Selectați pagina

Interviu cu Părintele Iustin Pârvu-Rugăciunile către Sfânta Fecioară primesc întotdeauna răspuns

Interviu cu Părintele Iustin Pârvu-Rugăciunile către Sfânta Fecioară primesc întotdeauna răspuns

Va veni vremea când va fi foamete de cuvântul lui Dumnezeu şi Biserica se va refugia în pustie, prin crăpăturile pământului.De aceea vă rog să păstraţi ca ochii din cap Sfintele cărţi, iar însemnările scoase din ele să nu le defăimaţi, dacă n-au ceva străin de dreapta credinţă“. (Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

Părintele Iustin Pârvu – Rugăciunile către Sfânta Fecioara primesc întotdeauna răspuns

“- Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?

Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este uşor, sunt vremuri foarte grele. De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intra, nici control de stat, nici finanţa nu intra, nici un control care sa-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători şi atat de liberi, încât ei într-adevăr puteau sa-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; sa lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul? faci cruce – se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cârcă şi altele; ba vine cu 666, ba vine cu cărţile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiaţiile, holocaustul – toate se răsfrâng asupra ta. De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sunt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar câtuşi de puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului. Altădată nimeni nu-l deranja pe sfântul, pe cuviosul. Păi, câte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la mănăstirea Durau sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit. Care este rânduiala paraclisierului? Intra în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mântuitorul Hristos, intră în sfântul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidie şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumânările, cele două lumânări de pe sfânta masă, candelele. Era o scara cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo când venea preotul slujitor. Dupa aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi Parintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă. Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec (n.n. se referă la stareţii de azi). Terminam de pomenit înainte ca să vina preoţii, dar acum sunt câte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi. De asemenea, ca sa revin, nu erau atâtea nevoi şi atâtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Şi, când ţi-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonica, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero, zero, viaţă duhovnicească.

-Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?

– Este mai bine să dobândeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri când nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvânt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi până acum recomandau povăţuirea după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri când vor lipsi şi acestea.

Dar până la vremurile acelea?

– Până atunci să le învăţaţi pe de rost (…)

(…) – Ce trebuie să facem să ne întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Şi cunoaştem din proorociile sfinţilor că, de vor răbda creştinii necazurile de pe urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte să spună că ‘mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre‘.

Cugetând la moarte. Monahul şi creştinul nu are această însutită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă traiesti şi cum trăieşti (…)

(…) Vor veni vremuri şi mai grele. Prigoanele, puşcăriile, schingiuirile şi tot calvarul îndurat de noi în timpul comunismului au fost uşoare pe lângă ce va urma. Şi va fi foarte greu să-ţi menţii credinţa şi s-o treci generaţiilor următoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani.

– Ce ne ameninţă atât de rău?

– Păi, iacătă, globalizarea vine ca un buldozer care striveşte totul înaintea lui. Şi odată cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la Uniunea Europeana… Am zis cândva: intrarea în UE este ieşirea din Ortodoxie. Dar revin şi zic: depinde de noi să nu lepădăm deodata credinţa. Că şi o haină nu o dezbraci dintr-o mişcare, mai întâi scoţi o mânecă, apoi cealaltă. Până atunci, s-ar putea ca poporul să se deştepte. Dacă nu ne vom aşeza genunchii la pocăinţă, dragii mei, nu vom reuşi nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Şi toate aceste încercări, globalizare, ecumenism şi cine ştie care altele, toate vor fi spulberate de forţa rugăciunii.

– Nădejdea mirenilor este că marii duhovnici ne vor îndruma…

Ei, marii duhovnici… Dacă am şti ce impresie are Dumnezeu despre marii duhovnici… (râde) Noi n-am avut duhovnici aşa cum vremea a cerut-o. Şi de-aia poporul a căzut.

– Aveţi o viziune destul de pesimistă despre societatea românească…

Nu e pesimistă, e realistă. Să ne rugăm lui Dumnezeu să naştem eroi; cum erau înainte mamele, năşteau copii pentru martiraj, parcă ar fi crescut lanuri de grâu pentru a face anafură. Nu mai putem să ne ridicăm fără jertfă; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fără oameni de jertfă. Tot creştinismul e o jertfă; post şi rugăciune – care sunt oarecum îndrăzneala noastră către Dumnezeu. Cu acestea poţi cuceri cerurile. Nădejdea, alături de credinţă şi de iubire, sunt, nu-i aşa?, cele trei fire nevăzute care ne leagă de Dumnezeu. Aşa încât speranţa nu trebuie să moară. Dar eu cred că dacă nu trăieşti credinţa aşa cum trebuie, ai slabe şanse de mântuire. Păi cum să mergi, şi cu Dumnezeu, şi cu Mamona? (…)

– Părinte, am vrea sa încheiem interviul în mod optimist. Avem vreun motiv de optimism?

– Da, fără îndoială: Maica Domnului. Rugăciunile către Sfânta Fecioară primesc întotdeauna răspuns“.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: