Este nepotrivit să se facă presiuni asupra părinților ca să-și vaccineze copiii, iar vaccinurile ar trebui produse fără utilizarea de țesut embrionar, a scris într-un nou raport pr. Theodore Lukianov, președintele Comisiei Patriarhiei Ortodoxe Ruse pentru probleme de familie, și pentru protecția mamei și copilului, potrivit RIA-Novosti

Patriarhia Rusă: Vaccinurile – opționale, şi să fie produse FĂRĂ folosirea țesuturilor de EMBRIONI umani
Pr. Theodore și-a prezentat raportul în cadrul masei rotunde a Dumei de Stat, care a fost organizată ieri, în legătură cu viitoarea legislație privind imunizările.
Vorbind cu medicii, oamenii de știință, clerul și reprezentanții publici și de stat prezenți, el a propus o legislație în care să fie interzise restricțiile privind educația copiilor nevaccinați, menționând că oficiali de la diferite niveluri au sugerat că acestor copii nu ar trebui să li se permită să frecventeze școala alături de ceilalți copii. El a propus, de asemenea, introducerea de amenzi pentru astfel de oficiali care fac presiuni asupra părinților ca să își vaccineze copiii.
Există chiar și cazuri de încercări ilegale de aducere a părinților în responsabilitate administrativă pentru nevaccinarea copiilor lor. Acestea sunt încălcări grave ale drepturilor constituționale de bază, a scris pr. Theodore, arătând că nu există justificări legale pentru obligativitatea vaccinărilor. Este o tendință periculoasă pentru structurile economice să ignore punctul de vedere alternativ care există astăzi în societate, a scris el.
Astfel, propune șeful Comitetului, ar trebui adoptată o legislație care să garanteze accesul copiilor indiferent de starea imunitară, și care să facă imposibilă exercitarea unei presiuni nejustificate asupra părinților atunci când iau decizii medicale.
El a cerut, de asemenea, ca părinților să li se ofere informații cu privire la riscurile asociate atât cu vaccinarea, cât și cu nevaccinarea copiilor lor.
În plus, Biserica Ortodoxă Rusă consideră că este inacceptabil din punct de vedere etic să se utilizeze linii celulare derivate din țesut embrionar uman pentru producerea vaccinurilor, scrie pr. Theodore.
HEK 293, derivat din rinichi embrionari umani, a devenit larg răspândit în biologia celulară, notează pr. Theodore, dar Biserica Ortodoxă Rusă recunoaște embrionul ca și om, și consideră că avortul este o crimă, așa cum este detaliat în Bazele conceptului social al Bisericii Ortodoxe Ruse.
În luna mai, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Moldovenești a Patriarhiei Moscovei, a subliniat, de asemenea, că, din punct de vedere constituțional, orice vaccin trebuie oferit în mod opțional.
Sursa: https://ria.ru/20201019/vaktsina-1580529395.html