Selectați pagina

Pedeapsă contravențională pentru infracțiuni penale. Propuneri la Codul penal

Pedeapsă contravențională pentru infracțiuni penale. Propuneri la Codul penal

Persoanele, care vor săvârși infracțiuni ușoare sau mai puțin grave și care își vor recunoaște vina și vor repara prejudiciul cauzat prin infracțiune, vor fi eliberate de răspunderea penală.

Codul penal va fi modificat, astfel în cazul unor infracțiuni penale, răspunderea va fi contravențională, iar Guvernul propune mai multe alternative, decât arestul contravențional sau amenda, care sunt în prezent. Proiectul de modificare a Codului penal, prin care se dorește umanizarea pedepselor penale, va fi propus Parlamentului spre aprobare în lectură finală.

În prezent, în asemenea situații Codul penal prevede amendă de 25.000 de lei sau arest contravențional de până la 30 de zile. Guvernul propune ca amenda să fie de 7.500 de lei. La fel, se propune ca persoanele să fie private de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de trei luni la un an, privarea de dreptul de a deține anumite funcții pe un termen de la trei luni la un an sau privarea de dreptul de a deține anumite funcții pe un termen de la trei luni la un an. O altă propunere ține de privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la șase luni la trei ani, privarea de a deține armă pe un termen de până la un an sau muncă neremunerată în folosul comunitățiii pe o durată de la 10 la 60 de ore. Arestul contravențional rămâne până la 30 de zile.

Codul penal va fi completat și cu noi prevederi în privința muncii neremunerate. Astfel, se propune ca după pronunțarea hotărârii judecătorești, președintele instanței de judecată să explice esența pedepsei muncii neremunerate în folosul comunității, fapt care se va consemna în procesul-verbal al ședinței de judecată. Persoana condamnată la muncă neremunerată în folosul comunității va semna în instanța de judecată un angajament prin care se va obliga să se prezinte în termen de cinci zile, din momentul în care hotărârea instanței va deveni definitivă, la organul de probațiune în a cărui rază teritorială își are domiciliul.

În cazul în care persoana se va eschiva, cu rea-voință, de la muncă neremunerată, pedeapsa va fi înlocuită cu închisoarea. Aici se propune ca o zi de închisoare să fie calculată pentru patru ore de muncă, în loc de două, cum este în prezent. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de trei luni și nu șase, cum prevede acum Codul penal.

Sursa: bizlaw.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *