Selectați pagina

Pe lângă cardul de sănătate, românii vor fi dotați și cu dosare electronice

Pe lângă cardul de sănătate, românii vor fi dotați și cu dosare electronice

dosar-electronic-al-pacientuluiDosarul Electronic de Sănătate, componentă a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, conţine informaţii medicale adunate, la nivel naţional, de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care pacientul a intrat în contact.

Toată populația României va avea dosar electronic de sănătate în care medicii, indiferent că lucrează la stat sau la privat, vor fi obligați să completeze datele medicale ale pacienților pe care îi consultă. Până acum, deschiderea unor astfel de documente electronice era opțională la nivel național existând în acest moment 6,5 milioane de dosare electronice de sănătate (DES). Ele vin în sprijinul medicilor care astfel vor avea acces la informații despre grupa de sânge, alergiile și bolile pacienților pe care urmează să-i consulte sau, după caz, să-i opereze. „În teorie, ar trebui să înlesnească comunicarea între doctori, însă și dosarul electronic va funcționa tot cu ajutorul sistemului informatic pe care a fost implementat cardul de sănătate. Iar acesta are numeroase hibe…”, arată medicii.

Ce conține dosarul electronic de sănătate ?

Mai mult decât într-o simplă fișă medicală, în dosarul de sănătate se pot introduce orice informații relevante pentru sănătatea ta: detalii legate de bolile suferite de-a lungul timpului, sau chiar în copilărie, sau despre orice alt tratament medical urmat. Se pot stoca aici toate analizele medicale, radiografiile sau procedurile pe care le-ai făcut, oferind o imagine completă asupra rezultatelor acestora. Fișa medicală ar trebui să conțină urmatoarele informații:

  • Datele personale: nume, data de naștere, date de contact
  • Rude sau alte persoane de contact în caz de urgență
  • Numele și datele de contact ale medicului de familie
  • Informații despre asigurarea de sănătate
  • Autorizație pentru donarea de organe
  • Boli și intervenții chirurgicale semnificative
  • Medicația curentă
  • Vaccinari
  • Alergii sau sensibilități cunoscute la medicamente sau la alte substanțe
  • Boli semnificative ale membrilor familiei
  • Rezultatele ultimelor examinări medicale
  • Opinii ale medicilor specialiști
  • Rezultatele analizelor și ale altor investigații efectuate

Sursa: hotnews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *