Selectați pagina

Patimile sunt necazuri. În orice patimă nimic nu e mai de folos decât a chema numele lui Dumnezeu

Patimile sunt necazuri. În orice patimă nimic nu e mai de folos decât  a chema numele lui Dumnezeu

Î n t r e b a r e a aceluiaş către acelaş: De intră în inima mea un gînd pătimaş, prin ce mijloc trebuie să-l resping ? Oare prin împotrivire în cuvînt, sau prin certare, mîniindu-mă împotriva lui ? Sau alergînd la Dumnezeu și aruncînd înaintea Lui neputinţa mea ?

R ă s p u n s u l lui Ioan: Frate, patimile sînt necazuri şi Domnul nu ne-a ferit de ele, ci a zis: „în ziua necazului chiamă-Mă pe Mine şi te voi izbăvi şi Mă vei slăvi (Ps. 90, 15). Deci în orice patimă nimic nu e mai de folos decît a chema numele lui Dumnezeu. Cît despre împotrivirea în cuvînt ea nu e cu putinţă oricărui om, ci numai celor puternici, cărora dracii li se supun. Căci dacă vreunul din cei neputincioşi vrea să li se împotrivească, dracii îşi rîd de el ca de unul ce vrea să li se împotrivească aflîndu-se sub puterea lor. La fel certarea lor e cu putinţă numai celor mari, care au putere. Pe care dintre sfinţi îl afli certînd pe diavol ca Sfîntul Mihail şi aceasta pentru că avea putere ? ( Iuda 9-10). Nouă celor slabi nu ne este dat decît să alergăm la numele lui Iisus. Căci patimile sînt draci după Scriptură, şi aceştia ies în numele lui Iisus (Fapte 8, 7, 16, 18). Şi ce voeşti mai mult decît aceasta? Dumnezeu să te întărească şi să-ţi dea putere în frica Lui.

Scrisori duhovniceşti, Sf. Varsanufie şi Ioan, Filocalia  vol. XI, întrebarea 304

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *