ. Solomon 2, 15). Şi nu mic început al îndreptării este a fi împunşi ei de prezenţa dreptului. Că de nu ar fi împunşi ei când văd pe cel drept, nu ar fi grăit ei cuvântul acela. Iar a se împunge şi a se mustra conştiinţa lor din prezenţa aceluia, nu mică împiedicare este lucrarea cu slobozenie a răutăţii. Ai văzut cât de mare este folosul şi celor buni de la cei răi şi celor răi de la cei buni? Pentru aceasta nu i-a despărţit Dumnezeu, ci i-a lăsat să petreacă amestecaţi.
Deci acest cuvânt vom spune noi şi despre diavol. Că pentru aceasta şi pe acesta l-a lăsat să fie aici, ca pe tine mai tare să te facă, ca pe cel nevoitor mai luminat să-l arate, ca nevoinţele să fie mai mari. Deci când va zice cineva, pentru ce a lăsat Dumnezeu pe diavolul, aceste cuvinte zi către acela: Pentru că pe cei treji şi luători aminte nu numai că nu-i vatămă, ci îi şi foloseşte, nu cu voinţa sa, că este rea, ci din împotrivirea cu bărbăţie a lor la răutatea aceluia. Că şi cu Iov s-a apucat la luptă, nu pentru ca să-l facă pe el mai strălucit, ci ca să-i pună piedică — şi de aceea este rău pentru o socoteală şi voinţă ca aceasta însă nimic nu l-a vătămat pe Dreptul, ci mai mult s-a folosit din luptă, precum am arătat. Ci diavolul şi-a arătat răutatea, iar dreptul bărbăţia. Dar, vei zice că pune piedici şi surpă pe mulţi. Da, dar îi surpă pentru slăbiciunea acelora, iar nu pentru puterea sa. Care s-a dovedit din multe locuri.

Deci tu stăpâneşte-ţi mintea ta şi de la nimeni niciodată nu vei primi vătămare, ci foarte mult te vei folosi, nu numai de la cei buni, ci şi de la cei răi. Că pentru aceasta, precum am zis mai înainte, a lăsat Dumnezeu să fie oamenii unii cu alţii şi mai ales cei buni cu cei răi, ca cei din urmă să fie traşi la a bună a celor dintâi. Şi ascultă ce zice Hristos ucenicilor: „Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a pus în trei măsuri de faină…” (Mt. 13, 33). Iată dar că putere de dospit ca a aluatului au drepţii, ca să prefacă pe cei răi în felul lor. Dar drepţii sunt puţini. La fel şi aluatul eşte puţin. Dar puţinul acela nu se vatămă de mulţimea fainii, ci dimpotrivă pe toata o trage şi o preface, cu puterea care este în el, în aceeaşi frământătură ca a lui. Aşa şi puterea drepţilor, nu-şi are tăria de la numărul lor, ci de la darul Duhului.
Doisprezece au fost Apostolii. Vezi cât de puţin era aluatul? Toată lumea era întru necredinţă. Vezi câtă frământătură a fost? Dar acei doisprezece toată lumea au întors-o.Aluatul şi frământătură de aceeaşi fire sunt, dar nu de aceleaşi însuşiri. Pentru aceasta a lăsat pe cei drepţi între cei răi, ca precum sunt ei de aceeaşi fire cu drepţii, să se facă şi cu aceeaşi voinţă. De aceasta aduceţi-vă aminte, cu acestea astupaţi gura celor lenevoşi, a celor slăbănogi cu sufletul, a celor trândavi, a celor ce fug de ostenelile faptei bune, a celor ce învinuiesc pe Stăpânul tuturor. Ai păcătuit, taci şi nu mai adăuga al doilea păcat mai greu. Nu este aşa de grea vina păcatului, precum este a învinui după păcat pe Stăpânul.

Caută pe pricinuitorul păcatului şi nu vei afla pe altul fără numai pe tine care ai păcătuit. Pretutindeni este trebuinţă de voinţă bună. Am arătat vouă aceasta nu din cuvinte goale, ci din petrecerea împreună a celor ce vieţuiesc în această lume. Această dovedire întrebuinţeaz-o şi tu. Căci după aceasta vom fi judecaţi de Stăpânul nostru. Invăţaţi-vă acest meşteşug al dovedirii şi nimeni nu va putea să vă amăgească. Curveşte cineva? Arată-i lui pe altul care petrece în înfrânare. Răpeşte şi lăcomeşte cineva? Arată-i lui pe cel ce dă milostenie. Trăieşte cineva în zavistie şi pizmă? Arată-i lui pe cel curat de această patimă. De mânie se stăpâneşte cineva? Adu-i de faţă pe cel ce trăieşte în filozofie. Şi nu trebuie să alergăm la povestirile cele vechi, ci să luăm pilde de la cei ce vieţuiesc acum. Pentru că şi astăzi, lucrând darul lui Dumnezeu, isprăvile celor de acum nu sunt mai puţine decât celor de mai înainte. Dar necredincios este şi socoteşte că Scripturile sunt mincinoase? Şi nu crede că Iov a fost în acest fel? Arată-i lui un alt om care a urmat vieţii aceluia. In felul acesta şi Stăpânul ne va judeca pe noi. Va pune robi lângă robi şi nu din judecată va pecetlui hotărârea, ca să nu zică cineva cum a zis sluga aceia căreia i s-a încredinţat talantul, şi în locul altuia a adus prihănire: „Doamne,
te-am ştiut că eşti un om aspru” (Mt. 25, 24). Că în loc să suspine, că nu a adus alt talant, şi-a făcut păcat şi mai greu, adăugând lângă lenevirea sa, învinuirea Stăpânului. Căci ce zice? „Te-am ştiut că eşti un om aspru” O, ticălosule, nemuţumitorule şi leneşule, fiind dator să prihăneşti lenevirea ta şi să scazi ceva din păcatul cel mai dinainte, tu ai adus prihănire Stăpânului şi în loc să îndoieşti talantul ai îndoit păcatul.

Pentru aceasta Dumnezeu va pune robi lângă robi, ca cei buni să judece pe cei răi, şi aceştia judecându- se de cei buni, să nu poată prihăni pe Stăpânul. Căci se zice: Când va veni Fiul Omului întru slava Tatălui Său..Nu a zis: „întru slavă asemenea cu slava Tatălui”, ci „întru slava Tatălui”, „… si se vor aduna înaintea Lui toate neamurile../’. Infricoşată judecată. Înfricoşată celor păcătoşi şi vinovaţi, că celor ce ştiu că au fapte bune va fi poftită şi blândă. „Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar iezii de-a stânga” (Mt. 25, 31-33).”

Sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, ”Puţul ”

stranaortodoxa. wordpress. com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: