Selectați pagina

Parlamentul canadian a adoptat legea care aprobă și reglementează eutanasia

Parlamentul canadian a adoptat legea care aprobă și reglementează eutanasia

suicidCanada a legalizat eutanasia după ce Senatul a votat un controversat proiect de lege care a fost criticat atât de apărătorii morții asistate, cât și de detractori, transmite EFE.

Proiectul de lege a fost aprobat în Senatul canadian cu 44 voturi pentru și 28 împotrivă. Camera inferioară a parlamentului aprobase proiectul cu 190 voturi pentru și 108 contra.

Legea pentru reglementarea eutanasiei a fost cerută de Tribunalul Suprem al Canadei, în februarie 2015, când a decis că legea existentă atunci, care penaliza moartea asistată medicamentos, era anticonstituțională și a dat parlamentului un an pentru redactarea unei noi legi.

Termenul limită stabilit de Tribunalul Suprem pentru ca parlamentul să aprobe o nouă lege s-a împlinit pe 7 iunie fără ca legislativul canadian să reușească să ajungă la un acord asupra textului.

Tribunalul Suprem a semnalat, în sentința sa, că eutanasia ar trebui să fie disponibilă oricărei persoane aflate într-o “condiție medicală dureroasă și iremediabilă”.

Dar proiectul de lege, prezentat de guvernul canadian și aprobat vineri, a limitat accesul la eutanasie la bolnavii aflați în fază terminală.

Miniștrii canadieni ai Justiției și Sănătății au precizat, într-un comunicat comun, că legea asigură “echilibrul adecvat între autonomia personală pentru cei care caută moartea asistată medicamentos și protecția celor vulnerabili”.

Sursa: AGERPRES

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Статьи на русском языке

Статьи на русском языке