Atunci când era liceean, Petru ‒ așa cum îl chema înainte de călugărie ‒ Îi cerea lui Dumnezeu un singur lucru: „Doamne, dă-mi să simt bucuria călugărului”. Asta era dorința lui cea mai mare. Și Dumnezeu i-a răspuns, copleşindu-l cu dragostea Sa. Era într-o duminică, la sfânta slujbă, în biserică, lângă strana celor ce cântau. Și a simţit acea bucurie a călugărului inundându-i întreaga ființă. Îmbrăcat ca un rapper, în pantaloni largi și o geacă strălucitoare, lacrimile îi şiroiau pe obraji, fără să şi le poată stăpâni. Și, ca la un semn, în acel moment, oamenii din jur începuseră să-l încarce cu daruri. Povestea de viață a Părintelui Pavel arată cât de frumos ne iubește Dumnezeu.

Acum e ghid, explicând cu entuziasm unor pelerini istoricul mănăstirii. Peste jumătate de oră e trapezar. Pe tractor, în grădină, la bucătărie, la calculator, în atelierul de pictură și sculptură, în biserică ‒ părintele e acelaşi, şi te miri cât de mult îl întăreşte Dumnezeu, dându-i putere. Ba mai mult, părintele stareț, protosinghelul Iosif Chiriac, l-a învățat să facă injecții și să panseze, el însuși fiind priceput în acestea.

„Sunt unele lucruri care ni se dăruiesc”, spune Părintele Pavel zâmbind. „Noi degeaba ne străduim să le avem. Cu cât ne străduim mai mult, cu atât ele par că se îndepărtează. Când renunțăm la a nu le mai avea, atunci le primim. Noi, cu inima, nu renunțăm, dar renunțăm cu mintea. Și când ai renunțat cu mintea, primești în dar, în inimă. Și atunci vei păstra acest dar tot timpul.

De exemplu, mântuirea se dobândește prin dăruire. La fel și liniștea. Așa au ajuns unii sfinți să aibă harisme, să aibă daruri: au primit, de asta se numesc daruri. Le-au dorit, dar au renunțat la ele. Le-au și ascuns. Nici nu au recunoscut că le au. Le foloseau doar când aveau nevoie și era nevoie. Și asta noi nu știm, când e nevoie”.

Citeşte şi:  Древневосточные "Церкви" на Соборе – наблюдатели

„Doamne, dă-mi să simt bucuria călugărului”

Viaţa acestui monah a fost, parcă, un şir de piedici. Şi-a dorit să intre la Seminarul Teologic, apoi la Facultatea de Teologie, secția Pastorală, și-a dorit să fie preot, însă peste tot a primit refuzuri, pe motiv că nu are aptitudini (e prea mic de statură) și, după spusele sale, avea pregătite multiple argumente cu sfinți care au fost mici de statură. N-a renunţat însă la slujirea lui Dumnezeu. A iubit şi iubeşte biserica Măriei sale Ştefan, îngrijind-o cum ştie el mai bine. La Vecerniile în taină, ruga sa tăcută umple de bună mireasmă sfântul lăcaş.

Atunci când era liceean, Petru ‒ așa cum îl chema înainte de călugărie ‒ Îi cerea lui Dumnezeu un singur lucru: „Doamne, dă-mi să simt bucuria călugărului”. Asta era dorința lui cea mai mare. Și Dumnezeu i-a răspuns, copleşindu-l cu dragostea Sa.

Era într-o duminică, la sfânta slujbă, în biserică, lângă strana celor ce cântau. Și a simţit acea bucurie a călugărului inundându-i întreaga ființă. Îmbrăcat ca un rapper, în pantaloni largi și o geacă strălucitoare, lacrimile îi şiroiau pe obraji, fără să şi le poată stăpâni. Și, ca la un semn, în acel moment, oamenii din jur începuseră să-l încarce cu daruri. Cozonac, fructe, sacoşe peste sacoşe îi erau puse în brațe și îngrămădite în jurul său. Pesemne că această bucurie n-a încăput în sine, îndemnându-i şi pe ceilalţi să-şi deschidă sufletele.

„Părinții voiau să mă facă econom, să mă îngrijesc mai mult de cele materiale”

Imediat după bacalaureat, a fugit de acasă la un schit. Însă și-a dat seama mai târziu că nu astfel se pleacă la mănăstire. Tatăl și mama, înspăimântaţi de pierderea sa, l-au găsit abia după două luni. L-au convins să se ducă la facultate, dar el a pus o condiție: va merge doar dacă vor fi de acord ca după aceea să intre în mănăstire.

Citeşte şi:  «СОЙДИТЕ С БЕЗУМНОГО ПУТИ ЭКУМЕНИЗМА!» Епископ Лонгин обратился к Румынской Православной Церкви

„În perioada liceului, părinții vedeau că am unele calități și voiau să mă ocup de gospodărie, să am activități economice. Voiau să mă facă econom, să mă îngrijesc mai mult de cele materiale. Și, dacă privim societatea de astăzi, vedem cât de mult sunt oamenii angrenați în această alergătură după cele materiale. Sunt atât de preocupați – nu că vor ei, ci pentru că li s-a impus. Acest mediu în care trăim ne face buni economiști și nu mai știm ce înseamnă iconomia, adică grija de suflet. Nu mai avem timp pentru suflet. Simțim golul, dar nu putem să le lăsăm pe celelalte”, afirmă Părintele Pavel.

„Ce-ai făcut tu, de vrei binecuvântare pentru pace?

Terminase liceul și se hotărâse să se facă călugăr înainte să dea bacalaureatul. Era atât de bucuros că pleacă la mănăstire și termină odată cu viața aceasta materială… Așa vedea el atunci călugăria: că te duci în mănăstire și nu mai ai griji de cele materiale, ești într-o stare continuă de rugăciune și ai timp foarte mult pentru suflet.

Mărturisește că s-a îndreptat spre Teologie „pentru că era mai credincios, mai rugător și Îl căuta pe Dumnezeu”. Însă după terminarea facultății, Părintele Pavel se schimbase profund: „Eram foarte revoltat și supărat pe toată lumea; mă certam cu orișicine de la orișice. Nu-L mai căutam nici pe Dumnezeu… Asta e decăderea duhovnicească la care ajunsesem”. Oricărui părinte pe care îl întâlnea, îi cerea binecuvântare pentru pace. Dar ce, ești mare războinic? Ce-ai făcut tu, de vrei binecuvântare pentru pace?, îl întrebau profesorii.

Citeşte şi:  Hotărîrea Sinodului despre înlăturarea pericolului dezbinării Bisericii Ortodoxe din Moldova

De la economie, la iconomie și pictură

Cel care l-a ajutat să depășească acest moment a fost duhovnicul. „Duhovnicul mi-a dat binecuvântare să-mi împlinesc gândurile pe care le aveam în minte. M-a lăsat și să mă însor, m-a chemat și la mănăstire, toate la cererea mea. Și m-a lăsat să aleg, pentru că suntem liberi să alegem”.

Terminând Liceul Economic, era priceput la calcule. Însă pentru a urma Teologia, a trebuit să învețe să deseneze și să picteze. Nu avusese tangență cu pictura până atunci, deși talent probabil că exista. Astăzi, în atelierul său, Părintele Pavel dă viață culorilor, sfințindu-le-n chipurile minunatelor icoane. Ore-n șir ți-ar putea vorbi despre teologia icoanei, purtându-te în călătoria fără sfârșit spre dumnezeire. Și ca să fii pe deplin mulțumit, părintele, în mai puțin de cinci minute, îți poate creiona, ca amintire, chipul Sfântului Ioan Botezătorul, așa cum mi l-a făcut și mie.

„Suntem nu vieţuitori, ci supravieţuitori, aici, la Tazlău”

La Mănăstirea Tazlău a ajuns căutând mormântul străbunicului său, care a fost preot paroh aici. A plecat de acasă pentru trei zile, dar nu s-a mai întors. Mama simțise acest lucru și, la despărțire, l-a sărutat pe frunte și i-a dat binecuvântare.

„Când am ajuns la Tazlău, am stat cuminte într-un colț, cum spunea un părinte că este bine, dar dintr-o dată a trebuit să nu mai stau într-un colț, ci să fiu în toată mănăstirea. Peste tot. E foarte mare diferență. Cu fiecare zi care trece se lasă tot mai greu. Suntem nu vieţuitori, ci supravieţuitori, aici, la Tazlău”, îmi spune Părintele Pavel în timp ce facem câțiva pași înspre ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare.

Sursa: https://doxologia.ro

Share This